8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieMinistrul educației la Craiova: Ne pregătim pentru un nou sistem de învățământ din 2018

Ministrul educației la Craiova: Ne pregătim pentru un nou sistem de învățământ din 2018

Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Adrian Curaj, a venit, ieri, la Universitatea din Craiova pentru a lansa prima serie de dezbateri regionale cu tema „Profilul absolventului“, care se vor derula pe toată durata acestui an și au ca scop creionarea de noi viziuni și strategii pentru educație și cercetare, care să fie puse în aplicare din 2018.

Lansat pe 16 februarie de președintele Klaus Iohannis, proiectul „România educată“ a fost prezentat ieri, în Sala Albastră a Universității din Craiova, de consilierul prezidențial Ligia Deca. La întâlnire au fost prezenți deopotrivă profesori din învățământul preuniversitar și universitar, precum și elevi care au fost informați că se vor derula o serie de dezbateri în urma cărora se vor creiona noile strategii care ar trebui puse în aplicare din 2018, iar prima promoție de absolvenți va fi în 2030. „Schimbările au fost cele care au caracterizat sistemul de învățământ, iar aceste schimbări pot fi oprite doar printr-un proces în care gândim de mai multe ori și schimbăm o singură dată. Proiectul «România educată» își propune ca până în anul 2018 să avem cu toții o idee mai bună înspre ce ne îndreptăm la orizontul anului 2030. De ce la nivelul anului 2030? Pentru că știm cu toții că nu e bine să schimbi ceva până nu vezi efectele la ce ai avut până acum. Și ne gândim că dacă din 2018, anul centenarului României moderne, până în anul 2030 apucăm să vedem o generație de copii parcurgând de la clasa I până la clasa a XII-a, poate vom putea evalua dacă ceea ce am gândit cu toții împreună și-a atins efectele“, a spus Ligia Deca.
Potrivit consilierului prezidențial, demersul de schimbare a sistemului de învățământ diferă față de cele anterioare prin faptul că acesta începe „cu o viziune comună și cu niște obiective pe fiecare nivel educațional pe care să le agreăm și pentru care să mergem cu toții în aceeași direcție“.

O nouă structură educațională

Primul pas spre schimbarea sistemului educațional constă în dezbaterile regionale care vor avea loc pe parcursul acestui an și vor avea la bază cinci teme, care vizează schimbarea de concepte, dar și de perioade de studiu. De exemplu, învățământul obligatoriu va fi înlocuit de învățământul general, pentru care este posibil să se stabilească o nouă durată. „O primă temă de dezbatere va fi educația timpurie, esențială pentru recuperarea acelor decalaje care vin din familie și mediul socio-economic și, în același timp, are rolul să pregătească copilul pentru parcursul școlar. A doua temă este învățământul general, care nu se referă la învățământul obligatoriu. El poate avea câți ani își permite statul respectiv să aibă sau câți ani se consideră că este nevoie din punct de vedere social, numai că acest învățământ general ar trebui să asigure acea șansă egală pentru fiecare absolvent să-și îndeplinească potențialul. Poate avea opt-zece-doisprezece ani, în funcție de cât considerăm noi că trebuie pentru a avea acei cetățeni pe care ni-i dorim. De aceea aș vrea ca dezbaterea să nu se bazeze pe structura actuală a învățământului școlar, ci pe ce vom crede noi că este necesar“, a spus consilierul prezidențial Ligia Deca.
De asemenea, se vizează găsirea unor noi rute de a ajunge în învățământul superior, dar și rute de includere pe piața muncii de la diverse vârste. „A treia temă de dezbatere se referă la tranziția către învățământul superior. Acum avem o singură rută, cea a bacalaureatului. Este o întrebare deschisă: cum am vedea această tranziție după un învățământ general de calitate? Ce ar trebui să existe pentru ca tranziția către învățământul superior să fie una de succes? O altă temă se referă la tranziția către piața muncii, care se poate face într-o serie de momente. Ar trebui să se poată face după învățământul general, secundar sau terțiar. Este esențial să vedem ce rută putem gândi pentru cei care nu vor să meargă pe ruta teoretică. Și aici, din nou, vă rog să ne eliberăm de ceea ce există la momentul actual și să gândim un sistem adecvat“, a mai spus consilierul prezidențial.

Îi pregătim pentru viață și profesii

Potrivit ministrului educației, Adrian Curaj, noul proiect va răspunde la cerințele educaționale ale actualei generații.
„Întâlnirea de astăzi discută de profilul absolvenților pe care îi pregătim pentru viață și profesii. Ținta este anul 2030, pentru că beneficiari direcți vor fi cei care sunt acum la grădiniță. Ei vor fi primii absolvenți de școală superioară. Vom încerca să răspundem la cerințele lor. Lumea se mișcă spre alt mod de viață, oameni mai conectați, oameni mai mobili, care așteaptă să aibă educație personalizată. Ei așteaptă ca creditele, diplomele pe care le primesc să fie recunoscute, să se poată duce cu ele oriunde“, a spus ministrul educației. În ceea ce privește profesiile, ministrul educației a spus că deocamdată acestea nu se cunosc, însă se va pune accent pe tehnologizarea societății. „Acum 20 de ani, 80% din profesiile actuale nu existau și nu putem spune acum ce profesii se vor cere. Dar sigur că sunt lucruri pe care le simțim și le discutăm: oamenii se tehnologizează pe zi ce trece. Lucrurile se vor accentua. Copiii trebuie să fie pregătiți pentru asta“, a spus ministrul Curaj. De altfel, pentru a pregăti elevii să răspundă la cerințele din piața de IT, ministrul educației a precizat că se vor face demersuri și pentru cei care sunt acum în bănci, prin noile curricule pe care le va anunța săptămâna aceasta, în care informatica va fi disciplină obligatorie la gimnaziu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS