4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalConcert extraordinar

Concert extraordinar

Orchestra simfonica si Corala Academica ale Filarmonicii „Oltenia“, sub bagheta dirijorului Florentin Mihaiescu, inchid aceasta stagiune cu doua lucrari muzicale de exceptie: Concertul nr. 2 in Si minor pentru vioara, op. 7, de Paganini si Recviem, op. 48, de Fauré. Solisti: Alexandru Tomescu (vioara), Irina Sandulescu (soprana) – prim-solista a Operei Nationale Române din Cluj-Napoca – si Gheorghe Rosu (bas), vineri, 23 iunie, incepând cu ora 19.00, in Sala de concerte a Liceului de Arta „Marin Sorescu“.


Dirijorul Florentin Mihaiescu, leitmotivul unei stagiuni


Maestrul Florentin Mihaiescu este apreciat de criticii muzicali ca fiind cel mai bun dirijor de vocal-simfonic din România. Nu intâmplator, tot el a fost cel care a deschis stagiunea 2005-2006 a Filarmonicii „Oltenia“, prezentând, in prima auditie, oratoriul „Ioana pe rug“ de Arthur Honeger.


Florentin Mihaiescu este un artist perfectionist in adevaratul sens al cuvântul, fiind recunoscuta exigenta sa. De aceea a avut succese si satisfactii spirituale la pupitrul mai multor filarmonici din tara si din strainatate. In cariera sa, a avut o atractie speciala pentru concertele a cappella si pentru cele vocal-simfonice. Numeroasele turnee in tarile occidentale l-au facut pe Florentin Mihaiescu un nume foarte cunoscut melomanilor europeni.


Violonistul Alexandru Tomescu, urmasul lui Enescu?


Despre violonistul Alexandru Tomescu, melomanii craioveni stiu doar ca este extrem de talentat si ca a cucerit câteva premii importante. S-a nascut la Bucuresti intr-o familie de muzicieni. A studiat vioara la Liceul de Muzica „George Enescu“, iar in 1999 a absolvit cu nota maxima cursurile Academiei de Muzica din Bucuresti, unde a studiat cu Stefan Gheorghiu, renumit violonist si profesor. A participat la cursuri de maiestrie la Salzburg, Freiburg, Los Angeles, Bergen, Interlochen, Dresda, Bucuresti, Sion, sustinute de muzicieni reputati, precum: Ruggiero Ricci, Trevor Williams, Igor Oistrach, Wolfgang Marschner, Heinz Rudolf, Hermann Krebbers, Sherban Lupu, Eduard Schmieder si Tibor Varga.


Alexandru Tomescu, la cei 30 de ani ai sai, are un talent neobisnuit, obtinând 26 de premii internationale la competitii din Germania (Berlin, Bayreuth, Schontal), Italia (Genoa, Parma, San Bartolomeo, Stresa), Cehia (Praga, Usti nad Orlici), Polonia (Lublin), Coreea (Phenian), Statele Unite (Interlochen), Spania (Pamplona), Elvetia (Sion), Franta (Paris) etc. De asemenea, Alexandru Tomescu a mai fost distins cu Premiul I (Jeunesses Musicales), cu titlul de „Cel mai bun violonist“ al Festivalului de la Phenian si a ocupat inclusiv prima pozitie la „Premio Paganini“ (Genova), iar exemplele pot continua. Ar fi nedrept sa omitem anul 1999, care i-a oferit noi confirmari ale calitatii prestatiilor sale interpretative: Premiul I la Concursul International „George Enescu“, la care s-a adaugat „Deuxieme Grand Prix – Prix «Yehudi Menuhin»“ si Premiul SACEM pentru cel mai bun recital sustinut la prestigiosul Concurs „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ de la Paris.


La vârsta de noua ani a debutat in ipostaza solistica alaturi de Orchestra Simfonica din Constanta si a intreprins primul turneu peste hotare (in Germania si Austria). De atunci, cariera sa l-a purtat pe scenele de concert de pe trei continente, unde a sustinut peste 180 de concerte si recitaluri personale.


Primul CD a fost editat la Moscova, cuprinzând inregistrarea „live“ a concertelor pentru vioara de Paganini si Mendelssohn-Bartholdy in celebra „Balshoi Zal“ a Conservatorului „P. I. Ceaikovski“ din Moscova. Dupa acest debut salutat cu entuziasm de presa moscovita, a urmat o serie de CD-uri editate in Italia, SUA si Franta.


Aparitia sa in Concertul de deschidere al Festivalului International „George Enescu“, alaturi de „Orchestre de Paris“ si Christoph Eschenbach, a fost indelung aplaudata de melomani si comentata de critica muzicala: „Spectatorii n-au putut sa nu intuiasca inalta clasa a solistului, lasându-se vrajiti in egala masura de splendoarea tonului si de originalitatea rostirii textului muzical, ca si de rafinamentul expresiei personale. Parea ca pe scena Festivalului ce-i cinsteste numele se afla insusi tânarul George Enescu, cu virtuozitatea si nobletea artistica ce l-au desemnat drept unul dintre cei trei, patru violonisti ai secolului trecut“.


Haloul misterios al extraterestrului Paganini


Paganini a fascinat artistii romantici, violonisti, pianisti, compozitori, pictori, scriitori etc. Chopin, Schumann, Liszt, Th. Gauthier, Goethe, Heine sunt numai câtiva dintre acestia. Compozitorul italian Niccolo Paganini s-a nascut la Genova, in 1840 si a murit la Nisa, in 1840. El a fost violonist, violist, chitarist, primele lectii de muzica luându-le de la tatal sau, dupa care a studiat cu Servett, violonist in orchestra teatrului din Genova, si cu Costa, capelmaistru al catedralei San Lorenzo. La numai noua ani a debutat la Genova, unde a cântat variatiunile lui pe Carmagnola. A avut o viata tumultoasa. Din 1828 si pâna in 1834 a strabatut Europa, suscitând entuziasmul peste tot. Paganini este compozitorul si interpretul legendar care i-a uimit pe criticii muzicali din toate timpurile, in special pe cei contemporani lui: „Silueta lui mefistofelica, haloul misterios care ii inconjoara viata, legenda unui pact cu diavolul si virtuozitatea lui spectaculoasa i-a surprins pe toti romanticii“. Cuvintele „prodigios“, „fantastic“, „supranatural“ erau nelipsite din toate cronicile muzicale ale vremurilor. Talentul sau creator s-a situat in afara academismului. Criticii muzicali afirma ca Paganini a explorat virtualitatile acrobatice ale viorii, exaltând instrumentul, punând in valoare posibilitatile lui expresive si pozitiile cele mai inalte, utilizând cu usurinta libertatea bratului, trecând direct din registrul grav in cel acut si invers: „Datorita unei extensibilitati exceptionale a mâinii, Paganini s-a jucat cu cele mai periculoase extensii si a oferit primele exemple de triluri in octava si la unison. A utilizat cu indrazneala staccato jeté, coarde duble, triple, cvadruple si acorduri, in combinatii care solicitau frecvent digitatii delicate, incrucisari ale degetelor sau extensii si mai dificile din cauza rapiditatii tempoului. A extins utilizarea sunetelor armonice, a inventat noi combinatii, a utilizat ambele mâini pentru imbinari rapide de pizzicato cu sunete coll’arco“.


Dificultatile tehnice ale lucrarilor lui Paganini, in special acelea din „24 de capricii“, au inspirat compozitori celebri, precum: Schumann, Liszt, Brahms, Rachmaninov, Casella etc. Pentru instrumentul sau preferat, vioara, Paganini a scris sase concerte. Dintre acestea, Concertul nr. 2 in Si minor pentru vioara, op. 7, va fi sustinut de Orchestra simfonica a Filarmonicii „Oltenia“, avându-l ca solist pe virtuozul violonist Alexandru Tomescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS