12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateViceprimarul din Târgu Jiu caută voluntari care să ducă lumina Învierii la cetățeni – PSD scoate pensionarii din case

Viceprimarul din Târgu Jiu caută voluntari care să ducă lumina Învierii la cetățeni – PSD scoate pensionarii din case

Unul dintre viceprimarii din Târgu Jiu, Adrian Tudor, caută voluntari pentru a aduce lumina Învierii la cetățeni.

Este o inițiativă care poartă denumirea „Lumină pentru toți” și care a fost lansată pe pagina de socializare a viceprimarului din Târgu Jiu, Adrian Tudor. Acesta este decis să constituie o echipă compusă din voluntari, care, de Paște, să ia lumină de la biserici și să ducă la domiciliul celor care anunță în prealabil acest lucru.

„Doresc să înființăm un grup de voluntari pentru a duce Lumina Sfântă, în Noaptea Învierii, locuitorilor orașului care nu-și pot părăsi locuințele. Vă rog să-mi scrieți în privat dacă doriți să participați la o astfel de inițiativă. Vă mulțumesc! Vă asigur, nu sunteți singuri!“, potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Adrian Tudor. Rămâne de văzut dacă inițiativa viceprimarului va avea girul autorităților, având în vedere că nu se încadrează în niciun articol din ordonanțele militare aprobate până acum. Nici Biserica Ortodoxă Română nu a anunțat până acum procedura care se va aplica în ceea ce privește Slujba de Înviere de săptămâna viitoare. S-a vorbit doar ca preoții să oficieze slujba și aceasta să fie transmisă on-line sau audio, acolo unde este posibil.

PSD împarte luni 1.000 de măști la sediu

În timp ce toate anunțurile autorităților medicale și din administrație recomandă rămânerea acasă, social-democrații gorjeni îi invită luni pe bătrânii trecuți de 65 de ani la sediul partidului. Aici vor fi distribuite măști de protecție. Este vorba de o mie de măști.

„Partidul Social Democrat Gorj se implică activ în limitarea răspândirii COVID 19! În această perioadă ne-am implicat masiv în sprijinirea semenilor noștri, care au cu adevărat nevoie de ajutor. După donarea celor zece concentratoare de oxigen la unitățile spitalicești din Târgu Jiu, Turceni, Motru și Târgu Cărbunești, a constituirii de grupuri de voluntari la nivelul fiecărei localități, grupuri conduse de președinții și primarii social democrați, donarea unor sume de bani de către membrii PSD Gorj pentru achiziționarea de echipamente, mijloace de protecție pentru salvatori și bunuri pentru persoanele afectate de această boală, vitale în lupta cu acest virus, venim, acum, în sprijinul persoanelor peste 65 de ani pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea acestora cu coronavirus. Începând de luni, 6 aprilie, între orele 11.00 – 13.00, vor fi împărțite 1.000 de măști, celor care au nevoie, cu titlu gratuit. Persoanele peste 65 de ani sunt așteptate la sediul PSD Gorj din Târgu Jiu, bulevardul Ecaterina Teodoroiu, bl. 3, parter, cu actele de identitate în vederea ridicării măștilor. Se vor lua toate măsurile ce se impun într-o astfel de situație epidemiologică. Partidul Social Democrat rămâne aplecat asupra nevoilor oamenilor!“, potrivit unui comunicat de presă al PSD Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS