6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieSindicatele independente din învăţământ, la ceas aniversar

Sindicatele independente din învăţământ, la ceas aniversar

Constantin Rada - preşedinte USII Dolj (Foto: Lucian Anghel)
Constantin Rada – preşedinte USII Dolj (Foto: Lucian Anghel)

Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ (USII) Dolj a împlinit un sfert de veac de existenţă. Cu acest prilej, reprezentanţii sindicali au organizat o conferinţă de presă, în care şi-au prezentat realizările, dar şi acţiunile cele mai mari în care s-au implicat. Dacă la constituire organizaţia sindicală avea 1.186 de membri, în prezent, are peste 4.400.
„Încă de la constituire, o preocupare constantă a USII Dolj a fost creşterea numărului de membri, prin acţiuni oportune, specifice luptei sindicale. Consider că eficienţa muncii se reflectă atât în numărul de procese câştigate, cât și în asigurarea îndeplinirii drepturilor legale de muncă şi protecţia muncii, a asistenţei şi protecţiei sociale. USII Dolj a participat la toate acţiunile de protest organizate de FSLI printre care amintim greva din anul 2000 când, după cinci săptămâni, am obţinut majorarea salariilor cu 112%. De asemenea, vreau să amintesc greva din anul 2005, când, după trei săptămâni, am obţinut 1,2 miliarde de euro, bani folosiţi pentru infrastructură în învăţământ. Organizaţia noastră a fost participant activ la marile mitinguri organizate de FSLI. La mitingul din 2005 au participat 20.000 de persoane pentru a susţine iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii Învăţământului prin care s-a aprobat 6% din PIB pentru educaţie. Dintre procesele cu sentință favorabilă, amintim, de exemplu, procesul desfăşurat între 1999 -2001, în urma căruia s-au câştigat aproximativ 100.000 de lei ca dobândă pentru neplata la timp a salariilor; apoi procesul privind aplicarea sporurilor la salariul de bază şi nu la salariul de bază al funcţiei didactice, desfăşurat în perioada 2005-2006; procesul privind aplicarea Legii 220, începând de la 1 ianuarie 2007; procesul privind tranşele suplimentare de vechime la categoriile de vechime de peste 30 de ani; procesul privind aplicarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim; obţinerea în instanţă a plăţii celor două ore prestate săptămânal de educatori, învăţători şi institutori cu gradul didactic I şi peste 25 de ani vechime; procesul pentru aplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2010“, a precizat Constantin Rada, preşedinte USII Dolj.
Pe lângă lupta pentru drepturile profesorilor, reprezentanţii USII s-au implicat în campanii umanitare pentru sinistraţii din Banat şi Oltenia, dar şi pentru premierea elevilor şi profesorilor care au obţinut premii la fazele naţionale ale olimpiadelor desfăşurate la Craiova.
Potrivit reprezentanţilor sindicali, USII Dolj s-a preocupat constant de formarea continuă şi perfecţionarea membrilor săi. De asemenea, printr-un proiect finanțat de guvernul norvegian au obținut fonduri prin care au fost pregătiţi, la nivel de regiune, 120 de cadre didactice în domeniul securității și sănătății în muncă, din care 60 din Dolj.
„Una dintre cele mai recente realizări ale sindicatului este aceea că am reuşit să înfiinţăm Centrul Regional de Formare Sindicală Craiova, din care fac parte și organizaţiile sindicale din judeţele Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. În plus, în preajma sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte acordăm tichete-cadou membrilor noştri“, a adăugat Constantin Rada.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS