6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Klaus Iohannis la cel de-al 5-lea summit al Parteneriatului Estic de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis la cel de-al 5-lea summit al Parteneriatului Estic de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la Bruxelles, la cel de-al 5-lea summit al Parteneriatului Estic, dedicat relaţiilor Uniunii Europene cu state din vecinătatea estică şi din Caucaz.
Preşedintele Klaus Iohannis va încuraja, în cadrul dezbaterilor Parteneriatului Estic, continuarea unei politici solide a Uniunii Europene în vecinătatea sa estică, ce trebuie să devină prin progrese ireversibile un spaţiu predictibil, stabil şi prosper ataşat valorilor şi principiilor europene. Potrivit unui comunicat al Adminsitraţiei Prezidenţiale, agenda dezbaterilor va urmări fixarea unor direcţii şi a 20 de obiective concrete pentru orizontul anului 2020 ce vor fi reflectate într-o foaie de parcurs pentru ghidarea eforturilor comune ale UE şi statelor partenere. Recent, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, menţiona că Parteneriatul Estic cuprinde patru platforme, respectiv democraţie, bună guvernare şi stabilitate, integrare economică şi convergenţă în politicile comunitare, securitate energetică şi contacte înspre persoane. Parteneriatul Estic are drept obiectiv consolidarea asocierii politice şi a integrării economice a şase ţări partenere din Europa de Est şi Caucazul de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS