Oraşele doljene cu mai puţin de 10.000 de locuitori ar putea beneficia de un program guvernamental care să le permită accesarea de proiecte de finanţare cu sprijinul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) SV Oltenia, iar fondurile pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare ar putea fi suplimentate din toamnă, potrivit concluziilor şedinţei de guvern de ieri, la care au fost invitaţi reprezentanţii Doljului.
„Am propus un program guvernamental adresat oraşelor mici, sub 10.000 de locuitori, care nu sunt eligibile prin alte programe de finanţare. Noi avem 20 de astfel de oraşe în Dolj. Am propus şi suplimentarea finanţării pe domeniile centre urbane, infrastructură educaţională şi clădiri de patrimoniu şi muzee, pe care avem proiecte în valoare totală de două ori mai mare decât banii alocaţi“, a explicat Marilena Bogheanu, directoarea ADR SV Oltenia. Potrivit acesteia, Ministerul Dezvoltării va face în această toamnă o analiză a fondurilor rămase necheltuite la nivel naţional, în urma căreia finanţările pentru judeţul Dolj ar putea fi suplimentate.
Guvernul promite bani
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei