4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAparitii editoriale

Aparitii editoriale

Criza spiritului american


de Allan Bloom


Cartea „Criza spiritului american“, de Allan Bloom – aparuta in acest an la Editura Humanitas – in traducerea Monei Antohi – are peste 500 de pagini si este prima editie. Descrierea situatiei spiritului american asa cum se prezinta acesta astazi, indeosebi in universitatile din Statele Unite, nu e facuta cu intentie vadit moralizatoare. Comparând-o cu trecutul, Bloom incearca sa o clarifice, sa o diagnosticheze pentru a-i gasi remediul, daca el exista. Lucrarea e scrisa cu patima si convingerea celui care crede ca problemele profunde ori cele de zi cu zi ale individului se datoreaza modului sau de gândire, pe care, de obicei, acesta il considera cu suficienta, fara a reflecta asupra lui, cât se poate de sanatos. Din aceasta perspectiva, relativismul la care s-a ajuns in gândire nu e dovada judecarii nepartinitoare a conflictelor dintre puncte de vedere ce pretind ca ofera calea catre adevarul absolut, ci a indiferentei fata de ele. Respirând intr-o atmosfera viciata de relativism, individul rezolva problemele spinoase ale filozofiei si ale vietii ignorându-le, invatându-se sa le uite temeinic. E imperativ ca el sa fie calauzit ca sa-si recâstige discernamântul si, mai ales, ca sa descopere tablele legii. Altminteri, deschiderea necugetata catre orice a spiritului american se va inchide in nedeterminarea haosului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS