Pe 14 şi 15 martie se va desfășura la Craiova cea de-a treia ediție a Zilelor Brâncuși, manifestare la care va fi invitat poetul și brâncușologul ardelean Horia Muntenuș, autorul unui film documentar de lungmetraj despre distrugerea operelor lui Brâncuşi, dar care nu poate fi difuzat deoarece trebuie plătită o taxă pentru drepturile de imagine. Muntenuș va vorbi la simpozionul de la Craiova despre nepăsarea autorităților față de opera lui Brâncuși de la Târgu Jiu.
I.J.: Aţi realizat un documentar inedit despre distrugerea operelor lui Brâncuşi, film prezentat la prima ediţie a Zilelor Brâncuşi de la Craiova (2013). De ce acest film nu-l (mai) puteţi prezenta publicului larg?
H.M.: Filmul meu documentar este de lungmetraj. Are aproape patru ore. Difuzarea lui pe televiziunile din România este o utopie atâta vreme cât majoritatea televiziunilor mari din țară au patronii arestați (asta spune mult despre capacitățile lor de înțelegere), iar televiziunea publică (națională), conform declarațiilor directorului actual, este aproape de faliment. Eu nu le pot reproșa televiziunilor private lipsa de interes pentru Brâncuși sau pentru cultură, în general, dar pot atrage atenția asupra jafului petrecut în cei douăzeci și cinci de ani la televiziunea publică. TVR a fost o vacă de muls. Au muls-o până au deșelat-o. E înglodată în datorii uriașe, deși are buget de stat, votat în parlament, deși încasează taxa obligatorie de doi lei adăugată pe factura de curent electric pe care o plătește cetățeanul (gândiți-vă câte facturi se plătesc în România pentru curentul electric și faceți un calcul), încasează bani din publicitate. Este hilar. Eu nu vreau să vă povestesc despre aventurile mele legate de tentativele de difuzare a filmului, dar vreau să vă dau un exemplu: două posturi private s-au oferit să difuzeze acest film cu o singură condiție: să nu le cer bani. M-am oferit să le acord difuzarea gratuită, precizând însă că trebuie să plătească o taxă pentru drepturile de imagine care aparțin cuiva, drepturi de autor asupra imaginii monumentului de la Târgu Jiu. E complicat să vă explic eu ce înseamnă asta, cel mai bine vă poate explica societatea VISARTA, care se ocupă cu gestionarea acestor drepturi. Cert este că difuzorii nu au vrut să scoată nici măcar un leu din buzunar pentru așa ceva. Pe gratis, cum se spune, moca. Nici măcar nu au sunat la societatea VISARTA să întrebe, poate i-ar fi costat cinci bani, habar nu am, nu știu. Asta spune enorm despre tot.
„Filmul despre Brâncuși este incomod…“
I.J.: A devenit acest film incomod?
H.M.: Da, filmul este incomod pentru administratorii municipiului Târgu Jiu pentru că prezintă uriașa lehamite pe care o manifestă față de monumentul lui Brâncuși. Eu nu mai vreau să îi mai văd în fața ochilor. Drept e că nici ei pe mine. Au adus daune grave lucrărilor, au făcut multe lucruri urâte. Au destule pârghii să blocheze filmul, nu vreau să le enumăr. Da, filmul este incomod pentru foarte multe persoane care au ocupat poziții la nivel de vârf în statul român atunci când Coloana Infinită a fost demantelată și care au influențat, au sprijinit această crimă culturală. În film există documentele semnate de acele persoane care autorizau și aprobau demantelarea, sunt ștampile. Documentele s-au crezut pierdute, distruse. Eu am ajuns la ele. Sigur că nu s-ar dori difuzarea filmului. O parte din piedicile pe care le întâmpin se regăsesc în această zonă. Dar principala piedică e dată de ignoranță, de indiferență, de dezinteres. Nu VISARTA blochează difuzarea filmului, ci incapacitatea societății românești contemporane de a înțelege ce se află la Târgu Jiu. Nu îl pricepe societatea românească pe Brâncuși. Le este frică multora de ceea ce se descrie în film. Nu le e ușor să recunoască faptul că au vrut să dărâme Infinitul. Cu timpul, se vor obișnui cu ideea că sunt muritori și chiar vor muri într-o zi. În urma lor va rămâne pestilențialul, chiar dacă lor puțin le pasă de asta. Și poate că acest film va ajunge atunci să fie vizionat, difuzat, dacă va mai fi nevoie. În ceea ce mă privește, deplâng starea de lucruri în care s-a ajuns. Fac o paranteză: Primăria Târgu Jiu a ridicat recent un WC în apropierea Coloanei, deși arhitectul Frederich Rebhun, care a realizat parcul Coloanei la 1938 la solicitarea lui Brâncuși, nu a prevăzut în vecinătatea monumentului o astfel de toaletă. Costurile construirii WC-ului public sunt echivalente cu cheltuielile legate de restaurarea Coloanei fără Sfârșit… Cercetători importanți se adună la Târgu Jiu în conclavuri să îl „cinstească“ pe Brâncuși în simpozioane organizate de primăria de acolo, lăudând, obedienți, fripturile și sticlele de vin care se varsă în cupe, cinstindu-se unii pe alții, ipocriți, la câteva sute de metri de Coloana pătată, erodată, la alte câteva sute de metri de lucrările din piatră spălate ca automobilele în benzinării. Universitatea de Stat de la Târgu Jiu poartă numele sculptorului. Nici un rector, nici un decan, nici un profesor universitar, nici un asistent nu iese din front, nimeni nu remarcă starea jalnică în care se află capodopera. Cu toate astea, ei scriu articole despre estetica lui Brâncuși și despre simbolurile lui nemaipomenite. Filmul meu despre astea vorbește. Primele instituții care ar fi trebuit să îmi sară în ajutor pentru difuzarea filmului ar fi trebuit să fie Inspectoratul pentru Cultură Gorj, Centrul Cultural „Constantin Brâncuși“ de la Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu. Cum ar putea să o facă? Eu am prezentat filmul în mai multe orașe din țară, în instituții de cultură sau de învățământ, vizionări gratuite, toate astea presupun niște costuri, niște cheltuieli pe care le-am suportat, dar nu pot face mai mult – cu siguranță, în săli au fost și reprezentanți ai unor organizații guvernamentale, s-a scris în presă despre existența lui, prin urmare se știe de film… E problema decidenților de acum. Eu mi-am făcut datoria, am pus sufletul meu în tot ceea ce am făcut pentru Brâncuși, am muncit mult, am dat enorm cu cea mai mare bucurie și sunt împlinit sufletește.
„Nu putem omite dezinteresul Ministerului Culturii față de Brâncuși…“
I.J.: Nu v-aţi gândit la o carte după acest documentar?
H.M.: Ați intuit bine, lucrez la o carte: RAPORT CĂTRE BRÂNCUȘI.
I.J.: La ediția a III-a a Zilelor Brâncuși de la Craiova veți fi moderatorul simpozionului cu tema „Brâncuși, Răscrucea artei moderne“. Speraţi ca acest simpozion să fie altceva decât un spectacol de idei?
H.M.: Avem datoria să combatem poluarea și subminarea culturală provocate de snobismul, imensitatea inepțiilor și aberațiilor care circulă pe internet – falsificarea semnificațiilor și înțelesurilor operei lui Brâncuși. S-a ajuns până acolo încât s-au folosit numele și imaginea sculptorului pentru a realiza publicitatea unei bănci. Unde s-a mai întâmplat așa ceva? Oare în Germania își permite vreo firmă (fie ea, de exemplu, Mercedes-Benz) să își însușească numele lui Goethe pentru reclamă? Ori în Regatul Unit al Marii Britanii, firma (dăm iarăși un exemplu) Siskin și-a permis, vreodată, să folosească pentru campaniile de promovare a avioanelor sale numele lui Shakespeare? Sunt unele lucruri inadmisibile.
Nu e mai puțin adevărat că organizăm această ediție a treia cu scopul de a atrage atenția asupra stării grave în care se află opera lui Brâncuși de la Târgu Jiu, acolo unde, de 25 de ani, se petrece (să folosesc cuvintele lui Romul Munteanu) o farsă tragică. Felul în care este tratat complexul monumental de la Târgu Jiu denotă rea-voință, nu doar prostie. Administrația locală de la Târgu Jiu risipește, în fiecare an, sume uriașe din banii publici pentru a supraveghea degradarea și ruinarea extraordinarelor lucrări brâncușiene. Nu putem omite nici dezinteresul pe care îl manifestă Ministerul Culturii, indiferent de regimul puterii politice. De ce se întâmplă astea? Eu știu. Va trebui să descopere însă și societatea românească.
