4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePortret de dascăl - Mihaela Albu: Dacă aş putea, aş da afară jumătate dintre profesori

Portret de dascăl – Mihaela Albu: Dacă aş putea, aş da afară jumătate dintre profesori

mihaela albu4

Prof. univ. dr. Mihaela Albu a predat atât în mediul preuniversitar, cât și în cel universitar, a debutat în învățământ la o școală sătească, a ajuns apoi la Universitatea din Craiova, dar și în fața studenților veniți din întreaga lume la Columbia University din New York. Este o persoană extrem de carismatică și nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Experiența sa poate fi o lecție de viață pentru noi, toți. A împărtășit o parte din gândurile, trăirile, dar și cunoștințele sale în cărțile pe care le-a scris, cărora le-a pierdut deja numărul: cărţi de critică şi istorie literară, cărţi de promovare a personalităţilor şi operei celor siliţi să trăiască în exil, cărţi de poezie şi proză, dar şi un jurnal.

Prof. univ. dr. Mihaela Albu (foto) a petrecut o viață la catedră și nu regretă nici o secundă acest lucru. Este meseria pe care a dorit să o urmeze cu toată ființa sa. „Tatăl meu a fost profesor de limba română, unul dintre profesorii cei mai buni ai Craiovei. Pot să spun cu mândrie că i-au fost elevi atât Tudor Gheorghe, care și-l amintește și astăzi foarte bine pe tata, cât și foarte multe alte persoane importante din Craiova și din țară. Am deschis practic ochii în casă pe teze, pe caiete, pe cărți, pe lucrări și de mică mi-a plăcut foarte mult să citesc. Devoram cărțile“, a început istorisirea propriei vieți, prof. univ. dr. Mihaela Albu.

A avut cei mai buni profesori

A studiat la Universitatea din București, Facultatea de Limbă și Literatură Română, specializarea limba și literatura română, iar după numai trei ani a urmat o nouă specializare, limba română – limba engleză. A urmat doctoratul în filologie. Își amintește cu drag și astăzi de anii studenției, de dascălii minunați pe care a avut șansa să îi aibă la catedră, dar și de primii ani ai săi ca și profesor. „Am avut cele mai luminate minți, cei mai importanți profesori, critici literari, oameni de știință în domeniul nostru și asta a contat foarte mult pentru generația mea. Dacă ai dascăli buni ești obligat cumva să ridici ștacheta și să ajungi cât mai aproape de cerințele acestor mari profesori. Aș da doar câteva exemple: Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, nepotul lui Mircea Eliade, Sorin Stati și încă mulți alții, nume importante. În 1970, când am terminat facultatea, erau acele repartiții, iar noi, absolvenții, eram obligați să mergem acolo unde ni se ofereau posturi. Nu știu exact de ce, dar pot să spun că ni se ofereau posturile cele mai slabe, ca și colegilor care terminau Electrotehnica. Ei primeau cele mai proaste repartiții, în colțuri îndepărtate ale țării pentru că se țineau posturile mai bune în orașele mari“, a continuat Mihaela Albu.

„Domnul Trandafir există“

La numai 23 de ani a ajuns la o școală din județul Olt, comuna Baldovinești, un sat fără electricitate – Băleasa. A fost extrem de greu, însă acest lucru a motivat-o și mai mult să îi determine pe acei copii să învețe, să citească, să-și dorească alt viitor, să le ofere șansa să viseze prin intermediul personajelor din cărțile studiate. „Nu știu dacă cei de astăzi își pot imagina că nu aveam lumină electrică, nu era televizor, nu era radio, nu era lumină pe ulițe. Iarna se întuneca de la ora cinci. De la cinci și până a doua zi de dimineață stăteam într-o cameră și citeam la lampă. Nu m-am gândit însă nici o clipă să renunț. Știam că menirea mea era să fiu dascăl. M-am atașat de copii. Aveam doar 23 de ani și nu dormeam noaptea gândindu-mă cum să-i fac pe copiii respectivi să învețe și să scrie corect. Erau copii necăjiți, copii care mergeau la munci agricole până toamna, când cădea bruma. Mergând la inspecții de gradul I până acum doi, trei ani în sate și în orășele sau comune mai mari, nu în centrul Craiovei sau în centrul Bucureștiului, ci în zone marginale, rămâi impresionat și de dascăl, și de copii. Dar, vă spun, există și astăzi o jumătate normală și de dascăli, și de copii. Copiii au nevoi și țin minte. Copilul simte și din ton, și din voce… Nu e nevoie să-l cerți. Orice copil are ceva bun. Domnul Trandafir există încă, dar trebuie să-l căutăm“, a adăugat Mihaela Albu. După trei ani de stat la țară în asemenea condiții și alt an în Balș, a dat concurs și a venit la Universitatea din Craiova. S-au ivit niște posturi. Învăța cum putea, prin tren, prin autobuze, tramvaie. Asta se întâmpla prin decembrie ‘74 și a urmat treptele didactice obișnuite, înscrierea la doctorat, susținerea doctoratului tot la București, dar, între timp, înainte de doctorat a mai făcut cinci ani engleză pentru că i-a plăcut. Legile de atunci erau foarte diferite față de optica de astăzi pentru că trebuia să aibă pe diplomă numai română pură. A fost ultima serie cu română pură pe diplomă. A început să scrie, a simțit că are multe de spus, motiv pentru care a început o documentare riguroasă, iar astăzi nici nu își mai amintește cu exactitate numărul cărților sau articolelor pe care le-a semnat.

Experiența New York

„Am avut dintotdeauna o reținere în a-mi consemna gândurile, trăirile sau evenimentele vieții pe hârtie“, spune Mihaela Albu ca argument la una dintre cărțile sale „Et in America… – Lumi în oglindă – (Jurnal româno-american: 1999-2009). În 1998, prof. univ. dr. Mihaela Albu a răspuns unei provocări minunate, aceea de a preda, timp de patru ani, la Columbia University, cursuri de limbă, cultură şi literatură română. Președintele de atunci, Emil Constantinescu, a mers la New York și a redeschis oficial catedra «Nicolae Iorga» de la Universitatea Columbia, după care s-a instituit concurs pentru un profesor care să meargă acolo. „M-am înscris într-o doară și fără nici un fel de speranță. Mă gândeam că eu sunt din Craiova, Bucureștiul e București, Craiova e un oraș mai mic. Am avut noroc, a fost o selecție corectă, de la minister au ales doar trei dosare pe care le-au trimis la New York. Acolo, în nici un caz nu ar fi fost pile și relații, ca să vorbesc pe direct. Au decis că dosarul meu era cel mai bun. Era, practic, un rezultat al muncii mele pentru că eu făcusem și un manual de limba română ca limbă străină. New York-ul pentru mine a fost o experiență minunată. După ce am luat ordinul de serviciu semnat și parafat de ministrul învățământului, prin care eram numită, prin concurs, lector – visiting professor – la Columbia University, împreună cu fetița mea care avea 13 ani am plecat în această aventură. Nimeni nu ne-a așteptat la aeroport pentru că persoanele din anumite locuri își fac datoria dacă și-o fac, pe jumătate sau pe sfert. Încurcătura venea de la ministerul nostru, de la care se transmisese că voi sosi pe 6 septembrie, la ora 9.00, fără să se specifice cursa și terminalul, ca și cum Aeroportul Kenedy era o autogară oarecare, iar New York-ul un sat uitat de lume…“, a povestit Mihaela Albu. A fost o primă experiență foarte dificilă.

Profesorii de acolo muncesc, nu este glumă

Ajunsă însă la universitate, a rămas impresionată de campusul universitar, de clădirea centrală, ce arăta mai degrabă ca un muzeu și nicidecum ca o instituție universitară, dar cel mai mult de oamenii care au făcut-o să se simtă ca un adevărat dascăl. „Totul este mega, dar oamenii îți dau senzația că numai pe tine te așteaptă. Tare aș vrea o experiență a studenților noștri măcar o săptămână cu cei americani. Sunt impresionată de învățământul lor. În America, există respect pentru învățătură. Fata mea a mers până în clasa a VIII-a la o școală normală și la liceul de stat pentru că nu-mi permiteam să o trimit la o școală privată. Cele particulare sunt cu totul speciale. Diferența a fost că, după trei săptămâni copilul meu, fată de profesor, cu multe cărți în casă, mi-a spus: „Mama, în România de ce nu-mi plăcea să citesc?“. Asta cred că spune tot. Există și manuale, dar ei învață ce le trebuie pentru viață. Profesorii le dau copiilor posibilitatea să gândească, nu să memoreze. Acolo, copiii prezintă cursurile. Profesoara doar îi completează, le cere părerea celorlalți elevi. Există un profesor care este un fel de diriginte, dar pentru lectură și nu pentru geamuri sparte. Profesorii de acolo muncesc, nu este glumă. Copiii citesc cartea cu creionul în mână, gândesc, nu învață comentarii pe dinafară“, a continuat profesoara Mihaela Albu.

Dorința de a scrie a adus-o în țară

I-a fost foarte greu financiar, deoarece primea salariu de la Ministerul Învățământului românesc. „Salariul meu era mai mic decât al unei femei de serviciu. Ne descurcam, făceam ciorbă, sarmale. Făceam față pentru că statul american dacă ai salariul mic te ajută. Cardul de metrou pentru fată îl dădea școala. Eram la nivelul celor extrem de săraci. Cu toate acestea, nu cred că este ceva ce nu mi-a plăcut în America. Totul a fost extraordinar. O experiență de viață cum nu-mi imaginam că o să am. Nu am rămas pentru că aveam o vârstă. Trebuia să fac ceva… Ar fi trebuit să fac un doctorat și la ei ca să intru în sistemul lor, trebuia să o iau de la capăt și eu nu aveam timpul necesar pentru că îmi place să scriu. De aceea m-am hotărât să mă întorc“, a completat Mihaela Albu.

Mesajul meu pentru profesori: Citiţi, citiţi, citiţi!

Privește cu dezamăgire tot ce se întâmplă în învățământul românesc, nu înțelege de ce manualele nu sunt actualizate, regândite pentru a răspunde nevoilor actualelor generații de copii. „La noi, din păcate, lectura de acum e la fel ca cea de pe vremuri. Eu, dacă m-ar întreba cineva, aș propune să se scoată «Amintiri din copilărie» din ciclul primar. Copiii nu știu valoarea morală a cărții. Ce țin ei minte? Să fure cireșe, cum să fie răzbunători? Nici măcar lectura suplimentară pe care o au pe timpul verii nu o citesc. Copiază rezumatele unii de la alții și gata. Și profesorii strică, fiindcă nu se ocupă, nu discută cu ei. Dacă aș putea, jumătate dintre profesori i-aș da afară, și sunt generoasă.  De fapt, 75% dintre ei ar merita asta. Ca un mesaj pentru dascăli, le-aș spune: citiți, citiți, citiți. Niciodată nu este prea mult și vă schimbați și sufletul, și mentalitatea, pentru că în momentul în care vă admiră copiii vă simțiți și dumneavoastră, dascălii, mândri și veți simți că puteți mai mult“, a adăugat Mihaela Albu.

„Copiii simt profesorul pregătit și sunt obraznici cu cei slabi“

Nu este de acord cu admiterea la facultate pe baza mediilor din liceu. Consideră că, din păcate, absolvenții de facultăți sunt foarte slab pregătiți în ultimii 25 de ani, de când nu se mai dă admitere. „E normal acest lucru? Notele de la școală pot să fie și sunt cumpărate. În al doilea rând, nu poate fi comparată nota 9 de la «Carol» cu nota 9 din nu știu ce comună, de la nu știu care liceu. Copilul trebuie învățat să-și exprime opinia, nu să fie supus. Dacă întrebați multe cunoștințe veți afla că aproape toți copiii buni sunt plecați. La noi, tinerii urmează și câte două, trei facultăți o dată, nu merg la cursuri, dar nici profesorii nu merg… Auzim în jur că în aceste timpuri copiii sunt altfel decât înainte, însă vreau să vă spun că ei simt profesorul pregătit și sunt obraznici cu cei slabi“, a adăugat profesoara.

„M-am specializat în ultimii zece ani pe literatura și presa exilului“

După ce s-a încheiat contractul cu Universitatea Columbia din New York, a fost obligată să rămână o periodă în America pentru că fiica sa era elevă în ultimul an și materiile care se studiază acolo nu se fac la noi. A lucrat la un ziar românesc, căruia i-a făcut o monografie, singura monografie a unui ziar. Între a fi profesor sau a fi jurnalist și cercetător, mărturisește că nu știe ce să aleagă. Apoi s-a întors acasă. Și scrie, merge la lansări de cărți, la conferințe naționale, la simpozioane, la congrese. „Îmi place în România. Aici am foarte mulți prieteni. În ceea ce privește cărțile, nu le știu cu exactitate numărul. Cel mai mult scriu critică și istorie literară și pentru asta e nevoie de timp. M-am specializat în ultimii zece ani pe literatura și presa exilului. Am șase sau șapte cărți pe acest domeniu. E o muncă de cercetare, de a merge la Biblioteca Academiei, de a căuta în cărți vechi, să găsești lucruri care nu sunt cunoscute. Dintre cărțile mele preferate aș vrea să menționez «E.T. In America (Jurnalul româno-american)». Am scris și o carte bilingvă de proză scurtă, și cărți de poezii. Este interesant și provocator pentru că nu se știe niciodată care este destinul unei cărți, nu se știe niciodată cine o va citi. La New York am organizat chiar la Consulatul Român un simpozion dedicat lui Mircea Eliade. Am invitat la simpozion și americani, fiindcă Eliade este cunoscut peste tot în lume“, a mai spus profesoara Mihaela Albu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS