Paradoxal, în timp ce anumite persoane cu profesii liberale încasează printre cele mai mari venituri anuale din prestarea de servicii notariale și de executare silită, anumite persoane din aceeași branșă se numără printre cei mai mari datornici către Fisc. Un notar public din Dolj este cel mai mare datornic din județ, are de dat la ANAF suma de 2,1 milioane de lei și se află în procedură de executare silită. La Gorj și la Mehedinți, tot notari sunt în capul listei datornicilor, pe când la Olt este un avocat, iar la Vâlcea, un farmacist.
În urmă cu circa două săptămâni, GdS arăta care sunt persoanele cu profesii liberale care încasează cei mai mulți bani într-un an și care au venituri uriașe declarate pe persoană fizică la Fisc. În topul veniturilor se situau mulți notari, executori și un avocat. Cel mai mare venit declarat pe persoană fizică în 2015 îi aparține unui executor judecătoresc, care a încasat 2.847.764 de lei anul trecut. În top mai erau notari, alți executori, un avocat și o femeie care încasa sume uriașe din drepturi de proprietate intelectuală.
Paradoxal, aproximativ aceleași categorii de profesii liberale „umflă“ topul datornicilor la stat în Oltenia, într-un „top al rușinii“ întocmit de Fisc la solicitarea GdS. Nu se știe dacă în acest „top al rușinii“ sunt aceleași persoane care au și cele mai mari venituri, dar este clar că provin din aceeași branșă.
Persoana fizică cu cele mai mari datorii la Fisc este un notar public din Dolj, care datorează ANAF nici mai mult, nici mai puțin decât 2.144.681 de lei (21 de miliarde de lei vechi), proveniți din neplata la timp către stat a „TVA, impozit pe tranzacții, impozit pe venit, regularizări și contribuții“, conform răspunsului transmis de DGRFP Dolj. Datoria datează din 2012. Fiscul susține că notarul respectiv a fost executat silit și s-au recuperat deja 275.000 de lei prin poprire pe venituri și sechestru asupra bunurilor, că altfel datoria notarului ar fi fost și mai mare. Un executor judecătoresc din Craiova datorează Fiscului 1.761.843 de lei, provenind din neplata TVA, a impozitului pe venit, din anumite regularizări și din neplata unor contribuții. Fiscul susține că a recuperat deja de la executor 1,3 milioane de lei, prin poprirea veniturilor. În topul datornicilor – persoane fizice – mai figurează în Dolj încă cinci notari publici, alți doi executori judecătorești și un avocat. Din top 10 persoane fizice cu datorii către Fisc, cea mai mică sumă datorată este de 202.999 de lei, aparține unui executor judecătoresc și provine din 2013, iar până la această dată Finanțele doljene nu au recuperat vreun ban din datoria executorului, conform datelor transmise de DGRFP Craiova.
Potrivit Fiscului regional, nici una din datoriile de mai sus nu este contestată de persoanele care o datorează și nu există nici un litigiu în instanță cu cele zece persoane din acest top al „rușinii“. Unele datorii sunt din 2003, altele din 2010, dar sunt și câteva mai recente, din 2015 și 2016, sume care depășesc sute de mii de lei de fiecare persoană fizică din acest top.
Dacă numai impozitele datorate de cei zece ating sume de sute de mii sau chiar de milioane de lei, înseamnă că respectivele persoane au venituri totale de zeci de milioane pe an. Multimilionarii respectivi nu își plătesc la timp datoriile către stat.
Doi notari, un avocat și un farmacist, în topul datornicilor în alte județe
Conform datelor furnizate de DGRFP Craiova, persoana fizică din județul Gorj care are cele mai mari datorii la stat este tot un notar, care datorează bugetului 679.078 de lei reprezentând TVA, impozite și contribuții neplătite la timp și chiar și amenzi. Tot un notar este cel mai mare datornic – persoană fizică – din județul Mehedinți. El are de plată la stat 429.462 de lei, sub forma impozitului pe venit și a contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS), conform datelor de la Fiscul regional.
În Olt, cel mai mare datornic este un avocat, care are de plată circa 102.000 de lei către organele ANAF, provenind tot din impozit pe venit și CASS neachitate la termene. De asemenea, în Vâlcea, persoana fizică cu cele mai mari datorii către Fisc este un farmacist, care datorează bugetului consolidat suma de 88.000 de lei, dar acesta are datorii către Fisc din „venituri din cedarea folosinței bunurilor (chirii – n.r.), regularizări CASS, CAS, venituri din profesii libere și comerciale“.
Cum au ajuns unele persoane fizice să acumuleze asemenea datorii?
În cazul în care o firmă nu își plătește la timp datoriile, imediat după trecerea termenului de plată legal, Fiscul transmite somație de plată la sediul firmei respective, astfel că o societate simplă nu ar avea cum să acumuleze datorii atât de mari la stat. Totuși, unii notari și executori judecătorești au ajuns să datoreze milioane de lei către bugetul consolidat al statului, sub formă de TVA, impozit pe tranzacții (impozitul pe tranzacțiile imobiliare se reține de către notar de la persoana care vinde imobilul, dar se virează la stat, la termenele stabilite de lege. Notarul este doar un intermediar care încasează acei bani de la oamenii care solicită servicii notariale și trebuie să îi vireze la stat), impozit pe venit, contribuții etc. Cum au ajuns aceste categorii profesionale să datoreze bugetului de stat acești bani? Potrivit unor surse din cadrul Fiscului regional, multe din sumele datorate de notari, executori și de un avocat ar fi sume stabilite la plată în urma unor controale ale Fiscului. „S-a ajuns la sume datorate așa de mari pentru că, în general, notarii și executorii judecătorești contestă în instanță, iar până s-au judecat procesele s-a stopat și executarea silită asupra debitelor respective. Între timp, s-au acumulat alte datorii. Apoi, în momentul în care sentințele au rămas definitive, în favoarea Fiscului, atunci Fiscul a început să recupereze banii de la datornici și s-a continuat executarea silită. Sunt și situații în care Fiscul pierde în instanță, în timp ce alte procese încă sunt pe rol“, a explicat o persoană din cadrul Fiscului. Unele sume pe care le au de plată notarii, executorii și alte categorii profesionale cu debite către stat provin din activitatea lor curentă, iar acele sume figurează în declarațiile depuse de ei la Fisc. Tot ce face Fiscul este să înceapă executarea silită. În cele mai multe cazuri, Fiscul susține că a încercat recuperarea banilor prin popriri asupra veniturilor. În puține cazuri din cele zece enumerate la Dolj, de exemplu, s-a ajuns la sechestru pe bunurile persoanei fizice debitoare.