Pe lângă cunoştinţele teoretice pe care le dobândesc la facultate, studenţii economişti din Craiova au acum posibilitatea de a face stagii de practică în diverse companii. Aceasta are loc în cadrul unui proiect pe care Invest Trust îl implementează împreună cu Facultatea de Management Financiar-Contabil a Universităţii „Spiru Haret“. Ieri s-a desfășurat masa rotundă cu tema „Bune practici de practică studenţească“, eveniment prezentat de George Ciobanu, conf. univ. dr. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Luminiţa Vochiţa – conf. univ. dr. şi Andra Maria Găină, lect. univ. dr. în cadrul aceleiaşi facultăţi. La eveniment au luat parte studenţi ai Universităţii „Spiru Haret“, dar şi reprezentanţi ai unor companii în care studenţii au şansa să facă practică. „Obiectivul general al proiectului „Sprijin pentru tranziţia cu succes de la studiu la piaţa muncii a studenţilor cu specializări economice“ îl reprezintă creşterea gradului de orientare profesională, activarea, flexibilizarea şi compatibilizarea cunoştinţelor teoretice dobândite de tinerii înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ de la specializări cu profil economic cu cerinţele şi nevoile activităţii profesionale viitoare, ca o primă etapă în dezvoltarea carierei, în vederea îmbunătăţirii resurselor de inserţie ulterioară a acestora pe piaţa muncii. Practic, ne dorim facilitarea accesului la informare şi dezvoltarea perspectivelor de carieră şi a abilităţilor personale pentru 400 de studenţi prin furnizarea de activităţi de consiliere şi orientare profesională“, a precizat conf. univ. dr. George Ciobanu.
Un alt obiectiv al proiectului este cel de aprofundare a cunoştinţelor teoretice acumulate şi dezvoltarea competenţelor profesionale a 200 de studenţi, prin organizarea unor stagii de practică la potenţiale locuri de muncă, dar şi prin activităţi inovatoare de tip întreprindere simulată pentru 30 de studenţi. Întreprinderea simulată va funcţiona ca o întreprindere reală, fiind practic o firmă oglindă a Invest Trust, în care studenţii au ocazia să-şi dezvolte abilităţi de lucru în echipă, să înveţe să-şi planifice eficient timpul de lucru adaptând cunoştinţele dobândite în perioada facultăţii cu cerinţele unui potenţial angajator. „O forţă de muncă de calitate se va regăsi în servicii şi produse de calitate şi implicit angajatorii vor fi mai competitivi. Scopul nostru este de îmbunătăţire a procesului de inserţie a studenţilor şi proaspeţilor absolvenţi pe piaţa muncii. Studenţii au avut posibilitatea să-şi îmbogăţească limbajul de afaceri, au realizat un logo al întreprinderii simulate, au avut şansa să lucreze nu doar în laboratoarele Universităţii Spiru Haret, ci şi în 12 centre de practică cu care am încheiat acorduri până în acest moment“, a adăugat lect. univ. dr. Andra Maria Găină.
Proiectul a debutat anul trecut, iar perioada de implementare este de 18 luni. În lunile următoare, studenţii incluşi în proiect vor avea posibilitatea să viziteze Alro Slatina, Dacia Mioveni şi Banca Naţională Română.