Unii prefera un repertoriu variat, interpretat de un Julio Iglesias nebronzat ori un Jon Bon Jovi autohton si un pic falsat. Altii – un DJ care sa le puna in boxe variantele originale, de la Maria Tanase pâna la PJ Harvey. Tot mai putini ii prefera insa pe lautarii tuciurii, care mai ieri rupeau pingelele nuntasilor. Lautari adevarati, care dintr-o atingere a arcusului faceau sa freamate la un loc dorul, jalea si veselia. Lautari asa ca Dinu Cioaca.
„Aaaau, si-am zis verde lemn de prun, ma, / Spune, spune, mos batrân, / Spune caii când se fur’, ma/ Noaptea pe fulgeratura/ Pe negura si pe bruma… / Of, of, oooof, pe negura si pe ceata, / Atunci caii cum se-nhata / Colea-n zori de dimineata…“. Cu ochii mijiti de patima, batrânul rotunjeste suav versurile, invârtindu-le si rasucindu-le ca pe codanele din tinerete. Când sprinten, când molatic, sa-ti mearga la inima. Inchide ochii, sa le simta mai bine, sa le guste. Apoi ia arcusul. Si cuvintele i se pierd in soapta dulce si sprintena si tandra a vioarei…
A invatat dupa ureche
Abia s-a lasat convins sa cânte. Auzi, pentru o poza la ziar! Ce nevoie are, zicea, doar il cunoaste tot orasul! Doar unul e Dinu Cioaca, fiul celebrului violonist Florea Cioaca! Cu chiu, cu vai, de dragul articolului mai mult – acesta-i placea, ce-i drept – si-a parasit tovarasii de la Cocosul de Aur. Pentru poveste si-un cântec de inima albastra…
La sapte ani a pus prima data mâna pe vioara. Si nu i-a mai dat drumul. „Uite-o, tot asta e de-atunci. Cu ea am facut sute, mii de nunti“, incepe Dinu povestea. Desface cu grija valiza neagra, bine lustruita. De dupa o cârpa moale, sa nu zgârie, scoate instrumentul. Il sterge cu cârpa de fire nevazute de praf. „Are 65 de ani… Poate si mai mult, când mi-a dat-o taica-meu nu era noua…“
A invatat-o dupa ureche. Acasa, in curte, pe scara de la intrare. Fara carte cu note, fara profesor. Il auzea pe al batrân si se lua dupa el. Nu i-a fost greu – avea muzica in sânge. „Ma mai dureau degetele la inceput, da’ m-am invatat. Cu practica de fiecare zi, nu se putea altfel“, zâmbeste Dinu, mângâind vioara. „Mi-a placut, altfel nu invatam deloc“.
Prim-viorist si dirijor
La nunti a inceput sa mearga pe la 12 ani, cu taica-sau. Cum de carte se lasase – patru clase erau destule la vremea aia – altceva nu avea de facut decât sa cânte.
„Am dat examen la «Doina Olteniei». Iar la paispe ani eram concert-maestru, prim-viorist! Vreo 15 ani am cântat acolo“, zice Dinu, in ochi lucindu-i o raza de orgoliu.
In ’74, când s-a desfiintat orchestra, a plecat la „Doina Jiului“, ansamblul Sindicatului CFR. Iar aici a fost timp de 14 ani dirijor. Cu taraful pe care si-l facuse, a inceput sa plece in strainatate. Turneele s-au tinut lant: Portugalia, Finlanda, Rusia, Bulgaria, Suedia. Dar nuntile au ramas mereu in inima lui Dinu. Si ori de câte ori avea ocazia, când era acasa, mergea sa cânte: martea, la nuntile de romi; joia, la nuntile de lautari. Iar de sâmbata pâna luni – vorba cântecului – la nuntile de la tara. Care erau de departe cele mai frumoase.
„Incepeam de dupa-masa, când mergeam cu tuica-n sat. Ziceam sârbe, hore, iar lumea juca in ulita pentru nunta de a doua zi si pentru cinstea miresei. Duminica, dis-de-dimineata, mergeam sa luam nasii, tot in muzica. Barbieream ginerele, faceam bradu’ si plecam cu mireasa la fântâna la adapat. O-nveleam dup-aia si plecam cu nunta la biserica. La-ntors, la fel: hore, sârbe, sa joace oamenii, sa se distreze. Ajunsi acasa, incingeam hora miresei. Iar de-aici, pâna la patru dimineata, tot cântam! Luni, pe la zece asa, sa se scoale lumea, plecam iar in sat, cu soacrele boite cu funingine, imbracate in zavelgi si cu ardei rosu la gât. Pâna la sase seara nu ne opream… Si de era s-o luam de la cap, nu oboseam deloc. Ca eram obisnuiti si ne placea!“.
Muzica l-a tinut tânar
Nici astazi nu duce Dinu lipsa de nunti. Are cu el cinci oameni, alesi pe sprânceana: toti trei baietii lui – Adi, la saxofon, care cânta si la Hanul Craiovita, George, la chitara electrica si contrabasist la Ansamblul „Maria Tanase“, si Gogu la baterie, apoi solista Margareta si Gurin, organistu’. Cu ei, Dinu scoala nunta in picioare, face miresica sa lacrimeze si pe nas sa goleasca portofelu’! E adevarat ca gusturile s-au mai schimbat, iar lautari, slava Domnului, sunt destui sa-i faca lui concurenta. De bine, de rau, totusi se descurca. 300 de euro pe nunta, cam atât ia el, cu taraf cu tot. Nu-i huzur, da’ nici nu rabda de foame. Cu alte cuvinte, la 72 de ani cât batu el pe muchie taman luna asta si la 65, cât numara consoarta din cutie, e chiar bine.
„Pentru ca sa zic eu de ce: muzica ne-a tinut tineri pe amândoi – si pe mine, si pe ea“. O mângâie cu dragoste si o reazema sub barbie. „Aaau, capitane de judet, ma, / Capitane de judet, / De ce ma bagi la cotet / Pentr-un pui de mânzulet, / Pentr-un pui de mânzulet, / Ca nu l-am vândut cu pret, ma…“.
