Protestul patentarilor, al cârciumarilor, dar şi cel al elevilor de la Şcoala de agricultură din mahalaua Balta Verde sunt doar câteva dintre manifestările care au marcat viaţa Craiovei în decursul istoriei.
Nemulţumirile craiovenilor legate de legile „nedrepte“, dar şi de lipsa unor măsuri care ar fi trebuit luate au dat naştere manifestărilor de protest. Una dintre primele revolte consemnate de Paul Rezeanu, în lucrarea „Craiova. Amintirile oraşului“, a avut loc în februarie-martie 1855, în vremea ocupaţiei austriece. Ce a dus totuşi la această revoltă? Se pare că „un soldat austriac a ucis, într-un conflict, un meşteşugar localnic. Nemulţumiţi de faptul că generalul Coronini, comandantul garnizoanei de ocupaţie, n-a luat nici o măsură, craiovenii, în număr de aproximativ cinci sute, au făcut, se pare, cu acceptul administraţiei oraşului, o manifestaţie de protest. În ziua de 3 martie 1855, ei au ieşit pe străzile Craiovei şi totodată au înaintat petiţii către comandantul garnizoanei austriece şi domnitorul Barbu Ştirbei. Între manifestanţi şi armata austriacă au început altercaţii. Curând, acestea au degenerat şi armata a intervenit cu brutalitate, omorând cinci sau şase craioveni. Ciocnirile între populaţia răzvrătită şi armată au continuat câteva zile, până când generalul Coronini a primit întăriri de la Slatina şi Piteşti. El a ordonat, apoi, pe 8 martie, o anchetă. Raportul întocmit atunci a aruncat vina asupra… revoluţionarilor localnici, care se întorseseră de curând din exil, şi a autorităţilor craiovene, care, la cererea sa, a trebuit schimbate“. Evenimentele acelei perioade au avut ecou internaţional.
Răscoala patentarilor
Tot la capitolul revolte ale craiovenilor poate fi înscrisă şi răscoala patentarilor. Vom încerca să redăm atmosfera anului 1860, când a avut loc evenimentul, aşa cum este ea prezentată în lucrarea „Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei“, având la bază documentele Direcţiei Arhivelor Statului. „În anul 1860, patentarii neguţători şi meşteşugari din Craiova se răscoală din cauza măririi impozitelor. Mişcările lor încep pe 25 octombrie, când se discuta la primăria oraşului creşterea veniturilor prin sporirea dărilor.
Atunci, un număr de orăşeni s-au adunat la primărie, manifestând contra sporirii acestor dări. O manifestaţie asemănătoare s-a făcut tot la primărie în ziua de 2 noiembrie, când din nou s-a pus în discuţia conducătorilor oraşului mărirea impozitelor.
Discuţiile în jurul acestei probleme neputându-se termina, s-au amânat pentru 7 noiembrie. De aceea, neguţătorii şi meşteşugarii patentari au organizat pe 6 noiembrie o răscoală împotriva stăpânirii. În acea zi «un număr ca de o sută» au mers la starostele lor, «sforţându-l prin strigări şi ameninţări a demisiona şi a nu lua parte la clasificarea patentelor, după exemplul starostilor din Bucureşti şi Caracal».
Meşteşugarii nu s-au lăsat mai prejos. S-au adunat ca la două sute de cizmari, cojocari groşi şi tabaci şi au mers la starostele de meseriaşi, «ameninţându-l pe dânsul şi toată familia sa chear cu pierderea vieţii’ şi cerându-i să demisioneze.
Pedepse pentru răzvrătiţi
Conducătorii răscoalei erau dintre neguţători: Tanasie Ghenovici, Dimitrie Arhimandrescu, Teoharie G. Teoharidi, Sava Ioan şi G. Mihail Cionea, şi dintre meşteşugari Dinuţă Guţă, care au fost arestaţi chiar în noaptea de 6 noiembrie. A doua zi, luni, 7 noiembrie, Ioan Ghenovici şi Petrache Arhimandrescu au mers din prăvălie în prăvălie, «îndemnând pe lume a închide târgul şi a veni la prefectură ca să libereze pe arestaţi, dar prăvăliaşii nu i-au ascultat».
Se credea că nu se va mai întâmpla nimic. Dar tot în dimineaţa de luni, 7 noiembrie, pe când procurorul şi prefectul Poliţiei începuseră în localul Poliţiei oraşului cercetarea celor arestaţi, mulţimea de popor compusă de neguţători şi industriaşi a năvălit pe uşa pretoriului Poliţiei, cerând cu sgomot şi stăruinţă liberarea arestaţilor. Procurorul şi prefectul Poliţiei au ieşit în curtea Prefecturii, silindu-se «cu cele mai sfătuitoare cuvinte a-i face să se răspândească». Între timp, a venit la Prefectură, care era în aceeaşi clădire cu Poliţia, prefectul judeţului.
De teama mulţimii, acesta a venit sub paza ostaşilor. Mulţimea a năvălit spre prefect şi ameninţa «strigând în alarmă cu străduinţă libertatea arestaţilor». După un pătrat de oră, pe când celelalte căpetenii ale autorităţilor- prefectul, procurorul şi poliţaiul- se chinuiau să convingă mulţimea să se depărteze, s-au găsit deodată îmbulziţi, îmbrânciţi şi loviţi cu pietre, «sforţând şi pă soldaţi, apucându-le şi strâmbându-le baionetele», încât soldaţii, văzându-se ameninţaţi, au început să tragă cu armele în sus pentru a-i înfricoşa; dar mulţimea se înfuria mai mult. Atunci soldaţii au descărcat armele în mulţime, omorând dintre răsculaţi şi rănind pe câţiva. Ceilalţi au fost scoşi din curtea prefecturii. Din stradă, ei au continuat să arunce spre ferestrele clădirii“.
În cele din urmă, răscoala a fost înăbuşită, pe 8 noiembrie prefectul adresând o proclamaţie craiovenilor, făcându-le cunoscut că împotriva „tuturor celor care se vor găsi pe uliţe cu armele în mână şi nu le vor depune îndată se vor întrebuinţa armele“. Erau oprite, prin aceeaşi hârtie, adunările „în mai mare număr de trei persoane şi dacă după trei somaţii nu se vor împrăştia, se vor întrebuinţa armele. De la ora patru seara şi până la şapte dimineaţa, circulaţia pe străzi nu era îngăduită decât cu învoirea specială a prefectului“.
„Coniţă, în piaţă se face moarte de om“
Aceeaşi răscoală a patenarilor este prezentată şi de Marius Theodorian Carada: „În copilăria mea am auzit adeseori vorbindu-se în casă la noi de revoluţia asta, cu groază. Bunica istorisea cum a venit speriat din oraş, dimineaţa, un fost rob al ei, şi i-a zis: «Coniţă, în piaţă se face moarte de om. Au ieşit mahalalele cu parul şi vor să dea jos stăpânirea. Se face vărsare de sânge». Dumneaei a pornit numaidecât la Şcoala Centrală să-şi aducă fetele acasă. Spunea că de la Madona până la Şcoala Centrală nu a întâlnit picior de om. Toţi încuiaseră porţile şi se auzea murmurul mulţimei ce înconjurase Prefectura. În poarta Şcolaei Centrale fâlfâia drapelul Franţei, ridicat de directoare, franceză la origine şi încredinţată că nimeni nu va îndrăzni să se atingă de un locaş pus sub protecţia tricolorului francez şi al lui Napoleon al III-lea. Alteori l-am ascultat pe tata povestind cum a petrecut trei zile şi trei nopţi în Palatul Prefecturei, împreună cu toţi funcţionarii pe cari mulţimea nu-i lăsa să iese până nu se predă prefectul judeţului, împotriva căruia era pornită… Răsculaţii dezgropau noaptea pe cei ucişi de oştire şi porneau cu ei în frunte pe uliţă, urlând şi ameninţând. Cert este că erau furioşi cei răzvrătiţi şi ameninţători, sălbatici. Represiunea a fost deci la fel“.
Nemulţumirile cârciumarilor
După revolta patentarilor, alte revolte au avut loc la Craiova. În iunie-iulie 1873 a avut loc alt eveniment neplăcut pentru autorităţile locale. Nuemulţumiţi de introducerea Legii asupra, licenţei băuturilor spirtoase „aproape 300 de cârciumărei şi alţi indivizi (consumători de băuturi) au declarat primarului că legea este împovărătoare şi i-au cerut impetuos lista cu cei ce s-au înscris până acum“.
Acţiunea l-a luat prin surprindere pe primarul urbei la acea dată, Şt. Rusănescu. Revoluţionarii au mers la locuinţele cârciumarilor care depuseseră declaraţiile conform noii legi şi i-au adus cu forţa la primărie pentru a le retrage şi distruge. Conflictul dintre autorităţi şi demonstranţi s-a tensionat şi a căpătat forme violente. Mai mulţi soldaţi au fost dezarmaţi. Autorităţile au bătut în retragere, dar armata a primit întăriri şi a trecut la ofensivă. Au fost arestaţi câţiva revoltaţi pentru „tulburări“, dar aceştia au fost eliberaţi de alt grup, care apoi s-a împrăştiat.
Autorităţile craiovene au reuşit în final să evite vărsarea de sânge şi să restabilească ordinea.
În final, au fost arestaţi şapte instigatori, iar soldaţii care fuseseră dezarmaţi – „degradaţi şi pedepsiţi cu 50 de lovituri“.
