În urmă cu doi ani, decanul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Nicolae Panea, a fost invitat de catedra de română de la Universitatea Columbia din New York pentru a susține o serie de conferințe despre cultura populară românească, despre societatea românească, în fața studenților, unii dintre ei provenind din familii care migraseră din România de-a lungul timpului. Programul său de conferințe a fost schimbat deoarece studenții erau interesați de altceva: societatea comunistă, statutul femeii în comunism.
Ion Jianu: Pentru „Orașul subtil“, o carte-eseu antropologic, apărută la Editura Enciclopedică din București în 2013, Uniunea Scriitorilor – Filiala Oltenia v-a decernat prestigiosul premiu „Cartea Anului“ pe anul 2013, distincție care confirmă statutul dumneavoastră de apreciat antropolog. Deși pasiunea dumneavoastră inițială a fost alta, ați optat pentru antropologie după 1990. De unde pasiunea pentru ştiinţa şi filosofia ştiinţei despre om?
Nicolae Panea: Premiul confirmă, mai curând, calitățile literare ale cărții, și nu statutul meu de antropolog! Dar, într-un fel, aveți dreptate prin afirmația dumneavoastră. Cartea abordează o tematică provocatoare pentru antropologie, felul în care simțurile pot fi capacitate pentru a descrie realitatea socială și culturală, felul în care senzorialul devine instrument antropologic. Subiectul a fost sistematic contestat de filosofi. Începând cu fenomenaliștii și filosofii post-foucauldieni, contestarea a devenit mai temperată și subiectul mai prezent în preocupările filosofilor. Pe de altă parte, pe cât de contestată a fost istoria acestui subiect în rândul filosofilor, pe atât de populară a fost în rândul creatorilor. Așa se face că stilul consacrat al abordării subiectului a fost literar. În concluzie, noutatea subiectului, conjugată cu o tradiție stilistică a abordării acestuia au determinat o anumită calitate literară a textului meu. În altă ordine de idei, dacă dimensiunea literară a acestui text este, să spunem, indisolubil legată de o conjunctură complexă, de condiționări istorice și filosofice, de ineditul subiectului, acest tip de explicație poate fi extins asupra întregii mele creații antropologice. Noutatea subiectelor abordate m-a „condamnat“ la utilizarea unui stil literar, masiv conotativ, bogat în semnificații. Să răspund acum părții a doua a întrebării. Formarea mea ca antropolog sau continuarea studiilor universitare până la obținerea unei diplome în domeniu a conjugat mai multe preocupări ale tinereții mele: interesul pentru cultura noastră populară, încremenită prin anii 1980, când terminam eu facultatea, într-o fază naționalist mitologică, pe cât de nesănătoasă științific, pe atât de neatrăgătoare, mirajul operei lui Eliade, conștiința modernizării discursului etnologiei românești, diversificarea instrumentelor de abordare a acestui tip de realitate. Am avut norocul obținerii unei burse în Franța și remodelarea mea științifică. De atunci, m-am manifestat constant în două direcții; impunerea antropologiei culturale ca domeniu universitar (am înființat și predat primul curs de antropologie culturală la Universitatea din Craiova!) și abordarea unor subiecte de o noutate absolută pentru cultura noastră antropologică (urbanul, senzorialul), paralel cu un domeniu clasic al antropologiei, ritualul funerar.
I.J.: Cartea premiată este o carte scrisă frumos, dar este ea şi una… literară?
N.P.: Poate fi! Am conceput-o pe două paliere, unul teoretic și acesta este mai arid, și unul aplicativ, o serie de studii de caz. Acestea pot fi considerate și chiar așa le-au considerat cei care au premiat cartea, dar și foarte mulți recenzenți, o serie de eseuri. Reluând o idee exprimată anterior, accentuez acum faptul că numele meu este legat de un fel de antropologie frumos scrisă, un stil care mă individualizează și care este legat de dimensiunea literară a textului. Demonstrez că se poate face știință și într-un stil agreabil. O parte vine din formația mea filologică, altă parte din cei care mi-au marcat devenirea științifică, antropologi, filosofi dintre care îi amintesc pe Clifford Geertz și Michel Onfray.
„Orice oraș istoric are șanse să devină capitală culturală“
I.J.: Când scriaţi despre oraşul subtil, v-aţi gândit cumva la Craiova? Credeţi că urbea noastră are argumente solide şi şanse reale pentru a deveni capitală culturală europeană în 2021?
N.P.: Cartea dezvoltă câteva idei referitoare la raportul dintre cercetător și terenul cercetat, în cazul de față, receptarea orașului prin intermediul senzațiilor, și, în contextul acesta, evident că o parte a realității reflectate aparține Craiovei. În plus, este normal să mă fi referit la Craiova, atâta timp cât aici am crescut și cât îl cunosc ceva mai bine decât alt oraș în care mi-ar plăcea să trăiesc. Orice oraș istoric, în stare să-și pună în valoare istoria, are șanse să devină capitală culturală.
I.J.: V-ați trecut în CV vizita la Universitatea Columbia din New York. Ce ați făcut acolo, cum sunt studenții?
N.P.: Am fost invitat la catedra de română de acolo pentru a susține o serie de conferințe despre cultura populară românească, despre societatea românească. Trebuie spus că această catedră, înființată de Nicolae Iorga, funcționează în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale. O parte dintre studenți, nu foarte numeroși, de altfel, proveneau din familii care migraseră din România de-a lungul timpului. Programul meu de conferințe a fost schimbat deoarece studenții erau interesați de altceva: societatea comunistă, statutul femeii în comunism.
„Fiecare student este unic, are interesele lui, cultura lui, abilitățile lui“
I.J.: Aţi fost şi în alte medii universitare, cum sunt cele din Italia, Germania şi Franța. Sunteți decanul Facultății de Litere din Craiova. Ce diferențe mari ați sesizat între sistemele de învăţământ de acolo şi cel românesc? Dar între studenții americani, italieni, germani, francezi, pe de o parte, și cei români, pe cealaltă parte? Care ar fi atuurile studenţilor români de la Facultatea de Litere, de exemplu, în faţa tuturor?
N.P.: În ceea ce privește studenții, o abordare generală nu cred că e tocmai potrivită. Fiecare student este unic, are interesele lui, cultura lui, abilitățile lui. Sunt studenți români excepționali și studenți străini care eșuează lamentabil, ca și studenți români penibili și studenți străini uluitori. Totul depinde de cât de bine au fost orientați, cât de muncitori sunt, de cât și de ce le oferă societățile unde învață. Italia are studenți puțini ca și România, deși numărul de universități este mai mare. Și în Italia, și în Franța, studiile universitare sunt cu taxă, care poate fi fixă sau variabilă în raport de veniturile părinților. Studenții sunt ajutați social dacă situația părinților o impune. De asemenea, ei primesc burse de merit în raport de rezultatele lor la învățătură. Reforma Bologna le permite tuturor studenților europeni o mai mare mobilitate și o mai mare adaptabilitate la piața muncii. Unii se folosesc de aceste calități ale sistemului, alții, precum cei români, nu. Bursele de mobilitate Erasmus și contactul din ce în ce mai substanțial cu sisteme educative diferite le-au permis și studenților români o familiarizare reală cu o Europă a unui alt orizont, al pragmatismului, flexibilității, competiției, competenței, implicării. Reformele austere ale ultimilor ani au afectat mai toate sistemele educative europene, dar nici unul nu se confruntă cu o subfinanțare atât de distrugătoare precum cel românesc. De aici decurg marile probleme, cum ar fi calitatea, competitivitatea. Practic, singura formă de finanțare la noi este asigurată prin granturi externe. Acestea nu asigură, însă, nici ritmicitate, nici perspective, nici continuitate. De multe ori, odată cu încetarea grantului încetează și activitatea. Investițiile majore guvernamentale au cam lipsit. Exemplul cel mai concludent este chiar clădirea centrală a universității noastre. Avem acum deja al treilea rector care se chinuiește să asigure finanțare pentru reabilitarea părții centrale a celei mai mari construcții de utilitate publică din Oltenia și se împlinesc 20 de ani de când a început reabilitarea ei! Atuurile studenților noștri ar fi o bună cunoaștere a limbilor străine, o cultură generală mai solidă, presiunea unui sistem național deficitar, capacitatea de adaptare.
I.J.: Cu ce nouă carte sau cu ce cărţi ne veți surprinde în 2015?
N.P.: De foarte mult timp, practic de când m-am întors din Franța, lucrez la un tratat de antropologie culturală. Poate anul acesta îl voi finaliza. Oricum, nu mai pot întârzia foarte mult!
