3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCalitățile unei bune îngrijitoare de vârstnici

Calitățile unei bune îngrijitoare de vârstnici

Multe persoane își doresc să lucreze în străinătate pentru a câștiga mai mult. Îngrijirea vârstnicilor poate părea o activitate potrivită pentru orice persoană cu putere și dorință de muncă. Dar este oare așa? Sunt puterea de muncă și capacitatea fizică de a efectua o astfel de muncă suficiente pentru a satisface nevoile unei persoane vârstnice?

Un vârstnic are o serie de nevoi fizice, sociale, intelectuale și emoționale. Măsura în care aceste nevoi sunt satisfăcute influențează evoluția procesului de îmbătrânire. Îngrijitorul poate aduce o contribuție semnificativă la ameliorarea stării de sănătate a vârstnicului, păstrarea capacităților cognitive și menținerea unei stări de spirit pozitive.

În primul rând, îngrijitorul trebuie să fie o persoană responsabilă, deoarece vârstnicul depinde în totalitate de acesta. Îngrijitorul trebuie să se asigure că vârstnicul a mâncat și și-a luat medicamentele și să fie în permanență atent la starea acestuia.

Altă calitate importantă este empatia, capacitatea de a înțelege ce simt alte ființe și de a se pune în locul acestora. Vârstnicii se pot simți uneori speriați, confuzi sau vulnerabili și din acest motiv pot deveni dificili, agresivi, necooperanți sau retrași. O persoană empatică este capabilă să se pună în locul vârstnicului și să înțeleagă motivele din spatele comportamentului acestuia, să-i asigure confortul emoțional necesar, să stabilească o relație de încredere și să creeze o atmosferă calmă și caldă.

Răbdarea este, de asemenea, extrem de importantă în munca unui îngrijitor deoarece acesta trebuie să fie capabil să lase deoparte frustrările și resentimentele și să nu ia lucrurile personal.

Îngrijitorul trebuie să fie o persoană realistă, care să înțeleagă limitările vârstnicului, să nu aibă așteptări exagerate și să îl îndemne pe acesta să se implice în activități pe care le poate realiza, fără să-i ceară însă să facă lucruri care îl depășesc.

El trebuie, de asemenea, să fie o persoană puternică din punct de vedere fizic și psihic. Munca de îngrijitor îl poate pune în fața diferitelor provocări. El trebuie să aibă grijă de igiena personală a vârstnicului sau să panseze răni și trebuie să facă acest lucru într-o manieră în care să nu afecteze stima de sine a persoanei îngrijite. Îngrijitorul nu ar trebui să-l certe pe vârstnic pentru că nu se poate controla, dacă acesta suferă de afecțiuni precum incontinența urinară și nici nu trebuie să se arate deranjat de acest lucru.

Nu în ultimul rând, îngrijitorul trebuie să își amintească în permanență că are în grijă un om aflat în suferință. De aceea, compasiunea și implicarea sufletească sunt esențiale pentru a putea presta această activitate.

Pentru mai multe detalii despre ce înseamnă să lucrezi în domeniul îngrijirii și cum te poți angaja și pleca la muncă în Germania, sunați Promedica24, companie de recrutare în domeniu, la 0316 30 15 55. În perioada verii se poate pleca cu contracte scurte de la o lună până la trei luni și se poate câștiga până la 7.000 lei net în șase săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS