-0.3 C
Craiova
luni, 6 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriANAF rambursează în iunie TVA de 1,21 miliarde lei, din care plăteşte 987 milioane lei

ANAF rambursează în iunie TVA de 1,21 miliarde lei, din care plăteşte 987 milioane lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează în iunie TVA în valoare de aproape 1,21 miliarde lei, fiind cuprinse toate deconturile soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate până la 23 aprilie, sumă din care 987 milioane lei reprezintă restituiri, potrivit Mediafax.
Deconturile cu compensare şi restituire totalizează 1,03 miliarde lei, din care se compensează 39,89 milioane lei şi se restituie 986,82 milioane lei, se arată într-un comunicat al ANAF.

Plăţile se efectuează în două tranşe, din care prima a fost pe 10 iunie, în valoare de 354,54 milioane lei, iar a doua pe 30 iunie, de 632,28 milioane lei. În prima tranşă au fost incluse şi toate deconturile al căror termen de soluţionare era întârziat cu peste 180 de zile şi care au fost cuprinse în selecţia lunii curente. Totodată, deconturile cu compensare integrală însumează 90,73 milioane lei, iar cele cu compensare parţială totalizează 90,73 milioane lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS