Are 12 ani şi îi place să scrie. Pentru că a depăşit momentul recunoaşterii pe plan şcolar, a venit la ziar să-l cunoască şi alţii.
„Stimată redacţie, vă rog să-mi citiţi articolul (compunerea) scris în cinstea lui Michael Jackson şi să-mi transmiteţi telefonic dacă poate fi publicat. Vă fac cunoscut că mai am şi alte articole şi pot să scriu despre multe alte subiecte. Numele meu este Coderie Ionuţ Alexandru şi am 12 ani“. Alăturate, patru pagini purtau titlul „Cincizeci de concerte anulate“. Patru zile mai târziu: „Stimată redacţie, inspirat de situaţia neplăcută din Craiova de a se opri apa, am compus poezia alăturată“. Pe verso: „Robinetul lui nea Solomon“.
Desigur că insistenţa şi mai ales talentul a autorului celor şase pagini de versuri şi proză nu au avut decât un singur deznodământ: l-am chemat pe Ionuţ Alexandru Coderie la redacţie.
Refugiat în lumea cărţilor
Intră înarmat cu o plasă doldora de caiete şi coli listate la calculator. „Dacă aş fi o culoare“, „Dacă aş fi un fluture“, „Dacă aş fi o jucărie“, „Îngeri de pază pentru Eminescu“, „În ţinutul lui Alexandru Macedonski“, „Pădurea de la marginea satului“, „Prietenul meu“, „Un peisaj de munte“, „Cartea“, „O lume a copiilor“, „Prima vacanţă“, „O călătorie în timp“… Serios, ascunzându-şi timiditatea în spatele ochelarilor la fel de serioşi, răsfoieşte cunoscător „articolele“. „La şcoală li se zice compuneri – ni le dă doamna dirigintă ca temă la română“, vorbeşte băiatul, cântărind bine fiecare cuvânt.
E înăltuţ şi extrem de politicos. Nu-şi poate stăpâni însă curiozitatea şi, în scurtele pauze ale discuţiei, cercetează redacţia cu ochi iscoditori. Îşi dorea de mult să ajungă aici. E locul unde se scrie. Adică tot ceea ce îi place lui Ionuţ mai mult să facă.
Totul a început din fragedă copilărie, când asculta casetele imprimate cu „Capra cu trei iezi“ şi „Povestea lui Harap-Alb“. Seara, înainte de culcare, mama îi citea sau îi inventa poveşti. Firesc, copilul a prins drag de lumea fermecată a basmelor şi, cum a intrat în clasa întâi şi a învăţat să citească, a descoperit cel mai fericit tărâm al copilăriei: acela al cărţilor.
„Singur pe lume“, „Aventurile lui Tom Sawyer“, „Prinţ şi cerşetor“, „Vrăjitorul din Oz“, „Unde fugim de-acasă?“, „Recreaţia mare“, „Heidi, fetiţa munţilor“, „Cele şapte minuni ale lumii“, câteva romane de-ale lui Jules Verne, dar şi reviste din colecţia „100 de personalităţi ale lumii“ şi, desigur, „Enciclopedia generală pentru copii“, enumeră puştiul cu aer intelectual câteva dintre cărţile citite. „Nu mă plictisesc niciodată de ele, sunt o lume în care îmi place să evadez. Acum, în vacanţă, reuşesc să citesc în fiecare zi, de luni până vineri. În weekend, merg la antrenamentele de tenis de câmp sau la ţară, cu părinţii“, îşi prezintă Ionuţ programul încărcat.
De la un fulg de nea…
Fără să aibă în familie nici un talent scriitoricesc (părinţii sunt unul inginer şi altul jurist), Ionuţ Coderie s-a apucat de scris în clasa a patra, când doamna învăţătoare le-a dat o temă interesantă pentru acasă.
„Trebuia să alcătuim, din zece enunţuri, o compunere cu titlul «Povestea unui fulg de nea», în care să avem expresii frumoase şi comparaţii. Când m-am întors la şcoală cu ea, nici un coleg nu m-a crezut că era doar de zece enunţuri! Le-am făcut lungi… să am loc să scriu tot ceea ce credeam eu că înseamnă o poveste“, zâmbeşte abia vizibil băiatul de 12 ani.
După povestea fulgului, lucrurile au fost simple: la fiecare temă de compunere, Ionuţ reuşea, în cuvinte nu întotdeauna simple – dar căutate în dicţionare şi pricepute ca sens – să imagineze minunate crâmpeie de poveşti sau de viaţă. Curând, scrisul nu mai fost doar o temă pentru acasă. Băiatul a început să compună liber versuri sau proză, pe care le citea apoi nerăbdător părinţilor. Iar dacă în urmă cu câţiva ani mama era aceea care îi citea poveşti, acum îşi ascultă fiul cu atenţie, urmărind fiecare întorsătură de frază sau comparaţie.
„Părerea părinţilor contează întotdeauna şi lor le citesc prima dată ce scriu. Iar uneori mama mă îndrumă, îmi arată unde greşesc şi mă ajută să mă corectez“, povesteşte băiatul.
Talentul său nu a întârziat să fie remarcat la şcoală. A fost îndemnat să participe la concursuri de creaţie, unde a obţinut întotdeauna rezultate foarte bune. Iar încurajările din partea profesorilor continuă.
„Doamna profesoară de română este şi diriginta mea. Dânsa mă ajută mereu: mă pune să citesc în faţa clasei compunerile, iar pentru vacanţa aceasta mi-a dat temă să scriu într-un caiet tot ceea ce vreau. În felul acesta încerc să-mi corectez şi caligrafia, care este destul de neplăcută“, îşi lasă copilul ochii în jos, uşor ruşinat.
Scriitor, actor, regizor, cântăreţ…?
Cât despre copilul Ionuţ? Este un băiat retras, timid şi dezamăgit doar de un singur lucru: nu are prea mulţi prieteni. „Băieţii de la şcoală sau din faţa blocului îşi bat joc de mine, mă fac tocilar“, strânge copilul buzele, uşor crispat. Ştie însă că vorbele lor nu au nici o valoare: el este fericit în lumea cărţilor, aceea care nu-l va dezamăgi niciodată. În plus, are o fobie faţă de câini – pe care nici el nu şi-o explică, motiv pentru care nu iese prea mult la joacă. Pentru a compensa însă, are abonament la filarmonică, unde merge săptămânal, alături de tatăl său şi două colege apropiate. Iar dacă nu i se pare suficient, acasă ascultă rock, jaz şi iarăşi muzică clasică. Uneori, joacă şah – mai rar, acum, după ce a fost înfrânt în câteva competiţii şi a considerat că nu evoluează deloc. S-a apucat însă de tenis de câmp – o ocazie binevenită de a face mişcare în aer liber şi a se relaxa. Iar pentru că la calculator nu are voie decât după-amiaza, când se întorc părinţii de la serviciu („pentru a nu-mi crea dependenţă“, explică Ionuţ), televizorul, – cu desene animate, – şi radioul, cu muzică şi informaţii, sunt parteneri de nădejde pe parcursul unei lungi zile de vacanţă.
„Aşa am aflat şi date despre viaţa lui Michael Jackson. M-a fascinat personalitatea lui controversată şi consider că a fost un geniu al muzicii. De aceea am scris un articol şi două poezii în memoria lui“, explică băiatul una dintre misivele trimise la GdS.
Ce planuri are pentru viitor? Nimic mai simplu: să devină scriitor, actor, regizor, cântăreţ. Sau toate odată. În orice caz, să iasă din anonimat prin talentul şi ambiţia sa. Până una-alta, încearcă să-şi publice „articolele“ în gazetele locale. Trebuie doar să înceapă de undeva!
