„Deci, după ce au văzut securiștii că nu merge… pentru că nu am decât informații date de slugile de presă ale sistemului până acum…“.
„…Un securist mititel… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!“.
Am alăturat două pasaje extrase din cele mai recente postări produse de două figuri feminine „emblematice“ pentru partidele care au asigurat guvernarea României în ultimii ani. Te frapează similitudinea limbajului folosit, „securiștii“, respectiv apelativul de „slugă“ sau „argat“ atribuit altcuiva.
Coincidențele devin de-a dreptul șocante când urmărești traiectoria politică a celor două. Au debutat în politică la vârste „fragede“, în alte formațiuni politice decât cele în care s-au consacrat. De origini modeste din punct de vedere material, și-au făcut un ideal din parvenire, ideal manifestat inclusiv prin afișarea de ținute extravagante, de multe ori de un gust discutabil sau total inadecvate. Din nevoia de afișare a unei „ținute“ intelectuale atât de la modă printre „ciocoii vechi sau noi“, și-au tapetat CV-ul cu studii surogat fie pe la fabrici de diplome, fie cu doctorate mustind a plagiat, patalamale de hârtie purtând aceeași patină de strident precum vuittoanele sau pantofii cu pinteni. Coincidență sau poate nu, ambele au avut câte un „tutore“, Băsescu și Vadim, nu foarte diferiți ca esență, care le-a asigurat lansarea în politica mare.
Deși în tabere politice aparent opuse, sunt convins că „novicea“ a admirat-o în taină și a avut-o ca model pe vedeta consacrată a politicii din urmă cu ani. Aplicând principiul în care chiar ar merita un doctorat – „când ești mic sari la gâtul celor mari“ -, olteanca dezvoltase o adevărată obsesie în a-și critica idolul de taină. Manevra a avut efect, totul culminând cu momentul în care una a dat-o în judecată pe cealălaltă după ce aceasta din urmă a afirmat că ar exista o legătură între arestarea primarului Craiovei, Antonie Solomon, şi faptul că „firmele Elenei Udrea“ care lucrau în Craiova nu au mai primit contracte.
Nevoia de consacrare și de confirmare a puterii a căpătat forme grotești prin înconjurarea amândurora cu o adevărată „curte“, în care criteriul suprem de apreciere este supunerea oarbă, adulația și obediența, în schimb curtenii primind favoruri, afaceri, slujbe grase și dregătorii de tot felul. Cum subconștinetului nu-i poți dicta, alături de nevoia de adulatori, personajele au dezvoltat în contrapondere o adevărată repulsie față de oamenii cu coloană vertebrală și cei care și-au clădit cariera prin muncă și minte. Reacția agresivă aproape identică avută față de doi europarlamentari, colegi de partid, care au îndrăznit să iasă din rând, Sorin Moisa și Cristian Preda, șochează prin imaginea în oglindă aproape perfectă.
Ca nu cumva să fie ceva în cariera politică diferit, și una, și alta au fost înnobilate nu de vreo sabie atingându-le umărul, ci cu cătușele DNA purtate la încheietură, calitate care are darul mai degrabă de a le martiriza în ochii celor care nu realizează că privitul în exces la anumite posturi tv dăunează grav sănătății. Mintale.
Că una este acum la zenit, iar cealălaltă strălucește palid dintr-un binemeritat apus, nu înseamnă că nu vor împărtăși aceeași soartă. Uitându-te la zbaterile, angoasele, eșecurile din viața personală și frustrările lor, nu poți să concluzionezi decât că sub poleială se ascunde doar o mare nefericire. Și că ambele sunt doar fațete ale monedei calpe care este politica românească de până acum. Cei care au răbdare și sănătate, le vor întâlni la vreun colț de stradă peste ani, „…șoptind mereu, cu un glas blajin, același cuvânt: «Viceversa!… da, viceversa!»… – cuvânt vag ca și vagul vastei mări, care sub fața-i fără creț, ascunde-n tainicele-i adâncuri stâncoase cine știe câte corăbii, zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de-a pururi pierdute!“. Vorba lui Caragiale.
Vai lor și vai nouă!
