Brabova este situată într-o zonă locuită încă de pe vremea romanilor şi adăposteşte una dintre cele două cule din judeţul Dolj, un sit arheologic şi o biserică monument istoric. Populaţia este îmbătrânită şi împuţinată, localnicii în putere pleacă spre alte zări în căutarea unui trai mai bun, dispar meseriaşii şi meşteşugurile lor.
Aflată la aproximativ 40 de kilometri de Craiova, în zona de nord-vest a judeţului Dolj, comuna Brabova poartă în pământurile sale vestigii ale stăpânirii romane în situl arheologic Voita, neexplorat până în prezent. Cele cinci sate – Brabova, Urdiniţia, Răchita de Jos, Mosna şi Voita – au trei şcoli gimnaziale, în care funcţionează şi grădiniţele, şi o şcoală generală, aflată în satul Brabova şi construită în 2009, cu toate dotările necesare.
Pe suprafaţa de 7.700 de hectare a comunei mai locuiesc 1.460 de oameni. Populaţia este îmbătrânită, după cum ne povestesc primarul Virgil Pleşea şi vicele Laurenţiu Bărbulescu, aproape la unison: „Mor foarte mulţi, se nasc puţini. Media de vârstă este în jur de 60 de ani“. Elevi mai sunt doar 164, atât şcolari, cât şi preşcolari, însă aceştia se bucură de un parteneriat cu WorldVision, care datează încă din 2002. Organizaţia a dotat şcoala cu calculatoare şi încearcă să înveţe comunitatea să se comporte într-un anumit fel.
Biserica şi porţile ei închise
Dintre cele patru biserici din comună, cea mai importantă este, de departe, Biserica „Sf. Mihail şi Gavril“ din Brabova, un monument istoric deosebit, construit în anul 1885. De sus, de pe dealurile ce înconjoară comuna, se vede construcţia renovată complet, mai puţin acoperişul, la care mai trebuie lucrat. În jurul aleii ce duce către intrare sunt pomi care par că slujesc locaşul. De jos, din faţa bisericii, se vede o poartă neagră de fier; e închisă, căci preotul, unul dintre cei trei din comună, este liber.
Drumul te poartă printre casele vechi, din curţile cărora se înalţă fum. Crengile pârâie pe foc, dar e o linişte specifică primăverii. Oamenii fac curăţenie, cărările sunt uşor abrupte, iar soarele mai lasă să cadă câte o fărâmă de lumină printre pomii bătuţi de vânt. E ca o amintire din copilărie. Se aud vaci, găini şi gâşte. „Aici au fost plantaţii întregi, migdali… Era şi o asociaţie de vânătoare, dar s-a privatizat fondul. S-au înmulţit vulpile, dispar şi fazanii, şi iepurii. Vulpile îşi fac meseria“, îşi aminteşte primarul uşor resemnat.
Nici animalele din gospodării nu mai sunt câte erau odată. „La trei-patru case e câte o vacă. Acum 10-12 ani, erau câte două de familie“. Oamenii încearcă să se descurce cum pot. Activităţi economice nu prea sunt, în afară de „prăvălii“, cum le numeşte acelaşi edil. Sunt 55 de dosare la ajutorul social, iar lumea pleacă prin Germania sau Anglia la muncă, fiecare cum se descurcă.
A cui e Cula Izvoranu?
Comuna Brabova este înfrăţită cu localitatea Chateaubriand din Franţa. „Mai vin în vacanţă francezi, stăteau la o femeie în gazdă. Acum ceva vreme au făcut o moară, care a mers vreo patru-cinci ani. Acum nu mai merge“, spune mai departe Virgil Pleşea. Deşi are un trecut însemnat şi merită o monografie, Brabova nu are încă aşa ceva.
Oricum ar fi, nu putem vorbi despre acest loc fără să amintim de Cula Izvoranu, care, spre deosebire de cea a Cernăteştilor din comuna Cernăteşti, luată sub tutela Consiliului Judeţean Dolj, nu are un viitor clar, nici măcar un prezent.
Frumoasa şi vechea construcţie, ale cărei geamuri stau să cadă şi a cărei mansardă a devenit adăpost pentru ciori, datează din perioada 1780-1790. Este aşezată lângă clădirea primăriei, veche şi ea de 100 de ani. Ne oprim să o privim. Are un cerdac de lemn şi zidurile sunt roase până la cărămidă. Un bătrân al locului se opreşte şi el şi arată cu degetul în sus, ca şi cum şi-ar fi amintit ceva: „Cula lu’ Geblescu, se suia domniţa acolo sus!“, după care zâmbeşte şi-şi continuă drumul.
Deşi cula poartă numele boierului Izvoranu, acesta nu mai are moştenitori. Cea de-a treia generaţie de moştenitori ai celuilalt boier, Geblescu, se judecă în prezent pentru această clădire. „Sunt în litigiu“, spune primarul. Atâta timp cât proprietarul nu va fi stabilit în instanţă, cula nu va putea fi refăcută. Dacă procesul va mai dura mult, ar putea fi prea târziu ca să mai fie salvată, căci timpul a lăsat urme adânci.
„Nu era palmă de teren nelucrat”
Agricultura a rămas cam singura ocupaţie a brabovenilor. Cele mai întâlnite sunt culturile de toamnă: grâu, orz, ovăz. Câţiva apicultori au depus şi şase proiecte pentru familii de albine. Meşteşugarii din zonă au pierit şi ei, odată cu îndeletnicirile lor. „Nu trebuie să tânjim după trecut, dar, cel puţin aparent, totul mergea. Agricultura se legase, nu era palmă de teren nelucrat. Făceam împletituri din răchită, făceam preşuri din alea de pus la uşă, acum nu mai e nimic, nici un meşteşug“, completează primarul, uşor nostalgic. „Populaţia e îmbătrânită“, conchide viceprimarul, care ne conduce către ieşire.
Ne ducem uşor către casă, către o Craiovă mai dezvoltată, cu activităţi economice şi cu zgomotul specific unui oraş agitat. Ne va lipsi, însă, liniştea brabovenilor şi vântul acela de deal, ca o amintire, care nu bate decât la început de primăvară.
