7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCJ Gorj promovează Transalpina la Târgul internaţional de turism de la Varşovia

CJ Gorj promovează Transalpina la Târgul internaţional de turism de la Varşovia

În scopul promovării și evidențierii potențialului turistic divers local, județul Gorj va fi prezent în calitate de Regiune parteneră în standul României alături de Negrești-Oaș, la Târgul Internațional de Turism TT Warsaw, ce va avea loc, în perioada 24-26 noiembrie 2016, la Varșovia/Polonia. La ediția din acest an, România este ţara parteneră a evenimentului expozițional internațional, Gorjul urmând să prezinte obiceiurile și tradițiile românești, precum și obiectivele de interes turistic ale județului. În acest context, ilustrarea cât mai fidelă a autenticului tradițional va fi asigurată de reprezentanți ai instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean (CJ) Gorj, renumite atât în țară, cât și peste hotare, prin portofoliul de activități destinate conservării și promovării patrimoniului cultural local.

Programe artistice

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ va prezenta un program de dansuri gorjenești, precum și obiceuri de iarnă, iar meșteșugurile populare vor fi exemplificate prin activități demonstrative și expoziții realizate de șase meșteri, atât din cadrul Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, cât și din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. De asemenea, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu“ va prezenta zonele și obiectivele turistice de pe raza județului. TT Warsaw este unul dintre evenimentele cele mai importante pentru industria turistică, reprezentând o excelentă oportunitate de net­working pentru participanți, reprezentanții diferitelor a­gen­ții de turism și tour operatori. Manifestarea func­­ționează ca o bursă de con­tacte, facilitând accesul celor interesați la cele mai noi informații din domeniu.

Judeţ partener

Participarea României în calitate de ţară parteneră ne oferă posibilitatea de a mări impactul promovării turistice pe această piață, de a crea noi oportunități de colaborare între operatorii români și cei polonezi, dar și de a prezenta regiunile și atracțiile turistice specifice fiecărei zone.
Județul Gorj deține o largă paletă de obiective turistice reprezentative pe harta turistică națională, cel mai impresionant fiind Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, realizat de sculptorul Constantin Brâncuși, precum și una dintre cele mai solide moșteniri culturale din Regiunea Oltenia, prin prisma tradițiilor, obiceiurilor și istoriei acestor meleaguri. Transalpina va fi, de asemenea, unul dintre obiectivele turistice promovate la Târgul Internațional de Turism Warsaw.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS