3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPovestea unui specialist IT care a ales să rămână în Craiova

Povestea unui specialist IT care a ales să rămână în Craiova

Dan Tușaliu, managerul iQuest Craiova, crede că tinerii care aleg o carieră în IT trebuie să fie motivați de plăcerea de a lucra în acest domeniu
Dan Tușaliu, managerul iQuest Craiova, crede că tinerii care aleg o carieră în IT trebuie să fie motivați de plăcerea de a lucra în acest domeniu

Un specialist IT din Craiova care a fost recrutat de iQuest Group, o multinațională cu o cifră anuală de afaceri de 26 de milioane de euro, a povestit de ce a decis să rămână să muncească pe plaiuri oltenești când oferta pentru el a fost destul de vastă. Este vorba despre Dan Tușaliu, care a explicat, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“ de la alege tv, de ce ar avea nevoie Craiova pentru a atrage mai multe companii să investească aici.

„Sunt un produs 100% al Craiovei“, își începe povestirea Dan Tușaliu, care este manager al companiei IT iQuest Craiova de mai bine de doi ani, dar și cadru universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare din municipiu, al cărei student a fost. Imediat după terminarea facultății, în 2005, s-a angajat la o firmă de software din oraș, dar a ales să îmbrățișeze și o carieră universitară, începând ca asistent-preparator în cadrul aceleiași facultăți.
A avut posibilitatea să plece peste graniță, după ce a obținut o bursă doctorală în Germania, dar a preferat să se întoarcă în ţară și să rămână în Craiova. „M-am întors puțin dezamăgit din Germania, pentru că un român primea mai puțini bani decât un neamț. Era aproape la jumătate suma primită de un doctorand român față de un doctorand neamț. Am dorit să mă întorc în Craiova și să fiu un «evanghelist» al Craiovei“, a spus Dan Tușaliu, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la alege tv.
Firma iQuest Group este o companie cu sediul în Germania, cu sucursale deschise în mai multe state europene, printre care și România, și cu acționari majoritari români, din zona Clujului. În 2013, acea firmă a decis să deschidă și în Craiova o filială, iar Dan Tușaliu a fost primul recrutat, după care el și-a făcut echipa.
„Am avut ocazia să călătoresc mult. Multe firme se uitau la România ca la o posibilitate de afaceri cu alte firme de aici. Am intrat în contact cu mai multe firme și așa am ajuns să ne cunoaștem. La iQuest am fost primul angajat de la începutul lui 2013. Am reușit să aduc pe piața din Craiova și o altfel de firmă față de cele care existau în Bănie la momentul respectiv“, a explicat tânărul specialist IT.

Tehnologie IT „made in Craiova“

În momentul în care cineva își rezervă un bilet de avion pentru SUA, printr-o anumită  companie aeriană, atunci se poate gândi că acel soft a fost făcut de tineri din Craiova. La o rețea de supermarketuri din România, de asemenea. Unele dintre aplicațiile pentru smartphone sunt realizate și de tineri de la iQuest Craiova. „Am dezvoltat conceptul «smart home» (casă inteligentă) pentru cea mai mare firmă de utilități din Germania. Poți să dai drumul de la birou la un calorifer, la lumină, pornești centrala, îți reglezi temperatura apei și faci totul de la distanță“, a povestit Dan Tușaliu.

Ce-i trebuie unui tânăr craiovean pentru a fi recrutat

Managerul iQuest Craiova spune că tinerii trebuie să învețe să aibă modele de succes dintre cei care muncesc. „E trist să vezi că cineva se bucură la un leu furat mai mult decât la unul muncit. Tinerii noștri trebuie să vadă că modele în viață sunt aceia care muncesc, câștigă și ajung undeva, sunt respectați în societate și au un nivel de trai foarte bun“, a explicat tânărul manager, iar pentru a forma caractere este nevoie de mentori, inclusiv de cadrele universitare care iau contact cu studenții și trebuie să-i îndrume să-și folosească inteligența în sens pozitiv. El a mai spus că tinerii trebuie îndrumați să înțeleagă că există oportunități de angajare și în Craiova, și nu e nevoie să plece.
Tinerii foarte buni care și-ar dori o carieră în IT fie pleacă imediat după terminarea liceului în alte centre universitare din țară, fie fac studiile în străinătate și rămân pe acolo. În plus, există și buni specialiști IT deja angajați la firme din Craiova care pleacă peste graniță sau în alte zone din țară specializate pe IT și cu o istorie în acest domeniu (Cluj, București). Acest lucru se întâmplă pentru că un tânăr care lucrează în IT are nevoie „de motivație și de plăcerea de a lucra în acest domeniu“, dar și de „dorința de a evolua tot timpul, de a fi deschis la nou. Un angajat trebuie să aducă plusvaloare firmei. De aceea este angajat“, a mai spus Tușaliu.
În ultima perioadă, migrarea specialiștilor IT din Craiova a avut loc înspre Marea Britanie și SUA, în general către locurile unde se descurcă să vorbească în limba engleză. Către Germania se îndreaptă mai mult aceia care știu limba germană.
În opinia managerului iQuest, mediul universitar trebuie să se implice pentru a ajuta să iasă de pe băncile facultăților de profil mai mulți tineri de care să aibă efectiv nevoie companiile locale din domeniul IT și care să fie atrași să rămână în oraș și să muncească aici.

Lucruri de care are nevoie Craiova pentru a se dezvolta IT-ul

Dan Tușaliu spune că, pentru a fi cunoscută la nivel internațional, Craiova are nevoie de informații pozitive din mediul de business local, și nu numai. În plus, ar mai fi necesare câteva elemente pentru ca zona Craiovei să fie atractivă pentru companii multinaționale din domeniul IT, și nu numai. În primul rând, „ar fi nevoie de infrastructura umană care să facă față cerințelor din acest domeniu“, a spus specialistul IT,  în cadrul emisiunii „Economia Sudului“.
Infrastructura precară de transport își pune amprenta asupra condițiilor de business din Craiova. Acesta ar fi al doilea element de care ar avea nevoie oraşul pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Dezvoltarea Aeroportului din Craiova ajută investitorii, dar mai este mult de făcut pentru atragerea lor în zonă. Nevoia de deplasare rapidă înspre și dinspre Craiova este acută. „Ca să plec la München mâine trebuie să ajung la București. Era mult mai ușor dacă zburam de aici, de la Craiova, spre exemplu. Businessul se face, în general, cu avionul. De exemplu, Craiova poate să piardă businessuri, pentru că investitorul se duce la Cluj, de unde are mult mai multe zboruri către Europa“, a spus managerul iQuest. De asemenea, un drum până la Cluj sau de la Cluj la Craiova se face foarte greu pe cale rutieră.
Industria IT este scutită de impozitul pe profit de 16%, fapt ce face ca acesta să fie un motiv pentru ca firme din străinătate să își deschidă operațiuni în România. Deocamdată, cel mai mare avantaj este acela al costului salarial, care se menține în acest domeniu mai mic în România decât în alte state europene.
Emisiunea „Economia Sudului“ poate fi vizionată pe internet, atât pe site-ul televiziunii, www.alege.tv, cât și pe site-ul Gazetei de Sud, www.gds.ro.

Craiova nu mai e văzută drept un oraș exotic, unde se dădeau lupte cu săbiile

În ultimii ani, imaginea Craiovei în afară s-a mai cosmetizat, spune tânărul Dan Tușaliu, de la iQuest. Dacă înainte în unele zone din mediul de business de peste graniță se știa despre Craiova că este un oraș unde ies romii cu săbiile pe stradă, în ultimii câțiva ani imaginea s-a mai îmbunătățit, după ce firmele străine se conving că realitatea este alta decât vedeau ei pe net. „Partenerii de afaceri vin și văd că avem și aeroport, și multe altele, și și-au schimbat impresia despre Craiova în sens pozitiv“, a mai precizat Tușaliu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS