16.8 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024

Au venit scumpirile

Produsele accizabile se scumpesc de la începutul anului 2010: ţigări, carburanţi şi energie electrică. Din cauza crizei şi a încetinirii consumului, preţurile produselor de bază ar trebui să nu crească spectaculos în prima parte a acestui nou an.

Anul 2010 debutează cu o serie de scumpiri pe bandă rulantă, din cauza majorării accizelor. Cele mai evidente scumpiri vor fi la ţigări, la benzină şi motorină şi o uşoară urcare a preţului ar putea fi la energia electrică. La aceasta din urmă este vorba despre „o corelare“ cu inflaţia, după cum au afirmat public şefii Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), adică o creştere de aproximativ 3,7%. Energia livrată în scop comercial va avea un preţ mai mare anul acesta. Potrivit aceloraşi oficiali din ANRE, preţul gazelor naturale rămâne la aceleaşi tarife şi în primul trimestru al anului 2010. Nici cafeaua nu ar trebui să se scumpească, pentru că a beneficiat de o reducere a accizei. Scumpirile de la începutul acestui an intervin ca urmare a creşterii cursului leu/euro la data la care se calculează accizele. Dacă anul trecut s-au calculat la un curs de 3,74 lei pentru un euro, anul acesta, cursul la care se calculează accizele este de 4,2668 lei pentru un euro (cursul oficial de la 1 octombrie 2009), adică o creştere de circa 14%.

Ţigările şi carburanţii – o avere

Concret, un pachet de ţigări din categoria „premium“ se va scumpi cu 1,5 lei şi va costa aproximativ zece lei, din cauza scumpirii accizei cu zece euro la 1.000 de ţigarete (ajungând la 74 de euro la 1.000 de ţigarete). De asemenea, acciza la benzină creşte de la 436 de euro pe tonă la 452 de euro pe tonă. La pompă, acciza reprezintă 34% din preţul benzinei. Şi la motorină vor urma scumpiri ale accizei, de la 336 de euro pe tonă anul trecut, la 347 de euro pe tonă în 2010. Mai exact, majorările efective de preţuri vor fi de 1,5-1,6 lei pe pachetul de ţigări, de 0,2 lei pe litrul de benzină la pompă, de 0,17 lei pe litrul de motorină, iar la electricitate, scumpirea va fi de 0,54 lei pe kilowatt.

De ce nu se vor scumpi cu mult alimentele

Cum ne-am obişnuit în ultimii ani, o scumpire a combustibililor şi a energiei este urmată de majorări de preţuri la majoritatea produselor şi serviciilor. Acest fapt va determina un puseu inflaţionist în plină criză. La nivel naţional, reprezentanţii producătorilor din industria alimentară ameninţau recent că în 2010 vor creşte destul de mult preţurile la alimentele de bază, în special la carne, din cauza scumpirii accizelor. În realitate, costurile lor de producţie nu vor creşte spectaculos după majorarea accizelor, fapt ce nu determină scumpirea produselor în acelaşi procent cu accizele, ci preţurile ar putea fi majorate doar cu câteva procente. Şi în 2008 au fost anunţate scumpiri spectaculoase pentru 2009, dar, din cauza crizei, acestea nu s-au produs la procentele anunţate iniţial, ci la unele mult mai mici. Asemenea aspecte au fost confirmate şi de Institutul Naţional de Statistică, şi de Banca Naţională a României atunci când au arătat că inflaţia în 2009 a fost destul de redusă. Diminuarea consumului populaţiei din cauza crizei ar trebui să fie încă un element de luat în seamă pentru producători atunci când se gândesc să scumpească produsele lor. Carnea de porc se scumpeşte cu 50%, în condiţiile în care nu prea mai există producători interni, ci vine din import. Carnea de pui se va scumpi cu 20%, dar abia din luna martie, anunţă producătorii, iar cei din industria laptelui vorbesc despre scumpirea brânzeturilor şi a lactatelor cu procente cuprinse între 20-25. Şi alcoolul se scumpeşte cu 8%, în funcţie de tipul băuturii.
Comercianţii locali nu se gândesc încă la scumpiri la alimente. „Nu cred că vor scumpi producătorii alimentele pentru că nu mai au clienţi. Nici noi nu creştem preţurile acum. Nu este momentul, în plină criză. Pentru noi, lunile ianuarie şi februarie sunt dificile din punct de vedere al vânzărilor. Şi cu atât mai mult acum, în această perioadă de criză. Nu ne permitem să scumpim, poate chiar vom mai ieftini unele produse. La fel trebuie să procedeze şi producătorii. O creştere cu 0,17 lei pe litrul de motorină nu va scumpi aşa de mult transportul încât să scumpească ei produsele cu 15-20%. Nu se justifică“, spune un comerciant din Craiova.
Totuşi, firmele de transport şi cele de distribuţie vor avea afacerile afectate de scumpirile la carburanţi. De asemenea, firmele mari consumatoare de energie electrică vor fi nevoite să opereze majorări de preţuri la produsele finite, pentru a compensa creşterea costurilor cu energia.
Dintre persoanele fizice, singurele care vor simţi scumpirile (la buzunar) aproape zilnic sunt fumătorii, pentru că plătesc deja mai mult pe un pachet de ţigări, încă din primele zile ale lunii ianuarie.

Se ieftineşte luxul

La produsele de lux se elimină accizele de anul acesta, astfel că bijuteriile, blănurile, iahturile şi chiar şi armele vor fi mai ieftine în 2010. La unele dintre aceste produse accizele erau chiar şi de 100%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII