Jurnaliştii de la Financial Times scriu că Banca Centrală Europeană (BCE) ar fi creat linii secrete de finanţare, constând în facilităţi de credit bilaterale, către România şi Bulgaria, în cadrul eforturilor de a convinge băncile centrale să nu oprească susţinerea subsidiarelor băncilor din Grecia, relatează Mediafax.ro. Informaţia referitoare la acest sprijin pentru subsidiarele băncilor elene a apărut în condiţiile în care BCE a decis astăzi să extindă finanţarea de urgenţă a băncilor din Grecia cu 900 de milioane de euro, la aproape 90 de miliarde de euro.
Băncile elene Piraeus Bank, National Bank of Greece, Eurobank şi Alpha Bank deţin active substanţiale în Europa de Est. Băncile elene deţin aproximativ 12% din activele bancare din România (prin Piraeus Bank, Banca Românească, Bancpost şi Alpha Bank) şi peste o cincime în Bulgaria. Dacă aceste active ar fi trecute sub controlul băncilor centrale naţionale, băncile mamă ar fi afectate imediat, ceea ce ar putea da o lovitură finală sistemului financiar elen. „Există temerea că dacă cineva va acţiona primul, toată lumea va urma exemplul”, a spus o persoană apropiată situaţiei. Sursa a afirmat că BCE ar fi creat aranjamente speciale swap, sau linii bilaterale de creditare cu România şi Bulgaria, pentru a le asigura că băncile elene vor beneficia de finanţare pe perioada crizei. Linii swap similare, prin care băncile centrale se pot împrumuta de la BCE pentru a reîmprumuta bani pe piaţa locală, au fost utilizate în perioada crizei financiare din zona euro, dar au fost anunţate public.
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) au refuzat să comenteze în legătură cu noua linie de finanţare, dar au spus că băncile elene din România sunt solide şi că acestea pot refuza să permită acţionarilor să retragă depozite. De asemenea, aceste bănci pot atrage lichidităţi de la BNR, dacă situaţia se va înrăutăţi.
La rândul lor, oflicialii BCE şi ai Băncii Naţionale din Bulgaria au refuzat să comenteze.