Lotul naţional de matematică a câştigat în total şase medalii la a 56-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale, care a avut loc la Chiang Mai, Thailanda. Elevii români au câştigat o medalie de aur, patru de argint şi una de bronz. În competiţia de anul acesta au participat 577 de olimpici din 104 de ţări. Simona Diaconu (clasa a XII-a) a obţinut medalia de aur, Marius Bocanu (clasa a XII-a), Ciprian Bonciocat (clasa a X-a), Andrei Andronache (clasa a XI-a) şi Ştefan Spătaru (clasa a XII-a) au câştigat medalii de argint, iar Andrei Puiu (clasa a XII-a), bronz. Echipa de profesori care a însoţit lotul naţional de fizică a fost alcătuită din Radu Gologan, Mihai Bălună şi Cătălin Gherghe.
În clasamentul pe ţări al Olimpiadei Internaţionale România ocupă poziţia a 13-a, fiind una dintre puţinele ţări care a obţinut medalii prin toţi membrii ei.