8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieUn vot a făcut diferența la alegerile pentru șefia Senatului Universității

Un vot a făcut diferența la alegerile pentru șefia Senatului Universității

Ieri, la Universitatea din Craiova au avut loc alegerile pentru stabilirea președintelui Senatului. Pentru acest mandat și-au depus candidatura prof. univ. dr. Leonard Geo Mănescu, care ocupa funcția de președinte al Senatului după alegerile din 2013, și prof. univ. dr. Gheorghe Ștefan, prodecan al Facultății de Mecanică, responsabil cu activităţi organizatorice la departamentul din Drobeta Turnu Severin pe probleme de învățământ și cercetare. Votul a fost foarte strâns și a condus la schimbări. În urma opțiunilor exprimate de cadrele didactice, dar și de studenți, prodecanul  Facultății de Mecanică, prof. univ. dr. Gheorghe Ștefan, a devenit președintele noului Senat, obținând 45 de voturi de la cei 89 exprimate, cu un vot mai mult decât prof. univ. dr. Leonard Geo Mănescu, care a obținut 44. Mandatul de președinte al Senatului este pentru o perioadă de patru ani. Conform propunerii pentru funcționarea Senatului, noul președinte a precizat că va păstra comisiile Senatului și membrii cu experiență. Conform calendarului pentru stabilirea noilor structuri și funcții de conducere ale Universității din Craiova, urmează alegerile pentru funcția de rector. Candidaturile se vor depune în perioada 15-17 februarie, iar scrutinul la care vor participa cadrele didactice și studenții se va derula în intervalul 18-29 februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS