Din cei 497 de chiriaşi în blocurile ANL din Craiova, numai 38 sunt interesaţi să-şi cumpere apartamentele în care locuiesc. Pentru mulţi dintre locatari, 19.000 de euro pentru o garsonieră este mult, în timp ce pe piaţa liberă preţul este între 22.000 şi 30.000 de euro.
Locatarii din blocurile ANL din cartierele craiovene Craioviţa Nouă şi Potelu nu se arată interesaţi să-şi cumpere apartamentele sau garsonierele în care stau nici prin programul „Prima casă“. La Primăria Craiova sunt, până în prezent, înregistrate doar 38 de cereri. „În Craioviţa Nouă şi Potelu au fost construite 497 de apartamente ANL. Până în prezent, la noi sunt înregistrate 38 de cereri prin care locatarii îşi exprimă intenţia de a achiziţiona apartamentele pe care le ocupă în calitate de chiriaşi. Cererile au fost înregistrate conform legislaţiei vechi“, a declarat Carmen Licu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova. Mulţi dintre actualii chiriaşi consideră că şi ultimele preţuri vehiculate de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării sunt mari pentru buzunarul lor, iar accesarea unui credit i-ar îngropa în datorii. „Cine îşi permite să dea aceste sume? Eu cu veniturile mele nu pot să fac în acest moment un împrumut la bancă. Prefer să plătesc o chirie modică şi să am o casă“, a spus Constantin Buţă, locatar într-un apartament din blocurile ANL Potelu.
La blocurile ANL din Craioviţa Nouă, 91 de apartamente sunt deja scoase la vânzare, dar după vechile prevederi legale. Aici un singur bloc – T1 – a fost trecut din domeniul public în cel privat, al municipalităţii, şi poate fi înstrăinat. Numai că majoritatea locatarilor, deşi sunt aici de şapte ani, nu şi-au exprimat dorinţa de a achiziţiona locuinţele pe care le deţin cu titlu de chiriaşi. Cauza: teama unor preţuri prea ridicate, pe care nu şi le pot permite. Vasilica M. nu a depus cerere pentru achiziţionarea locuinţei, nu pentru că nu ar fi interesată, dar nu ştie dacă îşi poate permite preţul de vânzare-cumpărare. Alt chiriaş, Marian Bâzdoacă, aşteaptă şi el o legislaţie clară, pentru a lua decizia dacă îşi cumpără apartamentul în care stă cu chirie.
Este bine de ştiut pentru chiriaşii ANL că pot obţine banii pentru achiziţionarea apartamentelor luând un credit prin programul „Prima casă“, deoarece, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu primăria trebuie să achite întreaga sumă, iar perioada de cinci ani a fost redusă la un an.
Chiriaşii vor putea cumpăra o garsonieră cu o suprafaţă de 40-50 de metri pătraţi cu aproximatiox 19.000 de euro, un apartament de două camere, cu o suprafaţă de 57-58 de metri pătraţi, cu circa 26.000 de euro. Pentru un apartament de trei camere, în suprafaţă de 67-70 de metri pătraţi, chiriaşii ANL vor plăti aproximativ 36.000 de euro.