Centrul din Craiova al Universităţii Spiru Haret raportează un nivel crescut de interes pe plan local, gradul de ocupare al locurilor depăşind valorile înregistrate în ultimii 3 ani în aceeaşi perioadă. Admiterea continuă până pe 30 septembrie, în limita cifrelor de şcolarizare.
Pe domeniul Ştiinţe Juridice, înscrierile la programul de licenţă Drept, forma de învăţământ cu frecvenţă, s-au încheiat la începutul acestei luni, când gradul de ocupare a atins pragul de 100%. Candidaţii încă pot opta pentru această specializare la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.
Aceeaşi situaţie se înregistrează în cazul programului de studii Administraţie publică. Locurile “la zi” au fost ocupate integral, iar cele la frecvenţă redusă în proporţie de peste 75%.
Craiovenii interesaţi de propria dezvoltare educaţională şi profesională încă pot aplica la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, optând pentru programele de studii universitare de licenţă ale căror rată de ocupare nu a atins pragul de 100%:
– Drept, învăţământ cu frecvenţă redusă;
– Administraţie publică, învăţământ cu frecvenţă redusă;
– Management, învăţământ cu frecvenţă;
– Contabilitate şi informatică de gestiune, învăţământ cu frecvenţă;
– Finanţe şi bănci, învăţământ cu frecvenţă;
– Poliţie locală, învăţământ cu frecvenţă;
Înmatricularea studenţilor se mai poate face şi la ciclul II de studii universitare (masterat), programele disponibile fiind:
– Ştiinţe penale şi criminalistică (domeniu: Drept);
– Audit intern în sistemul public şi privat (domeniu: Contabilitate);
– Finanţe şi administraţie publică europeană (domeniu: Finanţe);
Data limită a înscrierilor la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative Craiova este 30 septembrie 2017, însă admiterea se va încheia succesiv la fiecare program de studii care va întruni integral cifra de şcolarizare aprobată de Ministerul Educaţiei pentru anul universitar 2017/2018.
Universitatea Spiru Haret are centre teritoriale în oraşele: Braşov, Constanţa, Craiova, Câmpulung Muscel şi Bucureşti, capitala beneficiind de cea mai diversificată ofertă educaţională atât în ceea ce priveşte studiile de licenţă, cât şi cele de masterat.
Detalii despre procesul de admitere sunt disponibile pe: www.admitere.spiruharet.ro.