Au trecut 15 ani de la moartea celebrei pianiste si scriitoare Cella Delavrancea. Dupa unii biografi, bunicii acesteia aveau radacini in judetele Vrancea si Vâlcea. Pianista cu nume de rezonanta internationala, fiica cea mai mare a cunoscutului scriitor Barbu Stefanescu Delavrancea, s-a nascut pe 2 decembrie 1887 si a trait 104 ani, pâna pe 9 august 1991. Pe lânga har, artista a fost inzestrata cu un potential biologic si intelectual de exceptie. Bunicii acesteia au trait mai bine de o suta de ani. Primele lectii de pian le-a primit la vârsta de trei ani de la mamica sa, Maria Lupascu, licentiata in filozofie si matematica, totodata fiind si o pianista talentata. La vârsta de numai opt ani, Cella a cunoscut primele succese. A avut parte de o educatie aleasa, in familie vorbindu-se exclusiv despre literatura, arta si muzica. Vorbea fluent franceza si germana. A urmat cursurile de pian la Conservatorul din Paris, iar la vârsta de 14 ani i-a cântat un vals de Chopin lui I.L. Caragiale, la Viena. Marele dramaturg a fost coplesit de talentul iesit din comun al tinerei pianiste. Acelasi vals l-a cântat impecabil, fara partitura, pe scena Ateneului, la implinirea venerabilei vârste de 90 de ani, auditoriul fiind de-a dreptul entuziasmat. Lânga ea era pianistul Dan Grigore. Multi dintre melomanii prezenti la eveniment lacrimau. Când, deodata, marea sarbatorita a tinut un scurt expozeu, pe care-l reproducem, partial: „Ma gândesc ca intâlnirea noastra de astazi vrea sa sublinieze vitejia cu care imi port vârsta, dar eu nu o socotesc batrânete. Sunt de mult bogata in anii adunati in desaga mea de viata, croita ca sa incapa in ea inca multe primaveri, insa dumneavoastra imi aduceti laude neasteptate, si nu gasesc cuvinte destul de elocvente care v-ar putea transmite expresia bucuriei mele. Dar o apreciere unanima si optimista incarca cu un plus de vitalitate si pe cei care o exprima, ca si pe cel care o primeste, incât accept aprecierile dumneavoastra in mod natural, – asa cum am fost intotdeauna, – dar foarte emotionata, pentru ca imi luminati un drum datator de energie binefacatoare, ca un cer de vara. La cei 90 de ani ai mei, scrijeliti pe rabojul vietii, ati vrut sa-mi intariti increderea in facultatea de a povesti in scris ce imi sopteste gândul mereu. Va multumesc si cred ca nu am nici un merit pentru vioiciunea mea. Bunicii din partea tatalui meu au depasit vârsta de o suta de ani. Poate ca am mostenit de la ei o durata lunga, proiectata acum inspre un viitor de care nu ma speriu. Mi-l doresc generos in ani, cu atât mai mult cu cât eu inchei un lung sir de vieti, neavând urmasi. Am avut fericirea de a fi aparata de trei calamitati: gelozia, invidia si orgoliul. Acestea sunt bolile care distrug fiinta umana. Am purtat in mine o vie curiozitate si simpatie pentru toti contemporanii mei, chiar cei necunoscuti (…)“. Citatul se regaseste in volumul „Scrieri“, al Cellei Delavrancea. Aceasta si-a incheiat expozeul cu o surpriza naucitoare: „Si acum, toti cei care sunteti prezenti, va invit peste zece ani, când voi implini vârsta de 100 de ani“. Intr-adevar, Cella Delavrancea si-a onorat promisiunea. La implinirea vârstei de o suta de ani, a fost prezenta la Ateneul Român si tot lânga pianistul Dan Grigore. Emotiile melomanilor au atins dimensiuni neobisnuite.
Legendara pianista Cella Delavrancea a cunoscut cele mai mari personalitati artistice si culturale ale secolului XX din tara si din strainatate. A concertat pe marile scene ale lumii, a cules ropote de aplauze, si a fost scoasa la rampa de nenumarate ori.
Nu a fost doar pianist concertist, ci si un pedagog stralucit. A fost profesoara de pian la Conservatorul din Bucuresti, iar dupa venirea comunistilor la putere a fost data afara si mutata la un liceu obisnuit. A acceptat compromisul, intrucât o multime de prieteni, intelectuali de elita, au infundat puscariile comuniste ori au fost trimisi la Canal.
Cella Delavrancea a fost un reper fundamental in evolutia artei interpretative românesti din secolul XX. Asadar, se poate afirma ca a avut o influenta foarte mare asupra scolii muzicale românesti. De asemenea, aceasta a scris inclusiv cronici muzicale. De pilda, intr-o cronica din revista „Luceafarul“, din anul 1973, pianista si scriitoarea Cella Delavrancea afirma despre pianistul Valentin Gheorghiu ca „a devenit dirijorul unui singur instrument, pianul, care sub degetele lui suna din toate instrumentele unei orchestre“. L-a apreciat enorm pe marele pianist si compozitor, impresionat de rândurile scrise de aceasta „personalitate artistica deosebita“, asa cum a denumit-o acesta.
Pianistul Dan Grigore, laureat al Concursurilor Internationale „George Enescu“ 1961, 1967 si Montreal 1968, i-a fost nu doar elev, ci chiar mai mult. Cella Delavrancea, neavând copii, l-a considerat drept fiu spiritual, pâna si-a dat duhul. In 1966 a inceput indrumarea, colaborarea si, mai mult chiar, prietenia artistica cu legendara artista. Cella a fost aceea care, printr-o serie de articole entuziaste, l-a facut cunoscut pe Dan Grigore intr-o perioada in care era ignorat de criticii oficiali. Astfel, in 1972, in „România literara“, aceasta consemna: „Darul de a comunica echivalentele imaginate de impulsul muzical este apanajul marilor artisti. Acest potential de transpunere se intâlneste foarte rar printre pianistii celebri si formeaza o elita de creatori ai interpretarilor. Dan Grigore si-a pecetluit locul printre ei!“.
La rândul sau, Dan Grigore, intr-unul dintre interviurile acordate, preciza: „A fost profesoarea mea la vârsta de 9 -10 ani. Era de o generozitate naturala a unui artist, facea nota discordanta cu severitatea si autoritatea manifesta a celorlalte personalitati muzicale, tocmai prin felul ei neprotocolar si cald de a se purta cu mine. Ea putea, la vârsta ei, sa se apropie de modul meu de a fi si de a percepe. Mult mai târziu, am avut revelatia ca D-na Cella a fost, poate, cea mai tânara prietena a vietii mele“. Cella Delavrancea a scris mai multe carti valoroase, din care merita sa amintim volumul „Dintr-un secol de viata“, o editie ingrijita si alcatuita de Valeriu Ripeanu, carte aparuta in 1988, la Editura „Eminescu“ din Bucuresti.
Pe 9 august 1991, legendara pianista s-a stins din viata, fiind inmormântata la Cimitirul Bellu din Capitala, in zona marilor artisti ai României. Dupa moartea sa, casa in care a locuit i-a revenit prin mostenire unei nepoate care a preferat s-o transforme in restaurant decât sa devina casa memoriala, asa cum lasase prin testament marea artista.
