Economia doljeană persistă în paradoxuri: în plină criză, numărul firmelor noi a crescut cu 45% faţă de anul trecut
În ciuda faptului că marii economişti susţin că nu a trecut criza, economia doljeană pare să-i contrazică. Numărul firmelor noi înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Dolj în primele şapte luni din anul 2011 este cu mult mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor de la ORC, în primele şapte luni din anul 2010 se înfiinţaseră 1.966 de firme noi pe teritoriul Doljului, în timp ce din ianuarie până la începutul lui august 2011 erau cu 45% mai multe societăţi şi persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în județ. Astfel, anul acesta, numărul entităţilor economice nou-înfiinţate a ajuns la 2.867. Cele mai multe sunt societăţi cu răspundere limitată (1.347 – SRL-uri), urmate de persoane fizice autorizate (894 – PFA-uri) şi întreprinderi individuale (558 – II-uri). „Multe dintre PFA-uri sunt înfiinţate în agricultură, există şi multe societăţi nou-înfiinţate pe diverse programe pentru atragerea fondurilor europene. Dar cele mai multe firme noi au apărut pentru că s-a intensificat activitatea economică în ultima perioadă. Sunt foarte multe SRL-uri noi“, a declarat directorul ORC Dolj, Oana Dincă.
Firmele noi apar precum ciupercile după ploaie la Registrul Comerţului, în timp ce alte sute de societăţi devin inactive fiscal, la iniţiativa Fiscului doljean.
Fiscul confirmă: firmele noi au activitate
Dacă firmele nou-înfiinţate şi desfăşoară activitate este greu de cuantificat la ora actuală. Acest lucru se va vedea mai târziu (când se depun situaţii financiare parţiale, bilanţuri anuale). Totuşi, şeful Fiscului doljean, Eugen Călinoiu, susţine că se simte faptul că în piaţă activează mai multe firme: „Prin prisma fiscalităţii, în iulie au fost încasări la buget la fel ca în aceeaşi lună a anului trecut, în ciuda faptului că ne-au plecat firme la «Mari contribuabili», iar sediile secundare achită în judeţele în care sunt firmele-mamă. Astfel că sumele provin de la firmele mai noi care activează în judeţ“. El a mai spus că sunt multe firme noi care intră în categoria microîntreprinderilor, ceea ce înseamnă că au activitate şi angajează personal. Pentru ca o firmă să se declare microîntreprindere şi să plătească impozit pe venit de 3% aplicat la cifra de afaceri trebuie să aibă minimum un angajat (şi maximum nouă), respectiv să aibă o cifră de afaceri sub 100.000 de euro pe an.
În prezent, din punct de vedere juridic, sunt active peste 30.000 de firme în Dolj, potrivit Registrului Comerţului. În acelaşi timp, din punct de vedere fiscal, mii de firme sunt inactive. Lunar, la Fisc depun declaraţii în jur de 12.000 de firme şi doar câteva zeci sau sute nu depun. Ceea ce înseamnă că în jur de 12.000 de societăţi sunt active pe piaţa reală.
Afaceri mai multe în toată Oltenia
Situaţia este similară în toate judeţele Olteniei, unde anul acesta s-au înfiinţat mult mai multe societăți decât în aceeaşi perioadă din 2010. În Gorj, dacă pe şapte luni din 2010 apăruseră 906 entităţi economice noi, în 2011 erau deja 1.227 de firme noi înregistrate. În Olt, doar 826 de companii s-au înregistrat în perioada analizată din 2010, pe când acum numărul lor a crescut la 1.555. Oamenii de afaceri din Mehedinţi şi-au înfiinţat anul trecut 712 entităţi economice, dar, în 2011, numărul lor a urcat la 1.262 până şi într-un judeţ sărac precum acesta. Şi vâlcenii au apetit pentru afaceri: în 2010 (pe primele şapte luni) se înfiinţaseră 1.034 de firme, iar acum s-a ajuns la 1.493 de societăţi.