4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024

Practicant şi angajat

O lună de practică într-o companie multinaţională sau într-o fabrică mare, unde să înveţe cât mai multe, la final primind promisiunea unei angajări, este un vis de care au parte numai viitorii ingineri. Pentru ceilalţi studenţi craioveni, perioada de practică reprezintă timp pierdut prin firme şi instituţii şi „intervenţii“ pentru obţinerea adeverinţei.

Multă teorie şi prea puţină practică. Aşa s-ar putea caracteriza sistemul de învăţământ superior din România, care nu a reuşit până acum să înţeleagă că la angajare absolventul este întrebat ce ştie să facă, nu ce a învăţat. O lună, o lună şi jumătate din vacanţa studenţilor craioveni este rezervată perioadei de practică, aceasta decurgând după un scenariu foarte bine cunoscut. Tânărul bate, cu mama, tata sau cu o cunoştinţă, la uşa unei firme, unde stă degeaba o săptămână, poate chiar două. Nimeni nu îl bagă în seamă şi nu poate să întrebe nimic, pentru că i s-a spus de la început să nu deranjeze. După cele 14 zile, renunţă, îşi ia adeverinţa şi pleacă. Mulţi studenţi nu vor să treacă prin asemenea situaţii şi cer direct adeverinţa. „Decât să pierd timpul în practică, să stau să se uite oamenii la mine ca la un ciudat şi să nu fac nimic câteva săptămâni, mai bine îmi iau o adeverinţă de practică de la o firmă şi mă angajez ca să fac un ban şi ca să câştig experienţă“, a spus Ovidiu.

 

Practică înainte de sesiune

 

Ca să îi scutească de practica pe perioada verii, unele facultăţi craiovene – cum ar fi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – i-au trimis pe studenţi în practică, înainte de ultima sesiune. Fiecare a plecat unde a văzut cu ochii, dar la întoarcere trebuia să aibă neapărat un dosar de practică şi documente de la firma respectivă, care să ateste că studentul a fost acolo. „Nu te primeşte nimeni dacă nu cunoşti pe cineva. Trebuie să îţi dea diferite documente şi acte şi nu prea poţi să îi convingi să facă asta. Dar dacă vii prin cineva e mai simplu, eşti «pilă» şi te respectă: oricum nu înveţi nimic, că nu stă nimeni de tine. Dar măcar faci un dosar bun de practică“, a spus Cosmin, student în anul II.

 

Oferte de joburi pentru studenţi

 

Pentru viitorii ingineri, perioada de practică reprezintă o şansă de angajare, pentru că facultăţile tehnice din Craiova au încheiat parteneriate cu diferite firme care primesc studenţi. „Avem absolvenţi care s-au angajat la Renault sau în fabrica lor de cercetare, pentru că au făcut practica aici şi au fost remarcaţi. Altă companie interesată de absolvenţii noştri, pe care îi recrutează după perioadele de practică, este şi Continental, de la Sibiu. Avem contracte de parteneriat şi cu alte firme din Craiova – Termocentrala Işalniţa, Elpreco, Ford -, iar studenţii noştri au unde să pună în practică tot ce au învăţat în cursul anului. Este însă destul de greu să găsim astfel de parteneri din mediul privat, care ar trebui să aibă şi ei anumite facilităţi“, a explicat prof. univ. Eugen Iancu, prodecanul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică. De aceea, unele facultăţi vor să ia fonduri europene pentru finanţarea practicii studenţeşti. „Lucrăm la un proiect de finanţare a practicii şi sperăm să reuşim să atragem fonduri structurale. Noi avem deja parteneriate cu firme şi instituţii publice, dar atunci când vom dispune şi de fonduri, studenţii noştri vor putea învăţa mult mai multe lucruri în practică şi vom putea să le oferim şi noi ceva firmelor partenere“, a explicat conf. dr. ing. Sorin Enache, decanul Facultăţii de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială.

Mult mai simplu este pentru studenţii la Medicină, care fac practică în spital, îndrumători fiindu-le chiar profesorii lor. Au şi ei de înfruntat însă furia asistentelor, care se simt ameninţate şi nu îi lasă să facă nimic, de teamă să nu le fure meseria sau bacşişul de la pacient.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU