4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVin extratereştrii!

Vin extratereştrii!

Între atâtea mii de religii, omenirea a ajuns să imagineze una ideală: credinţa raeliană, credinţa în extratereştri, pe înţelesul tuturor. Adoptând-o cu toţii, spune ea, vom ajunge să trăim veşnic, să nu mai muncim, să nu mai avem noţiunea banului şi să fim cu adevărat fericiţi. Toate acestea ni le împărtăşeşte Toma Marinescu din Coşoveni, primul preot raelian român.

În lipsa unui sediu spaţial  – sau a Ambasadei pământene aflate abia în proiect – întâlnirea mult aşteptată a avut loc în părculeţul Mihai Bravu. Pe o bancă de lemn, verde. Inima îmi bătea puternic. Îmi pusesem mii de întrebări… Va avea statura impozantă potrivită rangului? Va purta oare mantie lungă, de catifea? Sau poate un costum argintiu şi ochi transparenţi, ca ai personajului meu preferat, Data? Va avea vocea groasă ca a ăluia mare şi negru care respiră greu?…  Îmi frământam mâinile, tulburată de emoţii şi gânduri care mi se învălmăşeau, mi se întortocheau, mi se sfârtecau pur şi simplu în săbii Jedi (gedai). Şi tocmai când îmi scormoneam creierul în căutarea unui salut interstelar, a apărut… Ce Star Trek, domnule?! Ce Războiul Stelelor? Terra în toată puterea cuvântului, nu alta! Cu ceva aer yoghin, e drept şi nişte trăsături fine a la Michelle Pfeiffer. Era el, preotul raelian, primul român pământean care s-a convertit definitiv la religia extraterestră. Şi care, lăudat fie numele lui Elohim (aflu eu mai târziu numele real al Celui de Sus), soarta a făcut să se nască chiar la Craiova. Pardon – Coşoveni…

Google – răspunsul la toate întrebările omenirii

„În 2004, după Paşti, am avut revelaţia… Am ajuns acasă şi am dat drumul la televizor. Era pe B1 un documentar despre raelini, unde se vorbea despre Biblie şi Elohimi – acest cuvânt cu care începe de fapt Biblia şi care a fost greşit tradus „Dumnezeu”. În traducere exactă înseamnă «cei care vin din cer», adică extratereştrii…“, începe Toma Marinescu să-şi povestească începuturile convertirii. Are 27 de ani, poartă pantaloni albi, tricou alb şi un medalion greu la gât, care îmi dă, în primă fază, impresia unei podoabe metaliste, asortată cu părul prins în coadă. Mi se explică mai târziu că acesta este simbolul Raelian, o combinaţie inspirată, din argint, între steaua lui David şi ideea mişcării infinite, ciclice, a materiei, Universului…  „Am venit a doua zi în Craiova, am mers la o sală de net, am dat pe Google şi am găsit totul acolo: toate întrebările pe care mi le-am pus până atunci – şi nu numai eu – toate enigmele, absolut toate, au avut răspuns. Mi-am dat seama pe loc că asta e! Mai târziu, mi s-a adeverit, chiar la Coşoveni: în repetate rânduri am văzut pe cer Creatorii. Erau nişte nave spaţiale rotunde, destul de mari, care se tot învârteau deasupra şi trimiteau semnale luminoase… Le-au văzut şi nişte prieteni de-ai mei, unul chiar le-a filmat! Dar, din păcate, nu am salvat înregistrarea… Am realizat atunci că ăsta este adevărul universal – am fost creaţi de extratereştri, ei sunt puterea absolută, ei l-au făcut pe Iisus, pe care l-au trimis pe pământ să ne arate adevărul care, din păcate, a fost răstălmăcit… Ei, elohimii, ne conduc toate acţiunile, gândurile, simţirile!“.

Botezat de Rael

Ducându-ne o clipă în trecut, aflu că Toma Marinescu a fost un copil obişnuit, cu doi părinţi normali: profesori. A fost pasionat de sport – de fotbal, în special – a urmat Liceul Sportiv din Craiova. Viaţa lui a  avut un curs firesc – bulversat, e drept, de toate semnele de întrebare care au frământat minţile oamenilor secole şi milenii la rând. Acum doi ani însă, tânărul banal şi preocupat şi-a descoperit adevărata menire. Faptul a coincis, din nefericire sau nu, cu absolvirea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, dar şi cu un accident, care l-a obligat să renunţe la performanţă şi la idealurile cu care au fost învăţaţi să se amăgească muritorii de rând. A fost momentul deciziei: a lăsat mingea deoparte şi a purces să propăvăduiască unica, adevărata credinţă.
 Următorul pas pentru deja adeptul Toma a fost să meargă la seminarul din Slovenia, acolo unde se strâng, anual, în jur de 500 de credincioşi. Iar după cursuri obişnuite şi conferinţe pe tema celor mai noi descoperiri în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, tânărul din Coşoveni a fost uns preot raelian.
„Pentru că eram primul şi singurul din România, am primit automat gradul al patrulea în ierarhie, acela de preot – care se aseamănă cu funcţia de apostol… În mijlocul oamenilor, Rael însăşi (Claude Vorilhon, cel care a descoperit adevărul extraterestru) m-a botezat, punându-mi o mână pe frunte, iar cealaltă la ceafă. Apoi am primit simbolul credinţei şi am fost trimis înapoi în ţară, să răspândesc credinţa…“.

Mici, verzi sau albaştri?

Cine a fost întâi: oul sau găina? Sau: barba lui Dumnezeu e la fel de albă ca a lui Moş Crăciun? Sunt întrebări la care un singur român a reuşit să dea răspuns şi vrea să îl împărtăşească tuturor – iar acestea sunt principiile credinţei raeliene. „Am fost creaţi în laborator, ştiinţific, acum aproximativ 13.000 de ani“, explică Toma raelianul. „Elohimii, creatorii, au venit pe Pământ acum vreo 25.000 de ani, au creat întâi condiţiile de viaţă, atmosfera… Apoi şi-au amenajat nişte laboratoare şi au început să creeze plantele, animalele, peştii, păsările, apoi ne-au făcut pe noi, aşa cum spune Biblia, după chipul şi asemănarea lor“. Ceea ce înseamnă, gândesc eu dezamăgită de prăbuşirea miturilor hoollywoodiene, că extratereştrii nu sunt deloc mici şi verzi, cu antene şi trei degete. Ci „exact ca noi, mă asigură Toma, doar că mai mici de statură. Trăiesc mult, în jur de 750 de ani…. Apoi ne-au programat genetic – plânsul, râsul, dorul, tristeţea, toate sunt comandate din calculatoarele lor, foarte performante, iar noi, oamenii, am fost dotaţi cu nişte receptori care preiau toate aceste comenzi. Şi metoda prin care ei intră în legătură cu noi şi ne înregistrează pe fiecare în baza lor de date este botezul. Apa este prezentă la botez şi la catolici, şi la evrei, şi la ortodocşi, explică preotul Toma. În realitate, mâna udată cu apă care atinge fruntea, capul celui botezat, face posibilă transmiterea codului genetic pe calea undelor, cod pe care elohimii îl înregistrează în computerele lor. La capătul vieţii uni om, ei accesează acest cod şi calculează câte lucruri bune şi câte rele a comis persoana respectivă. Aceasta este, de fapt, Judecata de Apoi… Iar dacă omul a fost bun, i se dă viaţă veşnică – adică i se prelevează o celulă şi omul este clonat şi luat pe planeta lor – acela e Paradisul. Aşa s-a întâmplat şi cu marii profeţi care au făcut doar bine – Iisus, Buda, Mahomed, Iehova, dar şi Einstein, Newton şi, cine ştie, poate chiar Jana Gheorghiu – zâmbeşte ştiutor Toma. Toţi cei buni au fost clonaţi, înviaţi. Acum se află acolo, cu elohimii, iar la un moment dat vor coborî din nou, pe Pământ… Cei răi vor fi înviaţi şi ei, dar numai pentru a fi pedepsiţi pentru faptele lor. 
 
Pace, nud şi poligamie

Este o lume ideală şi ea va exista, propovăduieşte în continuare preotul oltean cu codiţă. Nu vor mai exista războaie, oamenii nu vor mai încerca să supună popoare. Conform principiilor, va fi interzisă căsătoria – actul în sine -, religia raeliană funcţionând pe principiul libertăţii totale, a interzicerii oricărei forme de constrângere, de proprietate a unui om faţă de altul. Va fi acceptată însă poligamia, pentru că „fiecare trebuie să facă exact ceea ce doreşte!“. Principiul de bază este pacea totală, armonia cu toţi şi toate, buna înţelegere. Credinţa foarte avansată a Elohimilor nu impune purtarea veşmintelor – cu alte cuvinte, „uniforma“ de zi cu zi va fi „nudul“, mai puţin în situaţii de ger cumplit, mă gândesc eu cu teamă, cum e pe la noi, prin decembrie. Toma mă convinge însă pe deplin: la tehnologia pe care o vom avea, vom putea foarte bine să ne creăm anotimpurile pe care le vom dori şi temperaturile cele mai plăcute! Scopul nostru ca umanitate va fi unul singur: să trăim fericirea totală. Această credinţă este singura salvare a umanităţii, ajunsă azi într-o situaţie tragică!                          

Craiova raeliană

Pare complicat…, dar nu e! Tânărul din faţa mea îmi şterge toate îndoielile! Cum s-a schimbat viaţa lui Toma Marinescu din Coşoveni este un exemplu. S-a întors acasă, a multiplicat mai multe CD-uri cu preceptele raeliene şi cartea scrisă de Rael, pe care le împarte oricui este curios să le cunoască. E drept că din 2004 până acum nu a convertit prea mulţi la credinţă – doar doi tineri, pe care i-a botezat personal, în plină stradă -, însă messengerul îi aduce zilnic noi şi noi interesaţi. Până acum a strâns vreo treizeci, ceea ce, dacă încercăm o comparaţie cu convertirea la creştinism, este o victorie impresionantă. Nu se roagă, dar comunică prin telepatie cu extratereştrii şi organizează patru conferinţe pe an… În rest, tânărul preot se ocupă de o afacere de familie. Până una alta, se scuză el, acum, pe Pământ, se trăieşte cu bani… Nu într-o vreme prea îndepărtată însă, ne asigură el, Craiova va fi alta. Populată numai de raelieni – care, se ştie, sunt oameni paşnici, liberi, buni – va suferi nişte transformări majore: nu vor mai exista garduri, curţi – de fapt, toată lumea va locui într-o singură clădire imensă şi fiecare va avea un apartament de o suprafaţă egală cu cea a vecinului. În jur va fi verdeaţă multă – cu fântâni arteziene! – nu vor mai exista maşini şi semafoare, oamenii se vor deplasa cu ajutorul unor centuri care îi vor propulsa în aer… Nu vor mai exista instituţii, oamenii nu vor mai lucra, nu se va mai şti ce este acela salariu! Craiovencele nu vor mai sta la cratiţă – pentru că roboţi mici vor face toată treaba! Craiovenii vor trăi liber, vor fi fericiţi, nu vor munci şi se vor iubi… E drept, protejat, pentru că, la veşnicia pe care o vor primi, cu progeniturile lor riscă să suprapopuleze Pământul…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII