Conducerea Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică și reprezentanții firmelor Hella și Freescale au inaugurat ieri un nou laborator de informatică, pentru pregătirea practică a studenților.
„Este un nou pas în colaborarea continuă cu Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică. Încercăm cu puterile noastre, împreună cu alte firme partenere, să le dăm studenților posibilitatea să își dezvolte abilitățile practice, să fie mai aproape de lumea reală, mai aproape de ceea ce îi așteaptă peste câțiva ani, atunci când se vor angaja. Ideea de bază este să le oferim posibilitatea să-și dezvolte vocația“, a precizat Nicolae Neagu, directorul firmei Hella. De altfel, firma Hella a mai dotat în urmă cu câțiva ani alt laborator de informatică. „Este al doilea laborator pe care îl dotăm pentru că primul a devenit insuficient, având în vedere faptul că anul acesta facultatea a avut succes în atragerea de studenți și firmele partenere își aduc contribuția în acest sens. Prin urmare, având mai mulți studenți, avem nevoie de mai mult spațiu și echipamente. Cele două laboratoare sunt la același nivel din punct de vedere al dotărilor. Primul laborator a fost înființat cred că în 2012, dar dotarea tehnică noi o îmbunătățim permanent, ca să fie la cel mai bun nivel“, a mai spus directorul Nicolae Neagu. Firmele de IT s-au implicat nu numai în dotarea laboratoarelor, ci și în îmbunătățirea programelor de studii. „Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică are relații foarte bune cu firme de profil nu numai din Craiova, ci și din celelalte centre puternice: Sibiu, Cluj, Timișoara, București. Colaborarea a avut loc pe mai multe planuri. Noi am invitat specialiști de la companii atât la realizarea, cât și la îmbunătățirea planurilor de învățământ la licență, la master. Companiile au asigurat însă și stagii de practică pentru studenți, intership, burse. Avem contracte de cooperare cu aceste companii și în domeniul cercetării. În plus, absolvenții noștri lucrează în mare parte la aceste companii“, a precizat prof. univ.dr. Dan Popescu, prorectorul Universității din Craiova. Noul laborator are 12 calculatoare şi îi va ajuta pe studenți să pună în practică cunoștințele teoretice și să răspundă în continuare la cele mai noi cerințe de pe piața muncii.
Un nou laborator de informatică la Facultatea de Automatică
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei