9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalStadion sau spital?

Stadion sau spital?

Pe lista scurtă a investiţiilor de care ar avea nevoie Craiova sunt plasate de primarul Antonie Solomon două construcţii, ambele estimate la 20 de milioane de euro: un stadion nou şi un spital municipal. Aflat ieri în inspecţie pe şantierul Sălii Polivalente, edilul Craiovei şi-a îndreptat privirea către stadionul „Ion Oblemenco“, acum părăginit şi năpădit de buruieni.
„Ne uităm lângă Polivalentă şi vedem mizeria aia de stadion! M-a durut când am văzut că la Ploieşti s-a făcut un stadion de 18.000 de locuri. La Cluj sunt două stadioane, la Bucureşti sunt iar câteva, iar la Craiova nu e. A existat aici o tradiţie, o istorie, dar a dispărut. Acest stadion trebuie dărâmat şi făcut altul! Din momentul în care s-ar da drumul la lucrări, cred că în maximum trei ani ar fi gata un stadion. Să terminăm sala şi ne gândim. Ar schimba mult aspectul zonei! Asta-i altă investiţie, pentru care trebuie alt plan de bătaie în vederea găsirii de soluţii financiare“, a spus primarul Craiovei. Antonie Solomon susţine că există şi altă prioritate pentru Craiova: un spital municipal. „Să nu uităm că şi sănătatea are nevoie de un spital municipal, care costă tot 20 de milioane de euro, cât un stadion. Sperăm ca Ministerul Dezvoltării, printr-un program, să finanţeze o parte din lucrări, iar noi – altă parte şi să facem şi acest spital“, a adăugat Solomon. Chestionat în legătură cu constituirea unei noi echipe de fotbal în Craiova, edilul a răspuns ironic, cu trimitere la finanţatorul fostei echipe Universitatea Craiova: „Se va face şi echipă, nu ştiu. Probabil că tot acest finanţator va face altă echipă, pentru că el e bun să construiască echipe… Doar eu sunt omul rău al Craiovei…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

37 COMENTARII