4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii de la pregătitoare, selectați după criterii specifice

Elevii de la pregătitoare, selectați după criterii specifice

Rezultatele primei etape de admitere la clasa pregătitoare vor fi afișate pe 22 și 23 martie 2017 (Foto: arhiva GdS)
Rezultatele primei etape de admitere la clasa pregătitoare vor fi afișate pe 22 și 23 martie 2017 (Foto: arhiva GdS)

Înscrierile pentru clasa pregătitoare s-au finalizat ieri, însă în 15 unități școlare din Craiova și alte 12 din județ sunt cu până la 70 de cereri mai multe decât numărul locurilor alocate. Unitățile școlare care au cereri din afara circumscripției trebuie să aplice însă criterii de departajare.

În Dolj, la începutul acestei săptămâni erau centralizate 4.072 de cereri pentru cele 5.048 de locuri alocate la clasa pregătitoare. Deși gradul de ocupare este de 80,67%, la 15 unități școlare din Craiova și alte 12 din județ, numărul solicitărilor îl depășește pe cel al locurilor. Unii părinți au apelat și la varianta on-line de înregistrare a copiilor. 64 de familii din Dolj au ales să completeze cererea direct în sistemul informatic. Pentru validare trebuie să se prezinte la unitățile școlare pentru care au optat să depună și celelalte documente prevăzute de metodologie. Reprezentanții conducerii Inspectoratului Școlar Județean Dolj spun că, după finalizarea înscrierilor, în școlile cu mai multe cereri ale părinților din afara circumscripției decât numărul locurilor se va trece la aplicarea criteriilor de departajare. „În metodologia de înscriere la clasa pregătitoare sunt prevăzute criteriile generale de departajare pentru copii proveniți din alte circumscripții. Potrivit prevederilor legislative, au întâietate elevii care sunt încadrați într-un grad de handicap, apoi cei orfani de ambii părinți, cei orfani de un părinte. Alt criteriu de acceptare este existența unui frate înmatriculat în unitatea respectivă. Școlile au, la rândul lor, criterii specifice care au fost aprobate în Consiliile de Administrație și avizate de consilierul juridic al Inspectoratului Școlar“, a precizat inspectorul școlar general adjunct, Nicușor Cotescu. Prima etapă de admitere la clasa pregătitoare se va derula în trei faze. „În prima fază, Ministerul Educației repartizează copii din circumscripție, apoi școlile procesează cererile elevilor din afara circumscripției și dacă depășesc numărul de locuri aplică criteriile generale de departajare și apoi pe cele specifice și în a treia fază a primei etape Ministerul Educației repartizează acei copii care au avut și cerere de revenire la școala de circumscripție“, a mai precizat inspectorul școlar general adjunct Nicușor Cotescu. Practic, părinții vor afla la ce unitate au fost distribuiți copiii pentru clasa pregătitoare pe 22 și 23 martie.

Colegiul Pedagogic, pe primul loc la numărul de solicitări

Anul acesta, cea mai solicitată unitate de învățământ după numărul de cereri la clasa pregătitoare este Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan“. Pentru cele 50 de locuri alocate s-au depus 120 de solicitări. Managerul unității școlare spune că nu pot fi admise toate cererile, din lipsă de spațiu. „Foarte multe cereri sunt venite de la părinți din afara circumscripției școlare. Au venit atrași de calitatea cadrelor didactice. Nu avem însă spațiul necesar pentru menținerea tuturor copiilor și o să aplicăm criteriile generale de departajare și apoi criteriile aprobate în Consiliul de Administrație al școlii. Am prevăzut să fie admiși copiii care au urmat cursurile grădiniței din cadrul Colegiului Pedagogic, apoi cei ai căror părinți au locul de muncă în apropierea unității școlare, dar și cei care fac solicitare pentru programul «Școală după școal㻓, a declarat Vasile Voinescu, directorul colegiului. Managerul a precizat că, dat fiind numărul mare de clase, a solicitat și a obținut aprobarea celei de a treia clase. „Am obținut aprobarea pentru o clasă de step by step. Vom avea trei clase în loc de două. Părinții care vor dori pot depune cereri pentru această alternativă“, a mai precizat prof. Vasile Voinescu.

Afinii, grădinița și locul de muncă al părinților – în criteriile de departajare

Colegiul Pedagogic nu este singura unitate suprasolicitată. În aceeași situație se află și Colegiul „Frații Buzești“, Școala gimnazială „Mircea Eliade“, Școala gimnazială „Gheorghe Țițeica“, Școala „Sfântul Dumitru“, Colegiul Național „Elena Cuza“, Colegiul Național „Carol I“, Școala gimnazială „Mihai Viteazul“, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“, Școala gimnazială „Nicolae Bălcescu“. Și în județ numărul cererilor l-a depășit pe cel al locurilor cu cel mult cinci solicitări. Astfel de situații se regăsesc la Școala profesională Valea Stanciului, Liceul teoretic Amărăștii de Jos, Școala gimnazială Cioroiași, Școala gimnazială Radovan, Școala gimnazială Verbița. În aceste unități au fost aprobate fie o jumătate de clasă sau o clasă, iar copiii sunt din circumscripție. În Craiova, multe școli suprasolicitate au cereri din afara circumscripției. Pentru departajare, școlile folosesc însă criterii specifice. La Colegiul Național „Carol I“ din Craiova, pentru admiterea elevilor din afara circumscripției, pe lângă criteriile generale, școala a prevăzut ca elevii să aibă „afini până la gradul IV elevi ai colegiului, locul de muncă al unuia dintre părinți să fie în proximitatea unității școlare, părinții să fie cadre didactice, și ultimul criteriu este să provină din grădinițele consorțiului -Grădinița cu program prelungit nr. 21, Grădinița „Căsuța fermecată“ și Grădinița cu program prelungit „Nicolae Romanescu“. Și la Școala „Traian“ din Craiova contează grădinița. „Avem 133 de cereri. Pentru copiii din afara circumscripției se va avea în vedere la departajare dacă au frecventat grădinițele din apropierea școlii, dacă unul dintre părinți are locul de muncă în apropierea școlii, dacă bunicii au domiciliul în apropierea școlii sau dacă copiii au verișori în școală“, a precizat Diana Brătucu, director adjunct Școala gimnazială „Traian“.

Școala „Mircea Eliade“, suprasolicitată de copiii din circumscripție

La Școala gimnazială „Mircea Eliade“ din Craiova, numărul cererilor a depășit locurile disponibile, dar managerul spune că majoritatea elevilor sunt din circumscripție. „Sunt 154 de înscriși pe 100 de locuri, majoritatea sunt din circumscripție. Doar trei sunt din afara școlii. Copiii din circumscripție nu pot fi refuzați. Pentru cei din afară avem și criterii de departajare. Am apreciat că cel mai bun criteriu e să aibă bunicii în apropierea școlii. Am încurajat menținerea tradiției să atragem elevii ai căror părinți sunt absolvenți ai școlii noastre. Și alt criteriu de admitere este dacă părinții lucrează în apropierea școlii sau în instituții cu care școala a încheiat parteneriate“, a declarat Genoveva Ioana, director al Școlii gimnaziale „Mircea Eliade“ din Craiova.
În cazurile în care vor fi elevi care nu au fost distribuiți la o unitate școlară, a doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 6 aprilie. Între 7 și 13 aprilie, inspectoratele școlare județene vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS