De multe ori, simţurile mult mai puternice îi fac mai buni şi mai rapizi decât oamenii. Sunt antrenaţi câteva luni pentru a descoperi urme de hoţi, oameni dispăruţi, stupefiante, exploziv. Când se apropie de şapte ani, de obicei îşi pierd din reflexe şi sunt clasaţi. Până atunci, exemplarele canine sunt gata să se transforme în poliţişti.
„Caută!“, se aude vocea de comandă a conductorului şi Nero aleargă, mirosind febril prin zăpadă, încercând să dea de obiectul familiar simţurilor. După câteva secunde şi mişcări grăbite, se opreşte brusc şi ridică de la pământ, triumfător, obiectul găsit, îndreptându-se apoi spre omul care-l cunoaşte cel mai bine. Câţiva metri mai departe, Gipsi, Gebam cum scrie în „buletinul“ canin, îl priveşte nerăbdător, „culcat“ pe zăpadă. Abia aşteaptă să se joace. N-are decât doi ani, aproape cât un adolescent din specia umană. Caracteristicile sale l-au încadrat la categoria câinilor de urmă, spre deosebire de Nero, alias Gem, care este antrenat pentru cadavre umane îngropate.
Peste drum de grajdurile cu cai ale oraşului, la marginea Parcului „Nicolae Romanescu“, un spaţiu îngrădit adăposteşte exemplarele canine, ajutoarele poliţiştilor în munca de teren. Antrenaţi zilnic cinci-şase ore, în funcţie de categoria în care sunt încadraţi, ciobăneştii germani sunt aduşi din Sibiu, acolo unde există, spun conductorii, cea mai mare şcoală de dresaj din această parte a Europei. La Craiova, sunt 22 de exemplare: 16 antrenate pentru însoţire-patrulare, trei pentru urmă şi câte unul pentru exploziv, stupefiante şi cadavre umane îngropate. La trei-patru luni, când vin aici, începe etapa de predresaj, care durează până la un an sau chiar mai mult. „Acum îşi formează şi fixează reflexele, în funcţie de personalitate, iar noi învăţăm să-i cunoaştem. În primele luni, dacă ne-ar privi cineva din afară, cum alergăm cu tot soiul de mingi, cu cârpe pe care le folosim, ţipăm, sărim, ar crede că ne jucăm. Primele rezultate se văd la Sibiu, unde, după patru sau cinci luni de antrenament, are loc calificarea câinelui şi a conductorului într-una din cele trei categorii: I, dacă are media peste 9,50, a II-a, dacă este între 8,50 şi 9,50, şi cea de-a III-a, dacă este între 7 şi 8,50. Se poate întâmpla însă, la fel de bine, să nu primească nici un fel de calificare, dacă nu este pregătit. Urmează să se vadă roadele în teren, la un furt, la găsirea vreunui cadavru sau atunci când trebuie să găsească stupefiante“, povesteşte Ion Smaranda, agent-şef adjunct, cel care îl dresează pe Gipsi.
Cinci în toată ţara
Joacă şi muncă. Aşa decurge o zi din viaţa unui câine poliţist. În România, nu sunt mulţi de acest fel, mai ales pentru anumite categorii. În afară de Craiova şi Sibiu, mai sunt trei inspectorate în ţară care au câte un animal dresat pentru descoperirea cadavrelor, spre exemplu. Nero poate semnala la 80 de cm sub pământ şi la circa 20 de metri distanţă la suprafaţa solului. „Cu el am participat la căutarea taximetristului din Mehedinţi sau la cazul unei bătrâne găsite după câteva zile. S-a întâmplat cu ceva vreme în urmă, când o femeie mai în vârstă a dispărut de-acasă. Era după treierat. Murise şi corpul îi fusese mâncat de animale. Rudele erau ocupate să se certe pe avere şi trebuia neapărat ca bătrâna să fie declarată decedată. Am căutat-o o zi întreagă într-o zonă în care susţineau copiii că ar fi putut fi omorâtă. Spre seară, începuse să bată vântul. Nero s-a oprit lângă o buturugă de vie şi a început să semnaleze. Nu înţelegeam ce are, ce caută acolo. Când m-am apropiat, în spatele viţei se afla flanelul bătrânei. Câinele simţise, numai că din cauza vântului care ducea în altă parte mirosul, semnala locul învecinat. I-am dat iar să caute şi după câteva momente s-a aşezat pe o grămadă de lucernă proaspăt adunată. Când m-am dus şi am băgat mâna în iarbă, am dat de oase“, spune Paul Bărbosu, agent-şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, conductorul lui Nero, specializat pe găsirea cadavrelor umane îngropate.
De două ori mândru
În teren, apar mereu situaţii diferite. E un motiv pentru care antrenamentele trebuie să se apropie cât mai mult de realitate, pentru că acolo apar şi „asocierile nedorite“, cum le numesc conductorii, antrenorii câinilor poliţişti. Ion Smaranda îi pregăteşte din '96. A avut trei câini până acum. „Cu Johny – de fapt, îl chema Vanic, dar cum să-l strig aşa? – am avut cele mai bune rezultate. Odată, a descoperit un sârb care făcea tâlhării şi toate victimele spuneau că avea un fes pe cap. Altă dată, la Breasta, trecusem de pod, am dat «Miros!», s-a întors şi a ajuns la nişte romi. Erau doi, au luat-o la fugă şi i-a prins. Povestea are şi ceva amuzant, că apoi, în faţa postului, a trecut un sătean şi a strigat «Să trăiască acest câine, că ne-au mâncat hoţii!». Apoi, a strigat şi «Să trăiască şi cel care l-a dresat!» Ei, cum să nu fii mândru? Pentru că e şi munca ta, contează şi felul în care îl înveţi, felul în care te ocupi de el ani de-a rândul“, adaugă agentul-şef adjunct.
Şi Gipsi promite, dar e încă mic. Are însă personalitate puternică şi e foarte agitat. „Noi trebuie să învăţăm să ne-adaptăm câinelui şi, cu cât ai dresat mai mulţi, cu atât ştii mai bine cum să-l antrenezi pe următorul. Înveţi, cumva, de la ei“, încheie conductorii.
