4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajSeaca de Câmp - comuna bogată în recolte, dar săracă în tineri

Seaca de Câmp – comuna bogată în recolte, dar săracă în tineri

Primăria comunei Seaca de Pădure
Primăria comunei Seaca de Câmp

Aflată în sud-vestul judeţului Dolj, în Câmpia Băileştilor, comuna Seaca de Câmp este un loc binecuvântat cu unul dintre cele mai fertile soluri din ţară. Localnicii spun că aici aerul miroase a lucernă, iar grâul este parcă mai auriu decât în alte părţi. Aproape 2.000 de suflete îşi duc existenţa în cele două sate ale localităţii, respectiv Seaca de Câmp şi Piscu Nou. Comuna nu a avut nici un sat în componenţa administrativă până în 1950, când satul Piscu Nou a intrat în raza ei de administrare. Se spune că mai-marii timpului au constatat că în această zonă era o populaţie insuficientă pentru muncile câmpiei şi s-a anunţat că se oferă zece pogoane şi vatră de casă tuturor celor care vor să se aşeze în vatra actuală a satului Piscu Nou. Punctul s-a ales la jumătatea distanţei dintre Băileşti şi Poiana Mare, iar oameni harnici, dornici de pământ, şi-au construit case în acest loc pe care l-au muncit cu sfinţenie. „Specificul comunei este cel agrar. La noi se cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui, mazăre, rapiţă, iar producţiile sunt foarte bune, având în vedere că ne aflăm în Câmpia Băileştiului, unde se găseşte cel mai fertil pământ din ţară. Am reuşit să ne bucurăm de producţii bune, în ciuda faptului că nu avem sistem de irigaţii, dar se pare că, în curând, această problemă se va rezolva pentru că se preconizează formarea unor Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), pentru a fi adusă apa pentru irigat“, a spus Iulică Băloi, primarul din Seaca de Câmp.
În ultima perioadă, tot mai multe persoane s-au orientat spre legumicultură, iar autorităţile spun că vor să vină în sprijinul acestor oameni prin aducerea în localitate a unui investitor care să le preia produsele. „Am purtat discuţii cu un potenţial investitor, care a spus că ar vrea să creeze o fabrică de procesare a legumelor la noi în comună, iar acest lucru ar veni în întâmpinarea oamenilor pentru că le-ar fi mult mai uşor dacă ar şti că produc şi are cine să le preia marfa“, a mai spus primarul din Seaca de Câmp.

Plecarea tinerilor, un fenomen îngrijorător

Din păcate, însă, la fel ca majoritatea localităţilor din mediul rural, nici Seaca de Câmp nu a fost ocolită de probleme, fenomenul plecării tinerilor fiind îngrijorător. Lipsa locurilor de muncă i-a determinat pe mulţi dintre ei să caute o soartă mai bună în alte părţi, departe de casă, iar în urma lor au rămas bătrânii, singuri şi neputincioşi.
Autorităţile spun că situaţia s-ar putea schimba dacă s-ar dezvolta mai mult oraşele învecinate, Băileşti şi Calafat, unde tinerii ar putea să îşi găsească un loc de muncă şi să facă naveta. Şi aici apar însă obstacole. „Nu există un autobuz care să lege Seaca de Băileşti, deşi sunt doar 14 kilometri între aceste două localităţi şi drumul este asfaltat. Dacă ar circula un autobuz pe această rută, oamenilor le-ar fi mai uşor să facă naveta şi să îşi găsească un loc de muncă. Unii dintre ei lucrează la Calafat şi fac naveta acolo“, a mai spus Iulică Băloi, primarul din Seaca de Câmp.
Speranţa oricărei aşezări sunt copiii, iar din acest motiv preocuparea autorităţilor este aceea de a le oferi condiţii cât mai bune de învăţat. „Avem alocată suma de două milioane de lei prin PNDL pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea Şcolii din Piscu Nou. Aceasta va fi dotată cu toalete moderne, dar va fi amenajat şi un teren de sport. Mai avem o şcoală, în Seaca de Câmp, care, de asemenea, are nevoie de modernizare. În total, 200 de copii învaţă în cele două şcoli“, a spus Iulică Băloi.

Autorităţile vor să schimbe aspectul comunei

Pe lângă aspectul şcolilor, şi cel comunei este important, iar în ultimul timp au început să se facă paşi importanţi în acest sens. Lucrările de canalizare au demarat deja în Seaca de Câmp, problema iluminatului public a fost rezolvată prin montarea a 400 de becuri cu led, iar în prezent autorităţile fac demersuri să facă şi mai atractivă comuna atât pentru tineri, cât şi pentru vârstnici. „Marele nostru regret este că nu avem un cămin cultural amenajat aşa cum trebuie şi încercăm să găsim fonduri pentru a-l reabilita. Totodată, vrem să amenajăm şi o piaţă modernă pe fonduri europene, unde oamenii să îşi valorifice produsele, dar şi să refacem primăria şi să eficientizăm clădirea din punct de vedere energetic. Săptămâna viitoare vom depune un proiect prin POR pentru acest demers. Un plus la aspectul unei comune îl constituie şi spaţiile verzi şi dorim să amenajăm parcurile atât în faţa primăriei, cât şi în Piscu Nou. De asemenea, am depus şi proiectul prin Asociaţia Intercomunitară Piscu Vechi – Seaca de Câmp pentru a asfalta 6 km de drum în Seaca, 6 km în Piscu Vechi şi un drum comunal. Facem toate demersurile astfel încât gradul de confort al localnicilor să crească“, a spus primarul Iulică Băloi.
Autorităţile speră astfel ca prin toate aceste investiţii să schimbe aspectul aşezării şi să determine tot mai mulţi tineri să se întoarcă pe plaiurile natale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS