Adrian Buzatu (foto) este unul dintre tinerii craioveni care a ales să studieze în străinătate şi care, în numai câţiva ani, a devenit unul dintre cei mai implicaţi români fizicieni. Este cercetător asociat la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, și colaborator la experimentul ATLAS de la CERN. În urmă cu aproximativ o săptămână, a fost prezent în oraşul său natal, invitat de Junior Chamber International (JCI) Science Evolution, pentru popularizarea ştiinţei în rândul tinerilor liceeni din judeţ. În numai câteva zile, a ţinut patru prezentări de ştiinţă în România: JCI la Craiova, la Facultatea de Fizică – Bucureşti, TechHub la Bucureşti, TEDx, și a fost în direct la posturi de televiziune şi radio.
Gazeta de Sud: Când ai plecat din Craiova și care a fost drumul tău până acum?
Adrian Buzatu: Am plecat din Craiova și din România în septembrie 2001, după liceu. Am făcut facultatea în Franța, primii doi ani la Lyon, la Institutul Național de Științe Aplicate, iar anul al treilea la Universitatea „Joseph Fourier“ din Grenoble. Am studiat apoi, din septembrie 2004, la Universitatea McGill din Montreal, Canada, atât masteratul doi ani, cât și doctoratul patru ani jumătate. În acest timp am făcut cercetare la laboratorul american Fermilab pentru a înțelege rețeta și ingredientele Universului, anume fizica particulelor elementare. Imediat după, din noiembrie 2011, am lucrat ca și cercetător la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, făcând cercetare la laboratorul european CERN. În tot acest timp, am lucrat în echipe mari, internaționale, pentru a afla dacă există sau nu mult căutata particulă elementară Higgs.
GdS: Cât de importantă a fost pentru tine pregătirea dobândită în Craiova? Sunt dascăli care ți-au influențat evoluția?
A.B.: Pregătirea preuniversitară din Craiova a fost într-adevăr esențială și decisivă. Am avut noroc de a fi crescut într-un oraș mare cu școli și profesori deosebiți. Primele opt clase le-am studiat la Școala nr. 22 „Mircea Eliade“, unde m-au marcat deosebit doamna învățătoare Maria Popescu și domnul diriginte și profesor de matematică, Florin Benea. În plus, am avut noroc să fiu în prima generație post revoluție (am început școala în septembrie 1989) astfel că încă din clasa a doua am început să studiez limba engleză. Mai mult, am fost la o clasă unde se făcea intensiv engleză, ba încă după cărți din Marea Britanie, cu o profesoară deosebită care a călătorit acolo, care ne punea în contact prin scrisori cu alți tineri europeni, doamna Barbu. La toate materiile am avut, de fapt, profesori foarte buni, fiind la cea mai bună clasă de la una dintre cele mai bune școli din Craiova. Mereu dacă ai o bază solidă poți construi pe ea și astfel ajungi și mai sus. Liceul l-am făcut la cea mai bună clasă, adică de matematică-fizică bilingvă engleză, de la cel mai bun liceu din Craiova, şi anume Colegiul Național „Frații Buzești“, după un concurs în care, totuși, în acea clasă am intrat cu nota cea mai mică, ultimul peste linie. Aici am avut profesori foarte buni la toate materiile, de la care absorbeam cu nesaț totul. În special m-a marcat domnul diriginte și profesor de fizică, Ștefan Brînzan. Aproape de pensionare, dumnealui ne-a introdus fizica în așa fel încât fiecare putea înțelege fără efort. Mai mult decât atât, ne introducea și teme de istorie a României și, în general, de viață, mai puțin cunoscute, precum un diriginte atipic. Dumnealui a insistat și ne-a sfătuit mereu ca noi să facem sport, ba chiar zilnic, măcar câte puțin. Din experiența dumnealui de viață constatase la generații de foști elevi, care acum erau părinți la rândul lor, că erau tot mereu obosiți fizic și psihic. Dar dacă faci sport cât ești tânăr rămâi cu energie pentru viitor. Dintre toți colegii mei, din păcate, eu am fost singurul care i-am urmat sfatul. Și aceasta, paradoxal, contra indicațiilor medicilor. Eu am avut scutire pentru orele de sport toată viața din cauza unor probleme la inimă. Am alergat zilnic câte cinci kilometri în fiecare dimineață înainte de școală. Veneam la ore cu mintea așa de limpede, încât rețineam totul fără efort. Desigur, ajuta și faptul ca aveam deja o pregătire solidă pe care se adăugau materialele noi. Problemele la inimă s-au vindecat complet. Și, astfel, domnul Brînzan mi-a repornit viața în două feluri: o dată oferindu-mi sănătatea, fără de care de fapt nu prea ești viu, dar cu care poți realiza orice îți propui; iar pe de altă parte mi-a oferit o pregătire deosebită, la fizică, cu care am obținut premiul II și mențiuni la olimpiadele naționale de fizică, locul I pe țară la concursul interdisciplinar Științele Pământului, alte premii la concursul național de fizică Evrika. Totul a culminat cu primirea mea la facultate în Franța, unde în primul an știam deja mai toată materia din liceu. Abia din anul al doilea am început să învăț lucruri noi. Aș dori să o mai menționez pe doamna profesoară de franceză, Monica Bratu, care m-a ajutat să particip la olimpiada națională de limbă franceză. Mi-a prins bine în Franța, având timp să mă concentrez să învăț știință, pe când alți colegi români aveau nevoie de timp mult acolo să învețe limba. În concluzie, pregătirea din Craiova, mereu la cele mai bune clase din cele mai bune școli din oraș, m-a format ca fizician și ca om și le datorez o mare recunoștință.
GdS: Ai pe cineva în familie pasionat de fizică? Când ai descoperit această pasiune?
A.B.: Tata este lector la Facultatea de Mecanică la Universitatea din Craiova, un domeniu oarecum conex. Am avut astfel oportunitatea să avem în bibliotecă și cărți de știință, dar și colecția de reviste „Știință și Tehnică“. Eram avid de cunoaștere la toate materiile la școală. Pasiunea pentru fizică am descoperit-o singur încă de când am făcut primele ore și am înțeles ca planeta noastră se mișcă în jurul axei sale, generând alternanța zi-noapte, dar și în jurul Soarelui, creând alternanța anotimpurilor. Însă abia în liceu, datorită profesorului Ștefan Brînzan, am ales-o ca pe o carieră.
GdS: Plecat departe de casă, ai ținut permanent legătura cu România. Ce proiecte ai demarat și de ce?
A.B.: În străinătate am avut șansa să învăț multe lucruri noi, pe care am vrut să le împărtășesc cu cei din România, pentru ca și România să crească după modelul Vestic. De la laureați de Premiu Nobel am învățat cum se fac prezentări frumoase. De la cursurile și temele noastre am învățat cum școala trebuie să facă referire imediată cu aplicații concrete. De la cursuri informale am învățat care sunt tehnicile moderne de predat. De la proiectele de promovare a științei, la care am participat ca și voluntar, am învățat cum să comunicăm entuziasmul științei. Am vrut să aduc acestea în România. De la distanță nu puteam preda în mod formal, dar prin internet puteam aduce acestea în mod informal. De aceea, am creat un site generalist de știință, ȘtiințaAzi.ro, care a devenit apoi cel mai mare din România, cu aproximativ 5.000 de vizualizări unice pe zi. Acolo eu scriam articole, care erau apoi preluate de edițiile on-line ale celor mai importante ziare din țară, dar inițiam și liceeni în tainele jurnalismului de știință. Forumul nostru adunase o comunitate de pasionați de știință. Organizam concursuri de eseuri de știință cu premii în cărți ce le aduceam de la laboratorul din SUA. La sfârșitul doctoratului, când nu am mai avut timp din cauza noilor responsabilități de cercetător, am oferit conținutul nostru către Scientia.ro, iar site-ul a fost închis. În curând, ȘtiințaAzi.ro se va relansa sub bagheta lui Marian Bănică. Eu am continuat să scriu. Comunic doar pe domeniul meu de cercetare, fizica particulelor elementare, și la un nivel mai înalt, precum conferințele TEDx.
GdS: Ești cercetător postdoctorand la Universitatea din Glasgow și colaborator al experimentului ATLAS de la acceleratorul Large Hadron Collider de la CERN. Cum ai explica tu, pe înțelesul tuturor, bosonul Higgs?
A.B.: La începutul Universului, ingredientele ce ne formează mergeau doar cu viteza luminii, neputând astfel sta împreună pentru a forma atomi, fără de care noi nu am exista. Ceva trebuia să le încetinească. Acesta este câmpul Higgs, apărut la scurt timp după Big Bang. Așa cum dacă punem zahăr într-o tavă, mingi puse în tavă se vor mișca mult mai încet. Noi credem că acel câmp există, pentru că vedem în laborator particulele Higgs, și anume cubulețe de zahăr ce apar peste zahărul din tavă. Astfel, noi putem exista căci particulele elementare sunt încetinite de la viteza luminii și se pot mișca una în jurul celeilalte în atomi.
GdS: Care ar fi sfatul tău pentru profesorii din România, dar și pentru elevii și studenții acestei țări?
A.B.: Acum, că România devine membră CERN, studenții români pot lucra la CERN încă de la facultate, pe bani buni și câștigând experiență mare. Chiar și din liceu pot candida la concursuri organizate de CERN. CERN primește vizite de la școli, atât fizice, cât și virtuale. Adică prin internet se poate vedea ce este la CERN și se poate asculta o lecție ținută special pentru ei, în timp real, de către cineva de la CERN, fie un român, fie cineva de altă nație. E o șansă deosebită de care merită să profite. Sfatul meu este să facă sport foarte mult pe lângă școală, să învețe la perfecție engleza și la nivel foarte bun încă două limbi străine, să învețe foarte bine programare încă din liceu, să facă activități extracuriculare și, desigur, să studieze în străinătate. Să nu zică faptul că, lasă, că se poate și la noi. Nu se poate! Cei care au rămas regretă, dar tot nu pleacă. Este poate un blocaj psihologic. Cei mai puternici din punct de vedere psihologic pleacă și eu îi încurajez pe toți să plece. Nu faci un bine țării dacă rămâi student. Îi faci un bine dacă revii după ce te-ai format în afară.
GdS: Cum au fost primii ani la studiu în străinătate? Erai român, iar străinii își formaseră deja o părere proastă despre noi. Cât de ușor te-ai integrat în sistemul de învățământ străin?
A.B.:În primul an, în Franța nu am învățat mai nimic nou. Francezii au un sistem socialist în care toți sunt aduși la același nivel. Est-europenii aveau pregătire superioară din liceu francezilor, în timp ce sud-vest europenii o pregătire inferioară. Toți erau aduși la sistemul francez. Dar au fost și părți bune. Taxele de școlarizare erau doar simbolice, laboratoarele erau bine dotate, temele din fiecare săptămână făceau să studiem încontinuu, sesiunile durau doar trei zile și apoi scăpai. După primii doi ani la Politehnica din Lyon, m-am transferat la Grenoble pentru a face fizică pură. Plecasem la o politehnică pentru că era singura șansă pe vremea aceea. În vreme ce toți colegii mei români din Franța au renunțat la visurile lor de știință și au devenit ingineri, eu am fost singurul care mi-am urmat visul de cercetare științifică fundamentală, transferându-mă la o universitate și luând licența în fizică. Acolo am avut șansa să fac studiul de licență în domeniul fizicii particulelor elementare la laboratorul din Grenoble, să fac un stagiu de cercetare de o lună la laboratorul național din Japonia și să fiu acceptat la Universitatea McGill din Canada, tot pe fizica particulelor. Era un domeniu în care știam încă din clasa a XII-a că vreau să activez, pentru a face parte din generația care urma să răspundă, odată pentru totdeauna, dacă există sau nu bosonul Higgs.
Într-adevar, la câteva luni de când am început facultatea în Franța, România nu a mai avut nevoie de vize, iar foarte mulți români, mai ales de etnie romă, invadaseră Europa. Cerșeau pe străzi, în autobuze, tramvaie. Presa era foarte antiromână. Nu se făcea deloc distincția pe bază de etnie, ci doar de cetățenie. Dar noi, în campusul universitar, eram într-un fel de bulă protectivă. Românii aveau o foarte bună reputație în campus. Din promoția de cam 120 de persoane, în primii 20 cam 12 erau români, între care și primii trei. Noi nu aveam nevoie de a interacționa cu presa sau cu strada, așa că nu au fost probleme. Universitatea ne găsea stagii de practică unde eram și plătiți. Am reușit să găsesc și slujbe să mă întrețin. În general, angajatorii nu discriminează, căci interesul lor e să ia omul cel mai bun pentru a le genera lor profit. Discriminarea este, în general, ceva vag ce marea masă poate o simte când presa generalizează și sperie.
În Canada și SUA părerea despre români este foarte bună, pentru că singurii români, fie etnici români sau romi, ajung acolo doar cu vize, adică doar dacă îndeplinesc niște condiții speciale, fie financiare, fie de capabilități. Aproape toți care ajung în America de Nord fac lucruri bune sau măcar fără impact negativ.
În Canada, am făcut un an de cursuri. Erau intense, cu foarte multe teme, care ne țineau treji până la cinci dimineața o zi pe săptămână, iar asta în fiecare săptămână. Am avut șansa și să fiu asistent pentru diferite cursuri. La fel să învăț programare pentru analiza de date din cercetare, ceva ceea ce nu făcusem cu adevărat înainte. În Canada, la masterat nu plătești tu, ci te plătesc ei. De aceea am ales Canada. După ce lucrasem în Franța să mă întrețin, am vrut acum să mă dedic cu adevărat studiului. Așadar, recomand Canada pentru master. Mai mult, aveam șansa să călătoresc des la laboratorul din Statele Unite. Universitatea McGill e cam pe locul 25 în lume. E foarte bine organizată, eficientă. Sunt multe cluburi de studenți. E cosmopolită. Sunt bani pentru cercetare. Sunt profesori foarte buni. Am fost norocos să obțin diplomele de masterat și doctorat de la McGill. Franța a fost așadar o trambulină spre direcția sistemului anglo-saxon de învățământ.
GdS: Ai avut șansa să studiezi în mai multe țări. Care sunt diferențele dintre sistemul de învățământ britanic și cel din America de Nord?
A.B.: Sistemul britanic l-am cunoscut fiind cercetător la Universitatea din Glasgow, unde am mai și predat laboratoare de programare pentru știință. Sistemele sunt foarte asemănătoare și foarte bune. Diferențele sunt mici. În Marea Britanie trebuie să plăteși pentru master. Pentru doctorat nu ai bani automat, ci trebuie să îți plătești tu, iar burse sunt puține. În Canada și SUA dai un examen general din toată fizica după primul an de doctorat și apoi faci doar cercetare. În Marea Britanie nu dai un examen la început, dar la susținerea tezei primești întrebări foarte multe din teorie. În SUA și Canada susținerea tezei este publică, cu prieteni în sală și vreo cinci profesori evaluatori. În Marea Britanie ești doar tu și doi profesori. Însă în mare sunt sisteme asemănătoare. De exemplu, bibliotecile sunt foarte bune, mari, deschise nonstop şi poți împrumuta 40 de cărți. Franța, în schimb, are un sistem socialist, sărac, în care bibliotecile se închid în fiecare seară la ora 20.00 și în weekend sunt deschise doar până sâmbătă la prânz și poți împrumuta doar trei cărți. Așadar, recomand sistemul anglo-saxon. Mai ales Scoția, unde taxele de școlarizare sunt nule pentru europeni, deci și pentru români și Universitatea din Edinburgh e cam pe locul 30 în lume, iar Universitatea din Glasgow pe locul 120 în lume. În Anglia, în schimb, se plătesc taxe de 9.000 de lire pe an, o taxă ce în viziunea mea nu merită plătită, poate doar dacă studiezi la cele mai mari universități. Dar mulţi români de bani gata merg la universități mici doar pentru că sunt în Anglia și are o reputație bună ca și țară.
GdS: Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC) de la CERN, Laboratorul European pentru Fizica Particulelor de la Geneva, a repornit pe 3 iunie 2015 după o pauză de mai bine de doi ani pentru lucrări de îmbunătăţire. Ce ne poți spune despre acest lucru?
A.B.: Pentru a vedea ingredientele cele mai mici ale Universului ne trebuie cel mai mare echipament științific din lume. Cu cât punem o energie mai mare în accelerator, cu atât facem un zoom mai mare la microscop. Acceleratorul are acum o energie cam de două ori mai mare decât acum doi ani, ceea ce ne permite să observăm particule de o masă de două ori mai mare decât a celor pe care le puteam vedea înainte. Așadar, sperăm să descoperim particule elementare noi. Mai ales că nu doar acceleratorul a fost îmbunătățit, ci și camerele foto digitale în 3D care imortalizează coliziunile de particule, dar și supercomputerele și softwareul de analiză de date folosit. E o perioadă foarte entuziastă acum la CERN, sperând ca în primul an să apară descoperiri noi.
GdS: Am citit mai multe declarații ale Profesorul Higgs, cel care a elaborat teoria particulei subatomice „bosonul Higgs“, în care preciza ca oamenii să înceteze să se mai refere la acest boson drept „particula lui Dumnezeu“”. Care este părerea ta despre acest lucru ca fizician?
A.B.: Sunt de acord. O explicație mai largă am scris săptămâna aceasta aici.
GdS: Care sunt proiectele tale în acest moment?
A.B.: La sfârșitul lunii martie mi se termină contractul actual de cercetare la Universitatea din Glasgow. Așadar, îmi depun dosarul la noi poziții de postdoctorand. Între timp, continuu cercetarea mea despre bosonul Higgs la ATLAS, atunci când el se dezintegrează într-un mod în care nu a fost încă descoperit. Este subiectul pe care am lucrat în ultimii nouă ani. De asemenea, predau programare pentru știință la universitate, mă ocup de recrutarea studenților pentru stagiile de cercetare de după anul trei. Și desigur, rămân activ în comunicarea științei către publicul larg, prin prezentări de știință și apariții media. Săptămâna aceasta am ținut patru prezentări, între care cea mai de seamă este TEDxBucharest, dar am apărut și la TVR Craiova, Gold FM, Radio România Cultural și am oferit un interviu scris pentru GreatNews.ro.
GdS: Din discuțiile purtate cu tine știu că nu ai exclus posibilitatea de a te întoarce în România. Ce ai vrea sa faci exact în România?
A.B.: Domeniul meu de cercetare se face în țară la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ de pe platforma științifică de la Măgurele, de lângă București. Aș fi cercetător acolo și poate aș preda și la universitate. Dar deocamdată îmi doresc să rămân în străinătate, căci mai am de învățat. Doar în afară se poate învăța cu adevărat. Însă țin legătura cu România pentru a învăța pe cei din țară ce am învățat eu în afară. Din păcate, nu am reușit mare lucru și nu există un mecanism formal de colaborare. Dar merge la nivel informal de comunicarea fizicii particulelelor către licee și publicul larg prin prezentări și apariții în presă.
