4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024

Scurte ştiri

100.000 de dolari pentru un glob pământesc al lui Hitler

Un glob pământesc ce i-a aparţinut lui Adolf Hitler a fost scos la licitaţie şi adjudecat pentru suma de 100.000 de dolari, informează  site-ul smh.com.au. Preţul cu care obiectul a fost achiziţionat a fost de aproape cinci ori mai mare decât cel estimat. Globul, găsit de un soldat american în anul 1945 printre ruinele casei lui Hitler din Alpi, ajunsese în posesia lui John Barsamian, care acum are 91 de ani. El l-a păstrat mai bine de 60 de ani, dar s-a hotărât că este timpul să se despartă de această amintire, iar fiul lui s-a gândit că ar fi bine ca globul să fie vândut cât John Barsamian trăieşte, pentru ca acesta să poată spune întregii lumi povestea acestui obiect. Un om de afaceri din San Francisco a făcut cea mai mare ofertă – 100.000 de dolari -, în ciuda faptului că experţii estimaseră că globul nu ar aduce mai mult de 20.000 de dolari.

Trăieşte după ce a fost electrocutat la 11.000 de volţi
 
Un angajat al companiei de electricitate din Bogota a supravieţuit unei descărcări electrice de peste 11.000 de volţi, informează site-ul 20minutes.fr citând surse din presa columbiană. Muncitorul era urcat pe un stâlp înalt de 12 metri şi efectua o lucrare de reparaţii, când fluxul de energie electrică a fost restabilit accidental, electrocutându-l pe bărbat. „Am verificat instalaţia pe care urma să o repar şi nu era conectată la reţeaua electrică, dar trei minute mai târziu m-am trezit aruncat într-un pom“, a povestit Gerardo Yaguara, de 36 de ani, după ce şi-a revenit din şoc. El a suferit arsuri de gradul doi pe braţe şi pe abdomen, dar nu îşi aduce aminte decât că, atunci când s-a trezit din leşin, a simţit o căldură puternică. Echipele de salvare sosite la locul incidentului au constatat că bărbatul prezenta simptomele unei electrocutări mortale, însă acum starea lui de sănătate este bună. Medicii care îl au în grijă au explicat că pacientul a scăpat cu viaţă pentru că descărcarea electrică, deşi de foarte mare intensitate, a fost de foarte scurtă durată.

Club de fotbal cumpărat de suporteri

Suporterii unui club de fotbal din Anglia au cumpărat gruparea sportivă pe care o susţin, informează site-ul ananova.com. La clubul Ebbsfleet United suporterii vor fi cei care vor lua toate deciziile, după ce site-ul myfootballclub.co.uk a organizat o chetă şi 20.000 de fani au plătit câte 35 de lire sterline pentru a strânge suma necesară achiziţionării acestei grupări. Membrii consiliului director de la Ebbsfleet United au hotărât să vândă 51 la sută dintre acţiunile clubului, cerând pentru aceasta 700.000 de lire sterline, iar fanii nu au stat pe gânduri şi        le-au cumpărat. „Este o idee excelentă. Vom colabora cu fanii şi vom alege împreună lotul şi formaţia de start pentru fiecare meci, dar ţin să precizez că eu voi fi cel care va lua deciziile referitoare la ceea ce se întâmplă pe teren şi în vestiare“, a declarat preşedintele clubului, Liam Daish.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII