Ion I. C. Brătianu
Ion I. C. Brătianu, născut la 20 august 1864, a fost un inginer, om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi membru de onoare al Academiei Române, începând cu 1923.
După ce şi-a susţinut bacalaureatul la Colegiul „Sf. Sava“ din Bucureşti (1882), a efectuat, ca voluntar, un stagiu militar de şase luni. În vara anului 1883, a plecat la Paris pentru completarea studiilor. Revenit în ţară în 1889, a fost concentrat la cazarma „Malmaison“, unde a primit gradul de locotenent. În octombrie 1889, Brătianu s-a angajat ca inginer specialist în construcția de căi ferate la CFR, în subordinea lui Anghel Saligny. A devenit membru al Partidului Naţional Liberal încă din 1895. În acelaşi an, a candidat la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj.
La Congresul PNL din ianuarie 1909, Ion I.C. Brătianu a fost ales preşedinte al partidului, funcţie politică pe care şi-a păstrat-o până la sfârşitul vieţii sale. A fost conducătorul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles. A fost, pe rând, ministru al lucrărilor publice, ministru al afacerilor străine, ministru de interne, ministru de război, preşedinte al Consiliului de Miniştri.
Ion I. C. Brătianu a murit pe 24 noiembrie 1927, în urma unei laringite infecţioase.
