Nu au familie, nu au acte, nu au casă. Saltea le este banca din parc, iar plapumă – cerul. Din iulie, Craiova le va întinde acestor oameni ai nimănui o mână de ajutor: un adăpost social.
Sunt pretutindeni şi nicăieri. Sub o streaşină de magazin, implorând cu ochi apoşi pentru un rest de la cumpărături. În pragul bisericilor, blagoslovind cu rugăciuni pomana primită. Pe bulevarde, în intersecţii, amestecându-se cu mulţimea, şi totuşi nu. Ca să-şi mai înece amarul vieţii, se agaţă de câte o sticlă de alcool, singura gustare din zi, uneori. Cum se înserează, te împiedici de ei poate prin scări de bloc, poate pe străduţe dosnice ori pe băncile din parc, locurile în care s-au învăţat să-şi facă la repezeală culcuş din haina de pe ei, o conservă păstrată pentru zile bune şi punga cu mărunţiş. N-au familie, n-au casă, n-au acte. Unii ajung în spitale, beţi, loviţi, tăiaţi sau numai prefăcându-se, pentru a primi o perfuzie hrănitoare, un pat curat şi trei mese calde pe zi. Dacă au noroc, mor acolo, iar primăria se ocupă să le găsească o groapă – primul şi singurul adăpost cu desăvârşire al lor. Dacă nu, după o zi, o săptămână, două, trei, pleacă mai departe. Tot în stradă. În canale, în barăci mişunând de şobolani, în pieţe. Nimeni nu-i vrea. Că nu mai sunt copii, că nu sunt locuri, că nu se încadrează condiţiilor, nu găsesc adăpost nici în aziluri de bătrâni, nici în centre socio-medicale, nici în cămine pentru handicapaţi. Sunt oamenii străzii, sunt „craiovenii" fără un acoperiş deasupra capului, oamenii nimănui.
„Rezervat“, caz social
Peste 50 de persoane fără locuinţă se perindă, anual, prin Spitalul de Urgenţă Craiova, mulţumind lui Dumnezeu că s-au îmbolnăvit şi pot avea, în sfârşit, un pat, o bucată de pâine şi o aşchie de săpun. Fiecare secţie îşi are clienţii ei. Elena Valdareş a „locuit" cam trei săptămâni în Clinica de ortopedie. Cu o fată prin Petroşani fără posibilităţi materiale s-o întreţină şi având doar amintirea unei case în care a locuit, demult, în Bucovicior, bătrâna a ajuns în stradă. Spitalul a ţinut-o până i-a tratat fractura de la picior. A mai iertat-o câteva zile, până i s-a făcut ancheta socială. Şi încă două-trei, până s-a primit răspuns de la centrele socio-medicale din judeţ. În urma refuzurilor, nici medicii, nici asistenta socială a spitalului nu au mai avut ce să-i facă. I-au dat drumul. „Acasă". Nici Ghişa Ion nu a avut mai mult noroc. 78 de ani, fără proprietăţi şi cu un băiat care îl uşurează regulat de pensie în schimbul unui tratament inuman, aceasta e cartea de vizită a bătrânului, care nu l-a ajutat însă să-şi găsească un adăpost. După aproape o lună, vreme în care Secţia de chirurgie i-a fost cămin primitor, bărbatul a fost nevoit se plece înapoi de unde a venit.
„Sunt cazuri sociale pentru care nu există nici o soluţie", explică Simona Albişoru, asistenta socială de la Spitalul de Urgenţă Craiova.
„Unii ajung la Serviciul de Urgenţă, de cele mai multe ori în stare avansată de ebrietate. Unul dintre paturile salonului-observator este veşnic rezervat pentru ei. Deşi au dreptul să stea doar 24 de ore, rămân aici de cele mai multe ori până se finalizează ancheta socială. Cu noroc, unii sunt reintegraţi în familii sau îndrumaţi spre o instituţie care să-i ia sub ocrotire. Restul pleacă, pur şi simplu. Cei care ajung în secţii dau cea mai mare bătaie de cap. Avem persoane care stau luni întregi în spital doar pentru că nu au unde să se ducă. Se internează pentru probleme medicale, apoi refuză să mai plece. În urma anchetelor sociale, se constată că nu au aparţinători, că nu au venituri, iar centrele medico-sociale din judeţ nu au locuri disponibile. Se întorc deci în stradă. Mulţi dintre ei nu au acte, cum a fost Mihai Purdea, de 31 de ani. Nu avea locuinţă, dormea în piaţă. A stat în spital până i-am obţinut o carte provizorie de identitate, apoi a plecat. Cu actul respectiv a reuşit să se angajeze, iar apoi să-şi găsească o gazdă rezonabilă… El este însă un caz fericit. Cei mai mulţi stau sub cerul liber, acolo trăiesc. Pentru că nu sunt din Craiova sau nu au vârsta necesară, nu pot intra la azilul de bătrâni. Pentru că nu au handicap, nu sunt primiţi nici la handicapaţi. Iar dacă nu au aparţinător şi nu necesită asistenţă medicală, nu primesc un pat nici în centrele din judeţ. Realitatea este tristă: nu există încă în Craiova un adăpost care să le ofere acestor oameni un acoperiş deasupra capului", încheie Simona Albişoru.
După trei ani, adăpostul se face!
După nenumărate sesizări din partea cetăţenilor, în urma adreselor trimise de asistenţi sociali de la diverse instituţii, dar, mai ales, la iniţiativa Asociaţiei „Vasiliada", Primăria Craiova a făcut, în sfârşit, primul pas: consiliul local, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia „Vasiliada" – aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a semnat un contract, în 2006, pentru construirea unui adăpost. E drept că primăriei i-a luat trei ani până să facă şi cel de-al doilea pas. Astăzi însă, proiectul este în curs de finalizare.
„În iunie se vor termina lucrările, iar în iulie sperăm să îl putem da în folosinţă, pentru că este mare nevoie de un astfel de centru în Craiova", spune părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei „Vasiliada".
„Este vorba de un centru de tip rezidenţial. Va fi dotat cu bucătărie, spălătorie, grupuri sanitare şi va dispune de personal calificat: asistent medical, trei asistenţi sociali şi un psiholog. În prezent, se pun la punct metodologia, instrumentele de asistenţă socială folosite şi criteriile de selecţie a beneficiarilor".
Administrat de Asociaţia „Vasiliada" şi având sprijinul financiar al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse în cadrul Programului de interes naţional „Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost", centrul va fi amenajat pe strada Râului, într-o clădire a primăriei, şi va putea găzdui, hrăni şi asista medical gratuit persoanele fără locuinţă. Acestea nu vor sta însă aici pe termen nelimitat.
„Vor avea posibilitatea să locuiască în adăpost între şase luni şi un an, timp în care asistenţii sociali vor căuta modalităţi de a le rezolva situaţia. Se va derula o anchetă socială, după care se vor întocmi planuri individuale pentru măsurile sociale necesare. Persoana va fi plasată fie în familie, fie la un azil, dacă are venituri, iar dacă este aptă de muncă, o putem forma profesional şi pune îl legătură cu angajatori. Dacă nu se va lămuri situaţia sa în 12 luni, nimeni nu îl va scoate pe om afară. De asemenea, dacă vor veni persoane care vor dori să rămână doar o noapte, să se spele şi să mănânce, nu le vom refuza. Dar aceasta nu va fi o practică a adăpostului nostru. Ne interesează persoanele care vor să fie reabilitate din punct de vedere social", lămureşte părintele Stănulică.
Adăpostul care va găzdui din iulie oamenii fără locuinţă se va numi Centrul Social de Urgenţă „Sfântul Vasile" şi va avea o capacitate de 52 de locuri. Insuficiente pentru un oraş cum este Craiova, în care parcurile, scările de bloc şi canalele au ajuns „cămine" pentru oamenii nimănui.
La azil, dacă au locuri
Azilul de bătrâni din Craiova este în multe situaţii o salvare. Aceasta, dacă sunt locuri suficiente.
„Întotdeauna avem un loc sau două rezervate pentru asemenea situaţii“, a afirmat Mihaela Deaconeci, directoarea Serviciului Public de Asistenţă Medico-Socială Craiova. „Au sau nu acte, îi aduce Poliţia Comunitară. Îi ţinem aici pe termen scurt, până li se face ancheta. Dacă au familii şi există posibilităţi de reintegrare, sunt duşi acasă. Dacă nu se poate, dar totuşi întrunesc anumite condiţii, dar mai ales dacă avem locuri, rămân aici. Ultimul caz pe care l-am avut a fost pe 26 aprilie. Era o femeia amnezică, adusă de Poliţia Comunitară. În urma anchetei, a fost identificată familia, care a venit şi a luat-o acasă“, a spus Mihaela Deaconeci.
Cum e la alţii
În Sibiu, există un adăpost de noapte, cu 40 de locuri, unde oamenii străzii primesc un ceai cald, mâncare şi un pat. În 2003, Primăria Sibiu, în parteneriat cu Fundaţia Consorţiul de Dezvoltare Locală Sibiu, a depus pentru finanţare PHARE, în Subprogramul Investiţii în Servicii Sociale, proiectul numit „Centru de servicii sociale pentru persoanele aflate în situaţii de urgenţă socială Sibiu – Adăpostul de noapte Sibiu“. Proiectul a fost aprobat pentru finanţare, s-a derulat în perioada 2004-2006 şi a avut în vedere reabilitarea centrului existent, cunoscut sub numele de Azilul de noapte, şi construirea unei noi clădiri pentru extinderea acestui azil sau centru de servicii sociale, permiţând astfel dublarea numărului de persoane care pot beneficia de aceste servicii în cadrul Azilului de noapte. Proiectul a fost aprobat, valoarea totală a finanţării fiind de 300.000 de lei. În urma lucrărilor, s-a dublat capacitatea azilului, ajungând la 40 de locuri. Este practic un adăpost de proximitate, pentru cei care sunt în situaţii de urgenţă, cum ar fi cele din perioada de iarnă, când sunt temperaturi foarte scăzute.
Primirile se fac între orele 19.00 şi 22.00, după care se închid porţile până la 7.00 dimineaţa, când oamenii trebuie să părăsească azilul. Persoanele fără adăpost pot apela la această soluţie timp de 45 de nopţi, fără plată. După 45 de nopţi, solicitanţiilor li se percepe o taxă de doi lei pe noapte, dar mai sunt primiţi numai în cazul în care sunt locuri libere.
