9 C
Craiova
luni, 21 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersonalitatea săptămânii

Personalitatea săptămânii

Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci s-a născut pe 15 aprilie 1452 în Anchiano/Vinci, Italia. A fost pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă, şi este una dintre personalităţile cele mai importante ale Renaşterii.
Contribuţia sa a fost deschizătoare de drumuri în artele plastice. A avut o forţă de anticipare surprinzătoare, caracteristică imensei sale personalităţi. El a realizat, în perioada 1494-1497, „Cina cea de taină“, una dintre cele mai cunoscute picturi din istoria universală a artelor. În martie 1503, Leonardo a început să picteze celebrul portret „Gioconda“ sau „Mona Lisa“. Da Vinci era foarte ataşat de acest tablou, luându-l mereu după el. Se spune că, pentru a întreţine în timpul lucrului fugitivul zâmbet al modelului, artistul punea să i se cânte o muzică de o deosebită suavitate.
Leonardo avea ambiţia de a nu lăsa să-i scape nimic din universul accesibil omului. Există dovezi că omul de ştiinţă a iniţiat metoda dublă în cinematică şi a pus bazele strungului eliptic, al cărui desen se găseşte în manuscrisele sale. Totodată, da Vinci a proiectat un excavator şi a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra păsărilor.
Cu un an înainte de moartea lui, Leonardo a scris în însemnările sale cuvinte care îi confirmau spiritul anticipativ: „Io continuerò“ („Voi dăinui“). Gloria creaţiei lui Leonardo este nestinsă, iar preocupările lui pentru diverse domenii impresionează pe oricine doreşte să le cunoască.
• Anca Ungurenuş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS