Incepând de joi, biletele pentru transportul feroviar de calatori sunt achizitionate la preturi mai mari. Ultima scumpire a acestora a avut loc la 1 septembrie 2005, când a fost aplicata o majorare de 8,7%.
Craiovenii care si-au propus sa plece in vacanta cu trenul si nu si-au luat inca bilet de calatorie vor avea surpriza sa-l achizitioneze cu un pret cu 5,2% mai mare. Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori a anuntat ca s-a calculat aceasta majorare in functie de evolutia inflatiei in perioada septembrie 2005 aprilie 2006. „Tarifele la biletele pentru transportul feroviar de calatori a fost majorat, incepând din 15 iunie, cu 5,2%. Preturile biletelor de tren nu mai crescusera din luna septembrie“, a declarat Adriana Duta, sefa Agentiei CFR Craiova.
Astfel, scumpirea de luna aceasta nu are nici o legatura cu strategia adoptata recent de guvern, potrivit careia tarifele pentru transportul feroviar de calatori vor creste trimestrial, in medie cu 5 pâna la 7%, in perioada septembrie 2005 – decembrie 2007.
Impactul scumpirilor asupra craiovenilor
Scumpirea cauzata de reactualizarea preturilor in functie de inflatie nu pare insa sa-i nemultumeasca sau sa-i surprinda pe craioveni. „De la 1 iulie incep o gramada de scumpiri, asa ca era de asteptat. Scumpirea CFR nu e foarte mare pentru cei care circula o data pe an cu trenul. Mai greu e pentru cei care calatoresc saptamânal sau zilnic“, a declarat Victor M., de 25 de ani. Afirmatia a fost sustinuta si de alti craioveni. „5% inseamna o scumpire de 5 RON la un milion de lei vechi, ceea ce nu e exagerat de mult, asa ca nu prea ma afecteaza“, a spus Aurelian Popescu, de 37 de ani.
Mai afectati par a fi insa pensionarii. „Se scumpesc toate. Normal ca ne afecteaza pentru ca pensiile ramân pe loc. 5% aici, 5% colo, asa se strâng sutele de mii. O sa incep insa sa merg cu autocarul ca-mi primesc si acolo cupoanele“, a spus Marinela Popa, de 65 de ani. Pretul unui drum cu autocarul pâna in Bucuresti costa aproximativ 21 RON, iar din Bucuresti pâna in Constanta cam inca atât, adica in total vreo 40 RON (echivalentul unui drum cu acceleratul).
Un singur tren direct catre mare
Craiovenii care pleaca in concediu cu trenul si au de gând sa evite schimbarea lui in Bucuresti ar trebui sa-si procure inca de pe acum bilete. „Anul acesta, singurul tren direct catre mare din Craiova va fi trenul 992, care va fi introdus incepând cu 16 iunie si va circula pâna pe 17 septembrie. Anul trecut au fost doua“, a spus sefa Agentiei CFR Craiova. Potrivit Adrianei Duta, desi va fi introdus abia astazi, trenul 992, in perioada 19 – 21 iunie, este ocupat deja in proportie de 50%. In ceea ce priveste pretul biletelor catre mare, acesta variaza, la clasa a doua, intre 24,4 RON (personal) si 53,5 RON (rapid). La accelerat, la cei 39 RON, cât costa biletul, se adauga si o taxa de rezervare de loc, in valoare de 1,70 RON. Studentii si pensionarii beneficiaza de reducere. Persoanele care achizitioneaza bilete dus-intors beneficiaza de o reducere de 10% la pretul acestora. In cazul lor se mentine insa taxa de rezervare, care la rapid este de 1,70 RON, pentru ca e direct, iar la accelerat de 3,4 RON.
Tarife pentru ruta Craiova – Sinaia/Predeal
• Adulti
Personal – cls. II – 18,90 RON / cls. I – 29,50 RON
Accelerat – cls. II – 31,90 RON/ cls. I – 49,70 RON + 1,70 RON rezervare
Rapid – cls. II – 43 RON / cls. I – 66,50 RON
Inter City – cls. II – 47 RON / cls. I – 71,90 RON
Tarife pentru ruta Craiova – Mangalia
• Adulti
Personal – cls. II – 24,40 RON / cls. I – 38,50 RON
Accelerat – cls. II – 39 RON/ cls. I – 60,30 RON + 1,70 RON rezervare
Rapid – cls. II – 53,50 RON / cls. I – 79,40 RON
Dus-intors
Accelerat – cls. II – 67,14 RON/ cls. I – 105,30 RON + 1,70 RON rezervare
Rapid – cls. II – 93,24 RON / cls. I – 139,86 RON + 1,70 RON rezervare