2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandal după examenul de rezidenţiat de ieri

Scandal după examenul de rezidenţiat de ieri

Absolvenți eminenți ai Facultății de Medicină au picat la examenul de rezidențiat desfășurat, ieri, în Capitală după ce examinatorii au greșit grilele. Ministerului Sănătății de a accepta recorectarea lucrărilor, dar asta nu a calmat spiritele. Mulți candidați au reclamat faptul că reverificarea grilelor s-a făcut în lipsa lor, ceea ce este ilegal.

Scandalul a izbucnit după ce mai mulți participanți la examenul de rezidențiat desfășurat ieri în Capitală au reclamat faptul că scanarea lucrărilor a fost făcută greșit, iar ei au obținut punctaje mult mai mici decât ar fi meritat. Așa s-a ajuns ca unii dintre cei mai buni absolvenți de Medicină să pice admiterea la rezidentiat. După ore întregi de bâlbâieli din parte autorităților, Ministerul Sănătății a admis, aseară, că au existat ,,probleme tehnice” în timpul procedurii de scanare a grilelor.
Doar că decizia Ministerului a provocat un nou val de nemulțumiri. Mulți dintre participanții la examen au reclamat faptul că recorectarea grilelor nu se face în prezența lor, așa că principiul transparenței nu este respectat.

Concursul de Rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie a fost organizat, duminică, în mai multe centre universitare, unul dintre acestea fiind cel din Capitală. Mai mulţi participanţi la examen au reclamat faptul că scanarea lucrărilor a fost făcută greşit, motiv pentru care au obţinut punctaje mai mici.
Ministerul Sănătăţii a organizat, duminică, concursul de rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, care a avut loc decentralizat, în şase centre universitare, respectiv în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

În sesiunea din acest an, au fost scoase la concurs 3.565 locuri şi posturi pentru medicină, 258 locuri pentru medicină dentară şi 136 locuri şi posturi pentru farmacie, potrivit Ministerului Sănătăţii. Conform sursei citate, anul acesta, numărul locurilor şi posturilor de la domeniul medicină a fost suplimentat cu 95. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcţie de cifra de şcolarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare şi solicitările unităţilor sanitare.

Concursul de duminică s-a desfăşurat sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS