4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajProiecte de reabilitare pentru mai multe drumuri administrate de CJ Gorj

Proiecte de reabilitare pentru mai multe drumuri administrate de CJ Gorj

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj a actualizat în ultima şedinţă indicatorii tehnico-economici privind lucrările de modernizare la mai multe drumuri judeţene pe care le are în administrare. Motivul reactualizării indicatorilor este legat de scăderea TVA. Astfel, consilierii judeţeni au adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Consolidare terasamente pe DJ 675A, km 1+100, comuna Licurici, județul Gorj“ şi un Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Consolidare terasamente pe DJ 675A, km 11+500 – km 11+750, comuna Bustuchin, județul Gorj“. De asemenea, a mai fost aprobat un proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare drum județean 664A, km 16+020 – km 18+920, comuna Stănești, județul Gorj. Valoarea totală a obiectivului de investiţie este de 3.506.094 de lei (inclusiv TVA), din care valoare construcţii şi montaj 3.081.533 de lei. Durata de realizare a investiţiei, astfel cum a fost prevăzută prin documentația tehnico-economică, este de șase luni.

Reabilitarea drumurilor din Bălăneşti şi Runcu

În şedinţa de vineri a fost adoptat și un proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare drum județean 665A, km 1+650 – km 3+650, comuna Bălănești, județul Gorj“. Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 4.243.873 de lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a investiţiei, astfel cum a fost prevăzută prin documentația tehnico-economică, este de nouă luni. Totodată, a primit votul consilierilor judeţeni proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare drum județean 672C, km 10+200 – km 14+700, comuna Runcu, județul Gorj“. Valoarea totală a obiectivului de investiţie este de 7.727.802 lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a investiţiei, astfel cum a fost prevăzută prin documentația tehnico-economică, este de 15 luni.

Încă două proiecte actualizate

De asemenea, în această ședință au mai fost adoptate alte două proiecte. Unul este Proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare Drum Județean 673, ce traversează localitățile Slivilești, Șiacu, Bolboși, Igirosu, Borăscu, Calapăru, Turceni, Broșteni, până în DN 66 (E 79), județul Gorj“. Valoarea totală a obiectivului de investiţie este de 73.038.245 de lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a investiţiei, astfel cum a fost prevăzută prin documentația tehnico-economică, este de 24 de luni. „Obiectivul propus are o lungime de 29,746 km şi străbate de-a lungul traseului următoarele unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Gorj: comuna Slivileşti, comuna Bolboşi, comuna Borăscu, oraş Ţicleni şi comuna Plopşoru. Această reabilitare are ca scop: îmbunătăţirea situaţiei actuale a infrastructurii din cadrul spaţiului orăşenesc şi rural; ameliorarea accesului la reţeaua de drumuri naţionale ce fac legătura cu acest drum judeţean; ameliorarea accesului la alte obiective economice şi turistice din zonă. Execuţia lucrărilor va urmări viabilizarea, respectiv aducerea drumului judeţean la parametri tehnici actuali şi va consta, în principal, din: rectificarea în plan, în profil transversal, a elementelor drumului existent şi eliminarea punctelor periculoase; reabilitarea structurii rutiere; amenajarea acostamentelor; rezolvarea scurgerii apelor pe tot traseul drumului expertizat; amenajarea de rigole şi şanţuri de colectare şi dirijare a apelor pluviale; amenajarea podeţelor în scopul asigurării preluării şi scurgerii apelor pluviale“, potrivit documentaţiei pentru organizarea licitaţiei.
Ultimul document aprobat este un proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare sistem rutier pe DJ 671B, km 4+500 – km 41+000, limita județului Mehedinți – Văgiulești – Samarinești – Motru – Lupoaia – Cătunele – Glogova – Cămuiești, județul Gorj“. Valoarea totală actualizată a obiectivului de investiție prevăzut este de 38.249.618 lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS