Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Cam dupa acelasi proverb s-ar putea imparti si localurile Craiovei. Sau clientii, care isi aleg „locul de munca“ dupa chipul si asemanarea lor.
Vineri, in jurul orei 15.00. Ploaie deasa, urâta, nenorocita. Sa nu scoti nici javrele afara, d-apoi betivii! La autogara, „La Runcu“, clientii se aglomereaza cu fiecare cursa, tren, microbuz. Navetisti, in general. Tanti Eugenia de la bar nu mai pridideste cu servitul. Când un mic cu mustar, când o bere la pahar! La câti clienti ii calca pragul, de la 7.00 dimineata, pâna-n puterea noptii, si-a format mâna, nu gluma.
„Vin, asteapta un tren, beau o tuica, pleaca, vin altii… Cam asta e programul la noi. Oamenii sunt de toate felurile: si femei, si barbati, si mai tineri, si mai batrâni. Beau si ei sa se mai incalzeasca, sa mai uite de griji. Iar barul e pe gustul navetistilor: ieftin, d-un leu!“, isi prezinta sefa de local marfa, afisând preturile pe masura calitatii. Cu mâna cealalta face plinul la prima masa: doua visinate si-o berica. Fericitii consumatori maresc pupilele, ciocnesc si gusta cu sete.
„Eeh, ca buna-i“, zice Constantina Chiajan, o calafeteanca respectabila de vreo 70 de ani. „Ca, uite, inghetai in tren pâna aci. Sunt batrâna, maica, ma manânca reumatismul. Acu, pâna astept personalul sa ma duca acasa pun si eu sângele in miscare“. Ofteaza si mai trage un gât. De-o parte si de alta, sotii Costea ii tin isonul, sorbind rar din paharute. Isi merita si ei tratatia, dupa cât au colindat prin toata Craiova. „Udam si noi cumparaturile, ca asa se face. Luaram haine de Pasti, acum ne dam de baut unul la altul. Pâna terminam vine si autobuzul“, graieste Gheorghe, cam nesigur de cadranul ceasului.
La pensie
„Alinana“ e colt in colt cu gara, local cunoscut de toti cei care mai iau o pauza de la munca, de la scoala sau de la vremea plicticoasa a pensiei. Asa i s-a intâmplat vineri si domnului Ionel Bratescu, aflat la venerabila vârsta de 85 de ani. A plecat intr-o vizita de dimineata. O dulceata, un lichior, o discutie politica – i-a trecut vremea. Si dupa ce a stat si-a stat, a luat-o usurel apoi spre casa. Noroc cu doi amici, pe care i-a intâlnit chiar aproape de localul amintit. „Buna ziua-buna ziua“, „Ce mai zici, stimabile“ si gata cheful de vorba. Care, ce-i drept, la adapost si la un clondiras de rom nu are pereche!
„Asta iti mai ramâne la pensie – sa te intâlnesti cu prietenii si sa mai stai de vorba“, se scuza domnul, potrivind palaria alunecata usor pe spate. Cum indiscretia nu este o calitate de apreciat la aceasta vârsta, isi scurge picatura din pahar si pleaca, lasându-i pe cei doi amici sa se bucure in continuare de ploaia de afara.
Arta de-o suta
Nu e artist sau intelectual din Craiova – si nu numai – care sa nu cunoasca postdecembrista firma din Piata Veche „Lumea buna la Dan se-aduna“. Cel putin asa se lauda proprietarul, Dan Ciontu, care in 1990 a avut fericita inspiratie de a le oferi firilor sensibile un stimulent, un imbold creator.
„Se stie inca din antichitate, din cele mai vechi timpuri: la oamenii deosebiti, la genii, la creatori, simturile trebuie biciuite cu ceva. Cu alcool, de cele mai multe ori. In alte parti, cu droguri“, explica Dan misiunea la care s-a angajat acum 17 ani. Si pe care si-a indeplinit-o destul de bine pâna acum.
„Toate personalitatile Craiovei au baut la mine: Sorin Novac, Alexandru Dinca, Nae Mazilu, Paul Draghici, Nelu Fieraru, Liviu Pop, Aurica Diaconu… Pictori, scenografi, oameni de radio sau televiziune, profesori universitari, toti au trecut pe la mine. Pentru ei chiar voi face ceva deosebit in barul meu: intr-o luna, o sa amenajez fiecaruia câte o arcada pe perete, cu spoturi, sub care o sa asez portretul in creion. Acesta va fi un omagiu adus acestor oameni deosebiti care au venit la mine, la un pahar!“.
Diplome pentru clientii model
Tot vineri, tot dupa 15.00. Un local select, pentru tineretul pâna-n 40. Pub’s. Nici tipenie de om in puterea amiezii. Alin, barmanul, isi numara sârguincios marfa ramasa de joi – ziua când incepe week-end-ul aici – pentru serile urmatoare si fierbinti, evident.
„203 Beck’s, 200 Skol, 3 butoaie, adica 180 de halbe, vin – vreo 60 de sticle si inca sapte de whisky… Ajung pentru un week-end“, decide tânarul soarta celor trei seri de sfârsit de saptamâna. Muzica buna, atmosfera pe masura, servire ireprosabila. Spre deosebire de biciuscariile de cartier, insa, spune Alin, „Pub“-ul nu e un local de betivi. Doar de cheflii…
„Sunt tineri care muncesc o saptamâna si vin aici sa se deconecteze ori studenti care se distreaza. Vin in grupuri mari, danseaza, se simt bine pe muzica lautareasca, rock vechi sau muzica din anii ’80. Cinci, sase beri de caciula, cam asta e media, din câte am vazut. Cât sa se pileasca si sa danseze pe masa… civilizat, evident! De când sunt aici, nu am vazut pe cineva sa cada sub masa de bautura. Poate ca urca mai greu scarile, dar de imbatat crita, nu! Din experienta – am lucrat in mai multe localuri – consumatorii de alcool se impart in mai multe categorii. Fie sunt cei care nu au nici o treaba a doua zi, nu au o ocupatie, fie pentru ca efectiv le place gustul alcoolului. Mai sunt cei care vor sa uite o intâmplare, o situatie nefericita, dar si aceia care beau influentati de anturaj. In ceea ce ma priveste, chit ca stau lânga sticle toata ziua, nu beau mai mult de doua beri pe zi. Dar pentru clienti am un sfat: sa bea cât mai mult! Ii premiez, le dau stelute, diplome! Basca remediul pentru mahmureala: un pahar maaaare de apa si un algocalmin inainte de culcare! In câteva ore vor fi ca noi si gata sa o ia de la inceput“.
