Lucrurile frumoase iau naştere, de cele mai multe ori, din iubire, dedicaţie şi pasiune, apoi cresc firesc pe o temelie care le oferă siguranţa necesară pentru dezvoltare. Aşa s-a întâmplat cu Bebeti, primul magazin cu jucării din lemn din Craiova, deschis în urmă cu câţiva ani în inima oraşului de Ana-Maria Cruceru.
Ana-Maria are o fetiţă de trei ani, care anul acesta a început grădiniţa. Micuţa a fost sursa de inspiraţie pentru cochetul locşor din centrul Craiovei unde copilăria prinde forma jucăriilor din lemn.
“Am creat Bebeti cu gândul la copilul meu. Cred că cel mai important lucru pe care i-l pot oferi, ca părinte, este educația. Privind în jurul meu cum copilăria este sufocată de prea multă tehnologie, am decis să investesc în educaţie de calitate, începând chiar din primii ani de viaţă. Aşa a luat naştere Bebeti”, spune Ana-Maria.
Un nou concept – Play for education
Învăţăm jucându-ne. Aceasta este ideea din spatele Bebeti, care stă şi la baza sloganului – Play for education. Jocul este o activitate esenţială pentru cei mici, întrucât modelează şi dezvoltă personalitatea copiilor. În joc, prichindeii antrenează toate capacităţile lor fizice, intelectuale şi afective. Astfel, contribuţia jocului în educaţie şi în dezvoltarea IQ-ului este de neînlocuit. Un castel pe care trebuie să îl construiască întocmai ca un inginer constructor, un spital cu secţii, cabinete, anexe şi mobilier, turnuri logice sunt doar câteva dintre minunile în miniatură pe care Bebeti le aduce la îndemâna părinţilor careîşi pot bucura copiii în timp ce le stimulează şi capacităţile.
Fabricate din materiale 100% naturale şi colorate cu vopsele pe bază de apă, jucăriile Bebeti respectă cele mai înalte standarde ale calităţii și siguranţei. Sunt proiectate şi construite în Germania şi se distribuie pe categorii de vârstă, dar şi pe diverse tematici. Practic, jucăriile Bebeti reproduc la o scară mică lumea care ne înconjoară şi sunt folosite în mai multe programe educative, precum Educaţia Montessori sau Mind Lab.
„Bebeti înseamnă educaţie şi dezvoltare. Înseamnă integrarea tuturor categoriilor de copii şi dezvoltarea lor pe diverse niveluri de aptitudini şi abilităţi. Fiecare copil are propria sa capacitate de creştere şi dezvoltare şi trebuie să le dăm tuturor aceeaşi şansă”, crede Ana-Maria.
În premieră, program de închiriere a jucăriilor
Părinţii, specialiştii care lucrează cu copii sau chiar unităţile de învăţământ beneficiază din această toamnă de noi oportunităţi de a-i bucura pe cei mici cu jucări şi jocuri de calitate. Bebeti a gândit pentru aceştia un program de închiriere a jucăriilor disponibil deja din această lună. Pentru instituţii, dar şi pentru terapeuţii care lucrează cu copii cu nevoi speciale, au fost gândite pachete atractive, personalizate.
Pe lângă faptul că este foarte eficient din punct de vedere al costurilor, programul de închiriere a jucăriilor are marele avantaj că le oferă grădiniţelor sau specialiştilor posibilitatea de a reînnoi mereu stocul de jucării. Ştim cu toţii cât de repede se plictisesc copiii şi ce mult îi stimulează orice este nou.
Bebeti oferă culoare, bucurie şi imaginaţie. Dar înainte de orice, Bebeti garantează standarde de calitate, siguranţă şi igienă. Fiecare kit închiriat este dezinfectat cu soluţii speciale şi verificat de specialiştii Bebeti înainte de a ajunge la copii.
Din dragoste pentru copii şi în sprijinul părinţilor, al grădiniţelor şi al specialiştilor, Bebeti promite să revină cu alte programe de fidelizare și răsplătire a partenerilor. Detalii despre programele Bebeti sau informaţii despre cum puteţi închiria jucăriile puteţi obţine din magazinul Bebeti , Craiova (Centrul Vechi), Str. Panait Moşoiu Nr. 1, la numărul de telefon 0744.777.537 sau e-mail: [email protected]