7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPatriotism şi capitalism autohton

Patriotism şi capitalism autohton

 

ADE Gas este singura firmă cu capital 100% românesc care, activând pe piaţa carburanţilor, a reuşit să se impună în cercul marilor concerne. Exemplul succesului acestei firme este elocvent pentru momentul pe care toţi îl trăim. Ne apropiem de împlinirea unui secol de la făurirea României Mari şi discuţiile legate de ce înseamnă patriotism încep să fie purtate în alţi termeni faţă de cei cu care eram obişnuiţi. În general, termenul de patriotism a fost discutat din perspectivă socială, istorică sau imagologică. S-a vorbit foarte puţin despre legătura acestui concept cu domeniul economic. Şi totuşi, o privire aruncată asupra evoluţiei unor naţiuni demonstrează că ele nu au putut fi puternice fără a avea un capital propriu dezvoltat sau firme cu capital propriu puternice.
Unul dintre acţionarii Grupului ADE Gas spune: „Patriotismul are şi un conţinut strict pragmatic. Pentru că degeaba vorbim despre dragostea de ţară şi de neam dacă acestea rămân vorbe goale. Adevăratul patriotism are ca rezultat binele comun. Iar din punct economic, patriotismul presupune, în primul rând, dezvoltarea afacerilor cu capital autohton. Aceste afaceri sunt cele care contribuie în mod esenţial la creşterea economică a întregii regiuni“.
Investiţiile făcute de ADE Gas în regiunea Olteniei, şi vorbim aici despre investiţii extrem de importante, au respectat această regulă. După cum afirma unul dintre acţionarii grupului, construcţiile celor peste 230 de staţii de carburanţi s-au făcut apelând la firme locale. „În momentul în care te gândeşti la mediul de afaceri în care evoluezi, înţelegi că este important să faci acest lucru pentru că în felul acesta firmele se ajută între ele. Dacă fiecare dintre companii ar avea aceeaşi politică, de a cumpăra produse şi servicii în special de la partenerii lor din regiune, atunci, practic, firmele se ajută să îşi poată plăti salariile unele altora. Este un cerc, dar unul benefic, al cărui rezultat este creşterea competitivităţii economice a întregii regiuni. În al doilea rând, care este la fel de important, banii din taxe şi impozite rămân comunităţilor locale. Iar acestea se pot gospodări mult mai bine astfel“. Un astfel de punct de vedere a fost, de altfel, exprimat recent şi de unul dintre membrii în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. „Constat că există o stare precară a capitalului autohton, că avem nevoie de grupuri cu capital autohton mai puternice. Este bine pentru economie să ai așa ceva. (…) A sprijini companii autohtone nu merge în zona nerezonabilă a apărării unor interese. Este pe deplin rațional și este întemeiat să sprijini și grupuri autohtone. Noi avem un deficit foarte mare. Sunt vecini care o fac cu tenacitate, au reușit să consolideze capital autohton, au o voce în dezbaterea publică“. Desigur, trăim într-o lume a globalizării, dar tocmai de aceea o naţiune trebuie să ştie să îşi protejeze interesele, iar sprijinirea capitalului autohton nu înseamnă respingerea drumului european al ţării. Dimpotrivă, protejarea, cu respectarea normelor UE în domeniu, a propriilor investitori, reprezintă un plus cu care naţiunea respectivă contribuie la bunăstarea întregului continent. „Unitate în diversitate“, sloganul Uniunii Europene, funcţionează foarte bine şi în domeniul economic, nu doar în cel cultural.
Analize făcute de specialiști în domeniu demonstrează că, la nivel european și internațional, anii care urmează vor fi caracterizați de fragmentare și de protecționism, fenomene care deja încep să se facă simţite. Criza economică şi situaţia complicată pe plan modial determină statele să se întoarcă spre interior. Cetățenii cer protecție de la state, şi un stat nu poate oferi aşa ceva propriilor cetăţeni dacă nu este un jucător economic important. Or asta presupune existența unor forme de sprijin al propriilor investitori.
Şi, dacă cerem de la stat să îşi protejeze propriile interese, proprii cetăţeni şi proprii investitori, trebuie să începem noi să facem acest lucru. „Prin noi înşine“ poate însemna „Pentru noi înşine“. Şi atunci, patriotismul încetează a mai fi o vorbă goală şi capătă consistenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS