4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCN „Carol I“, premiat de Universitatea Politehnică București

CN „Carol I“, premiat de Universitatea Politehnică București

Colegiul Național „Carol I“ din Craiova a adăugat în palmares încă o diplomă de excelență, care atestă buna pregătire a elevilor. Premiul a fost acordat de Universitatea Politehnică din București întrucât cea mai mare medie de admitere la Facultatea de Antreprenoriat, Inginerie și Managementul Afacerilor a fost obținută de o absolventă a colegiului craiovean.
„În ultimii trei ani, am fost invitați de rector la deschiderea anului universitar la Universitatea Politehnică din București, și am primit câte o Diplomă de Onoare pentru că unii dintre studenții admiși cu mediile cele mai mari sunt absolvenți ai colegiului nostru. Anul acesta am primit o Diplomă de Excelență pentru că eleva Dominique Gherghe a fost admisă prima la Facultatea de Antreprenoriat, Inginerie și Managementul Afacerilor. A obținut nota 10 la examenul de la Politehnică, la bacalaureat a avut media 9.73, iar media ei de admitere la facultate a fost 9.94“, a precizat Luminița Thorwachter.  Nu este singura performanță de anul acesta obținută de absolvenții Colegiului Național „Carol I“ din Craiova. „Altă elevă, Oana Mitrache, a fost admisă prima la Facultatea de Medicină de la Cluj. Elevii noștri sunt din ce în ce mai bine pregătiți și fac dovada prin rezultatele obținute și la examenele naționale, dar și la concursurile de admitere“, a mai precizat directorul colegiului. Potrivit cadrelor didactice, elevii Colegiului „Carol I“ primesc consiliere specializată pentru alegerea facultății și carierei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS