4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajRovinari, un oraş în plin proces de modernizare

Rovinari, un oraş în plin proces de modernizare

Autorităţile din Rovinari încearcă să creeze o faţă europeană a oraşului, care arată acum complet diferit faţă de momentul în care a fost înfiinţat. “Rovinari a fost înfiinţat după ce s-au descoperit în zonă zăcăminte de cărbune şi regimul comunist a adus forţă de muncă în zonă pentru a lucra în cariere. Oamenii care au fost trimişi să muncească aici şi-au adus, în cele din urmă, familiile, au fost apoi construite blocuri. Ţin minte că am fost primul locuitor al unui bloc construit în timpul comunismului, iar multă vreme am locuit singur acolo,” spune Costantin Podaru, administrator public al oraşului Rovinari. “Nu exista o hartă a oraşului, nu existau alei. După revoluţie au început să se schimbe lucrurile, s-au făcut alei, au apărut, uşor-uşor, spaţiile verzi. În momentul de faţă avem cadastru şi intabulări pe aproape toate proprietăţile oraşului, iar amenajarea spaţiilor verzi este una dintre priorităţile primăriei.” Dacă în urmă cu câţiva ani, administraţia locală nu avea prevăzut în organigramă un compartiment pentru patrimoniu, diferenţa este acum uriaşă. Există o direcţie care se ocupă de patrimoniu, iar cheltuielile pentru întreţinerea acestuia sunt destul de mari. “Avem şi o problemă legată de mediu, fiind înconjuraţi de cariere de cărbune, având şi termocentrala. Termocentrala a făcut, însă, investiţii şi nu ne mai creează probleme. Mai este un depozit de cărbune lângă oraş, dar se pare ca se va muta şi avem promisiuni şi din partea Complexului Energetic Oltenia. Mare parte din bugetul local merge către soluţionarea  problemelor legate de poluare. Plantele se usucă mai repede, se face praf. În fiecare primăvară, o maşină de pompieri spală zilnic străzile oraşului.” Reprezentanţii primăriei spun că în fiecare an se plantează şi se creează noi spaţii verzi, inclusiv în zona parcărilor. E important, însă, şi ca oamenii să aibă grijă de ele, să nu provoace stricăciuni, pentru că altfel banii pe care i-am putea investi în altă parte merg în reparaţii,” adaugă Constantin Podaru.
Pe lângă spaţiile verzi, autorităţile au construit în fiecare cartier un loc de joacă pentru copii şi intenţionează să realizeze în parcul central un loc de joacă de dimensiuni mari, care să atragă şi locuitori din zonele limitrofe. “Ar putea deveni o atracţie a oraşului şi ar aduce, implicit, şi venituri la bugetul local”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS