4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024

Istoria Aeroportului Craiova

Locuitorii din toate cele cinci judeţe ale Olteniei – Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi – beneficiază astăzi de unul dintre cele mai moderne aeroporturi din ţară. Este vorba despre Aeroportul Internaţional Craiova, poartă aeriană pentru 2,3 milioane de olteni. Puţini dintre cei care trec astăzi pragul aeroportului pentru a se îmbarca spre destinaţii din întreaga Europă ştiu însă care sunt începuturile acestei instituţii.
Piatra de temelie a aeroportului a fost pusă pe 27 ianuarie 1938. Atunci, Carol al II-lea decreta înfiinţarea „unui aeroport la Craiova, care să servească şi ca aerodrom militar, în caz de războiu…”. Începând din acel an, Aeroportul Craiova „afectat transportului aerian public de pasageri şi marfă” a funcţionat pe actualul amplasament. Decolarea şi aterizarea se făceau la acea vreme pe o pistă de pământ ale cărei dimensiuni erau de 1.000 de metri lungime şi 200 de metri lăţime. Între 1938 şi 1956, serviciile pentru pasageri erau ca şi inexistente. Practic, nu exista nimic din confortul de care beneficiază astăzi pasagerii. Între 1950 şi 1952 s-au făcut primii paşi spre dezvoltare. Atunci s-a construit o pistă betonată şi s-au făcut primele dotări cu mijloace de apropiere şi aterizare constând din 2 NDB-uri (transmițătoare radio). Pe 6 mai 1957 s-a deschis prima linie aeriană, Craiova – Bucureşti, cu avioane ruseşti de tip LI-2.
În 1959 s-a construit clădirea în care se aflau turnul de control şi dispeceratul aeroportului şi s-a trecut la folosirea avioanelor tip AN-2. Acest lucru s-a întâmplat până în 1962, când a început utilizarea de avioane moderne pentru acei ani, de tip IL -14. Acest tip de aeronavă a deservit cursa Craiova – Bucureşti până în anul 1972. Tot în perioada 1959 – 1972 s-a extins pista, care a ajuns să aibă 2.500 de metri lungime şi 60 de metri lăţime şi s-au construit o cale de rulare şi o platformă pentru îmbarcare – debarcare, ambele din beton.
Între anii 1972 şi 1989, ruta Craiova – Bucureşti a fost deservită de avioane tip Antonov AN – 24 şi Ilyușhin IL – 18 şi tot în această perioadă s-au construit corpul tehnic, sala de aşteptare pasageri, centrul de emisie şi salonul de protocol al aeroportului.
Revoluţia din 1989 şi trecerea la economia de piaţă în România au dus la scăderea numărului de curse ale companiei TAROM, ceea ce a însemnat sistarea curselor interne regulate începând cu anul 1994. Din 1995, Aeroportul Craiova a fost deschis traficului intern şi internaţional, deservind numai curse charter.
Începând cu 29 martie 2007, zborurile companiei Carpatair pe legătura Craiova-Timişoara au fost lansate în mod oficial către 15 destinaţii în Italia, Grecia şi Germania. În prezent, Companiile Wizz Air şi Ryanair sunt cei doi operatori de zbor care asigură cursele de pe Aeroportul Internaţional Craiova. Astfel, Compania Wizz Air efectuează curse regulate pe rutele Craiova – Milano, Roma, Bologna, Veneţia, Londra, Liverpool, Barcelona, Madrid, Paris, Koln şi Tel Aviv. De asemenea, din anul 2016 şi-a început activitatea şi Compania Ryanair, cu o cursă regulată către Valencia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS